De aproape două săptămâni nu am deschis un televizor, şi e numai bine! Pe reţelele sociale controlez într-o măsură destul de mare ce ştiri ajung la mine dar chiar şi-aşa pot să-mi dau seama că politica o să ne înnebunească în perioada următoare. Aparent, e cel mai tare reality show la care asistăm, cu sau fără voia noastră! Şi nu mai pot!

Aproape toată clasa politică autohtonă e compusă din oameni care nu văd decât interesul lor propriu şi personal, fie că vorbim de bani, influenţă sau pur şi simplu de plăcerea orgasmatică de a se vedea la televizor, tocând aceleaşi şi acelaşi subiecte răsuflate, fără să spună, el, parlamentarul, ce dracu’ a făcut în ultimii ani ca să rezolve ceva, orice, şi cu ce rezultate.

Totul e o vorbărie ieftină, totul e propagandă. Îşi dau la gioale unii altora de teamă să nu ia cineva vreo bucată mai mare din ciolan, nu pentru că s-ar lupta pentru interesul şi mai binele oamenilor simpli. E un circ, totul, şi ni se bagă pe gât fără pâine, fără apă, fără nimic. Circ şi-atât! Iar noi înghiţim, cuminţi, precum fetele disperate care-ţi fac cu mâna pe Calea Griviţei colţ cu Buzeşti, îmbrăcate în plastic ieftin.

Sunt la un festival internaţional de film de comedie, într-un oraş frumos, cu clădiri frumoase, de care se încearcă, măcar în aparenţă, să se aibă grijă, cu oameni mai calmi decât acasă, şi cu porumbei şi copii în centrul oraşului. Azi am văzut două filme ok şi m-am bucurat de un prânz bun, la soare, pe malul Someşului. Şi, cu toate astea, nu cred c-am fost nicicând mai dezgustată de ceea ce se întâmplă în România, cu sprijinul susţinut al românilor!

Deşi nu se va fi schimbat nimic, mâine poate o să fiu mai optimistă, poate o să găsesc – mereu reuşesc, până şi eu mă mir! – să găsesc resurse să cred în mai bine, să cred că oamenii sunt mai degrabă faini şi responsabili decât meschini, superficiali şi extrem de ipocriţi. Şi nu mă refer doar la politicieni!