Am văzut odată, la un How It’s Made, cum se face sângeretele. O chestie închisă de culoare, cu tot felul de ingrediente şi sânge praf. Chiar praf, la modul propriu! Peste care se adăuga o zeamă, după care tot amestecul e frământat într-un malaxor. Mie nu-mi place… nici nu ştiu ce e! Un cârnat? Un pateu? În fine. Nu-mi place. Dar ideea e că până la urmă, toată clisa aia era pusă frumos în nişte “maţe” de plastic, negre, etichetată şi trimisă la vânzare. Black pudding. Englezilor le place!
La FITS se munceşte mult, dar nu în exclusivitate! Serile, după ce toate spectacolele se sfârşesc, artiştii, voluntarii, invitaţii, cei acreditaţi şi echipa se reunesc la Clubul Festivalului, unde se stă la poveşti, se cântă, se dansează şi, uneori, avem parte chiar şi de momente artistice.
Cum aici sunt oameni din toată lumea, iese un melanj cultural absolut fabulos şi increibil de mişto! De exemplu, în seara asta, când am ajuns, mexicanii au făcut concert, iar mai încolo şi mai târziu, când DJ-ul şi-a intrat în drepturi, un alt grup a început să danseze. Tot atunci s-a pornit si ploaia mai tare, dar muzica nu s-a oprit, şi nici dansatorii care se rupeau în figuri – se vede că dansau împreună de ceva vreme, şi o făceau excelent, spre amiraţia celor care se fereau de ploaie pe sub copertine.
M-am bâţâit ce m-am bâţăit la adăpost, dar n-am rezistat prea mult şi am cedat, ieşind la dans în ploaie! Cred că a fost cea mai super seară de Clubul Festivalului de până acum, de când sunt eu în FITS, poate cu excepţia serii în care au cântat cei de la TranssExpres acum doi ani, deşi nu… Asta a fost cea mai mişto!
S-a dansat în ploaie preţ de vreo câteva ore, noi am plecat în jur de trei, fiindcă grupul vesel – Andreea, Andrei, Anne şi Nihasa – se pregăteau să plece înapoi la Bucureşti, la fel şi Victor. Muraţi de numa’, ne-am oprit să ne pozăm în grup, totuşi, ca reminder pentru o seară specială cu prietenii.
Sunt sigură că dacă nu ploua, n-ar fi ieşit atât de tare din comun seara, dar dansatul în ploaie a fost califragilistic, vă spun! Trebuie să încercaţi asta odată, e un sentiment tare fain! Iar când eşti într-un oraş cucerit la fiecare pas de artişti şi evenimente FITS-iste, toată starea asta se amplifică de vreo câteva ori. Mai vreau!
iată o poză
şi o dedicaţie (pentru de dimineaţă)
A fost…. Curat trandafir, coane Fănică (glumă internă pe care n-o traduc), dar acum trebuie să şi dorm un pic. E 4.15 şi peste patri ore mătrezesc fiindcă la 9 am şedinţă. Coafura rezistă!
Azi a fost Manic Monday, şi mă tem că următoarea perioadă tot cam aşa o să fie, între discuţii, negocieri, comunicări, articole şi toate cele legate de Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu- FITS, ştiţi voi!
(Aş minţi dacă aş spune că nu-mi place! Îmi place la nebunie!)
Totuşi, o să mă străduiesc să scriu zilnic pe blog, ca un exerciţiu nonstop de autodisciplină şi pentru că mi-e cumva aiurea dacă trece o zi fără să scriu – cât de ciudat e asta?! :)
Sunt aşa de aiurită şi cu mintea în atâtea părţi că azi era să uit de un spectacol de teatru la care fusesem invitată, noroc că eram pe lângă casa celei care mă invitase şi-am sunat-o s-o întreb dacă iese la o cafea, că nu mai prinsesem de ceva vreme o jumătate de oră, aceeaşi jumătate de oră, bifată în agendele amândurora. Sper că sunt iertată!
Iar pe seară, după spectacol (încerc să vă povestesc mâine de el), o discuţie de-a dreptul tonică şi mişto cu Marius Manole – e foarte plăcut bunul lui simţ! – după care am plecat spre casă mult mai zâmbitoare, ca şi cum azi n-ar fi fost fix o zi de luni demnă de acest nume!
PS am anunţat câştigătorii concursului Vama. Ştiţi voi, cei care merg în Garajul Europa FM. Sunt aici, la finalul articolului.