Mereu mi-a plăcut istoria Franţei, toată partea aia descrisă aşa palpitant de Dumas – tatăl şi fiul, împreuna – în romanele de capă şi spadă. Noi aveam Stejarul din Borzeşti, ei aveau muschetarii. Nu-mi era greu de ales!
Mă fascinau poveştile şi obiceiurile de la Curte, înspăimântătoarea Ecaterină de Medici, toate urzelile, uşile secrete, amantlâcurile şi toate aranjamentele politice, lupta pentru putere şi amestecul Bisericii în tot ce avea legătură cu bani şi influenţă.
Toate astea, într-o vreme în care argumentele cele mai puternice ţineau (şi) de tăişul sabiei, emailurile funcţionau pe baza de poştalion şi porumbei călători, deci comunicarea nu prea excela. În schimb doamnele şi domnii aveau cele mai cele ţinute. Probabil dura vreo oră îmbrăcatul, dar rezultatul merita! Toate culorile, broderiile, gulerele înalte… îmi plăceau foarte tare, încă îmi plac!
De aceea, Henry 4, filmul care rulează în seara asta la Corso, de la ora 20, în cadrul primei zile de RO-IFF, mă va avea, cu siguranţă, ca spectator. Şi, dacă vă face plăcere, vă invit şi pe voi:
Henri ăsta, săracu, a avut o soartă destul de complicată. Rege al Navarrei, s-a tot sucit între religii doar-doar de-o face să fie bine pentru Franţa, a scăpat din masacrul nopţii Sf. Bartolomeu, a fost închis, a fost excomunicat, a avut-o drept soacră pe madam de Medici şi a mai fost şi primul umanist al lumii. Serios, n-are cum să-i fi fost prea uşor! Iar filmul e făcut după romanul lui Thomas Mann, nu după Dumas, aşa că e mai puţin romanţat. Dar nu lipsit de unele scene de… budoar :)
