Cât e ceasul? Uitaţi-vă. Reţineţi ora, minutul, secunda. Acum citiţi.
Noaptea trecută m-au chinuit nişte ţânţari. Da’ rău! Pe la 4 jumate trecute dădeam ture prin dormitor ca un leu în cuşcă, cu becul aprins, gândindu-mă că-i văd şi pălesc mortal pe intruşi. Nici gând! Pesemne, bine hrăniţi cu sângele meu, vampirii înaripaţi aveau o viteză de croazieră ceva de speriat! Într-un final dramatic, pe când deja se lumina afară – am adormit, biruită de oboseală. Dimineaţă am făcut bilanţul: cinci înţepături se lăţeau pe pielea mea. Cred că sunt un pic alergică, deci unde mă pişcă ţânţarul se face ditai pata. Urât, dar o să supravieţuiesc!
În schimb, în alte părţi ale lumii, mii de copii mor, zilnic, din pricina malariei cauzată de muşcăturile de ţanţar. Mai precis, unul la aproximativ 30 de secunde. Boala este transmisă de femela anofel iar moartea survine într-o zi, maxim două: într-o oră apar febra şi frisoanele, în două ore durerile, în 12 ore convulsiile, apoi coma şi, în fine, intervine decesul. Suficient de ironic, anofela poate trăi până la câteva săptămâni.
Nu există vaccin – în 2004 se vorbea de un orizont de timp de şase ani pentru această posibilitate, dar perioada s-a prelungit sine die. Medicamentele nu mai sunt nici ele prea eficiente, aşa că, practic, cea mai sigură metodă pentru ca aceşti copilaşi să nu moară este… o banală plasă de ţânţari în valoare de 22 de lei.
E atât de simplu. Şi nu e nevoie să vă spun că suma asta nu e mare lucru, mai ales când reprezintă diferenţa între asta:
şi asta:
Programul UNICEF de prevenire a malariei a dus, de-a lungul timpului, la schimbarea statisticilor: înainte mureau cu 50% la mulţi copii, câte unul la 20 de secunde. Dar chiar şi aşa, mortalitatea e mult prea mare.
V-aţi uitat la ceas înainte să citiţi? Cât timp a trecut? Câţi copii au murit?