Azi, în timp ce făceam cumpărături printre rafturile mai degrabă goale (pe care nu mai era nici o pungă de ficat, inimi sau pipote de pui, apropo), fără grabă, depăşită de o mulţime de gospodine pe ultima suta de metri, mă gândeam că Paştele ăsta nu mai are aproape nimic din simbolistica tradiţională.
Totul a ajuns să fie despre unde ne petrecem zilele astea, ce gătim, ce ne cumpărăm, urări făcute în virtutea inerţiei, biserici “trendy” şi leneveală la mare, la soare ori prin alte locuri, iar postul, când şi cât mai e ţinut, a devenit cel mult o variantă de dietă şi nu încercarea la care ne supunem poftele şi voinţa.
Despre credinţă, bunătate, apropiere, iertări şi smerenie nici un cuvânt. Aş zice “păcat!”, dar până şi ăsta a ajuns golit de conţinut.
Mai credem în ceva zilele astea sau vom sfârşi într-o competiţie de măsurare şi preamărire a celei mai scumpe lumânări cu care ne luăm lumina?!
foto: Dreamstime
Piaţa Matache e la doi paşi de mine aşa că sunt o clientă fidelă a câtorva dintre tarabe şi magazinaşe şi, de atâţia ani, mă ştiu cu precupeţii. Cum sunt un consumator serios de telemea proaspătă şi doar un pic sărată, am, fireşte, “providerul” meu, pe doamna Florica, şi e meritul ei c-a reuşit să mă fidelizeze, scotcind, de fiecare dată când a fost cazul, după brânza a mai pe gustul meu, fără să se supere, ba chiar şi cu reducere!
Am cumpărat brânză ieri, dar uitasem de aia pentru pască, aşa că uite-mă aşteptând cuminte ca brâzăreasa să termine cu bătrânelul din faţa mea. Înalt, dar uşor adus de spate, elegant, cu maletă, vestă şi sacou, cu pălărie, m-a făcut să mă gândesc la Leonard Cohen. Ceva din atitudine, cred. Sprijindu-se mai bine de baston, a întins o cutie goală de margarină către doamna Florica iar ea, pasămite, ştia despre ce e vorba, fiindcă a umplut-o imediat cu brânză de vaci.
Cu degete tremurânde, bătrânul a scos un portmoneu de piele, ros pe la colţuri, pentru a extrage de acolo bancnotele trebuincioase şi ceva, nu ştiu ce, din atitudinea lui, m-a înduioşat. Eram gata să fac semn din ochi vânzătoarei că plătesc eu brânza lui “Leonard”, dar ea mi-a luat-o înainte. L-a oprit veselă (mereu e vesela!), şi i-a spus că asta e din partea casei.
Bătrânul s-a bucurat, a zâmbit, şi a scos şi plasă un pachet de cafea pe care l-a pus încet pe vitrina cu brânză:
– Ei, în cazul ăsta, să beţi o cafea bună!, a zis.
– Păi ce facem, domnul?! Nu e bine aşa, a râs Florica.
– E din partea casei, a şoptit “Leonard”. Paşte fericit! Ne vedem sâmbăta viitoare!
Mi-am înghiţit cu greu nodul din gât, dar chiar şi-aşa, am ieşit din hala de brânză cu ditai zâmbetul, de parcă eu, şi nu Leonard, aş fi primit toată brânza din lume din partea casei!
Acasă mi-am pus CD-ul cu Mr. Cohen. Sunt sigură că pâinea o să fie mai inspirată să crească pe muzica lui.