Ne bucură să auzim, la telefon, vocea unor persoane îndrăgite dar următoarea generaţie de terminale mobile ar putea să producă senzaţii mult mai puternice decât atât: sărutat, atingeri de mână sau o respiraţie fierbinte în ureche.

La recent încheiata conferinţă mondială Mobile HCI (human-computer interaction) de la Stockholm, un designer german, Fabian Hennert, a prezentat un prototip de telefon cu ajutorul căruia banalul “te pup” rostit la telefon ar putea deveni un mozol în toată regula prin intermediul unui senzor şi unei membrane buretoasă (sau aşa ceva). Pentru mai multe explicaţii, vedeţi mai jos prezentarea domnului de acum un an, la TED.

Argumentul lui Hennert ar fi că cele două motive principale pentru a vorbi la telefon sunt schimbul de informaţii şi păstrarea legăturii cu ceilalţi, iar aceasta din urmă este o nevoie emoţională a cărei împlinire, iată, zice neamţul, ar putea beneficia de invenţiile lui.

Detaliile tehnice sunt mai puţin importante, e vorba, deocamdată!, doar de un prototip. Totuşi, chiar şi fără asemenea “îmbunătăţiri”, telefonul mobil a devenit o prezenţă constantă şi de neînlocuit în viaţa fiecăruia dintre noi. Ne leagă cu fire nevăzute de toţi şi de toate şi, în ciuda faptului că ar trebui să fie un instrument care să ne ajute, de multe ori reuşeşte să ne streseze ori să ne lezeze intimitatea. Uneori, chiar şi când nu sună! :)))

Nu e suficient, oare, că oricum comunicăm online mai mult decât offline, o generaţie de SIMS, că în loc de o sclipire în ochi şi un zâmbet “pe bune”, am ajuns să trimitem sms-uri cu smileys, acum să ne şi pupăm prin telefon?! Nu, mersi!

Sau poate sunt eu mai sălbatică şi unora chiar le surâde ideea?!

Am o relaţie de love and hate cu telefonul meu mobil. De fapt, telefoanele. Unu’ pe cartelă de la Vodafone şi unul cu abonament, pe Orange. Ambele Nokia. N-am avut, în ultimii zece ani, cred, decât Nokia. Şi le-am schimbat destul de des, pe motiv că sunt zăpăcită, aeriană şi uitucă, adică ba le-am pierdut, ba mi s-au furat.

Ăsta pe care-l am acum, ză mein oan, cum ar veni, e un e61i, care poate că era drăguţ când era tânăr, şi tot atunci se şi auzea bine, dar acum nu mai e cazul, mai ales că păţit diverse accidente, cum ar fi căzutul repetat în cap. În capul lui. Deci ar cam trebui să-l schimb. Dar cu ce, asta e întrebarea!

Pentru că, da, Nokia nu s-a străduit prea tare în ultima vreme, iar eu de alţi producători nu ştiu (bine, dacă nu punem la socoteală telefonul Sagem Lulu Castagnette pe care l-am luat pen’că era cu urşi – nu mai râdeţi!) fiindcă n-am experimentat. Dar am un stres cu ecranele tactile – şi pare-se, ăsta e viitorul, nu? – şi anume faptul că eu nu sunt genul care are prea multă grijă de lucruri. Cum ar veni, telefonul ăla, oricare va fi el, o să păţească diverse, şi nu pot decât să mă întreb cum ar putea rezista intact ditai ecranul pentru o perioadă decentă de timp?

Paranteză: a scris şi zoso de Nokia, pun link, all right, dar mi se pare mult prea haios să fac asta! Mă rog, acum o să ştie şi el de ce-i creşte azi traficul! :))))))))

Revenind, voi, care aveţi telefoane cu ecrane maaari, mari, şi touchy, ce părere aveţi? Rezistă sau nu rezistă la un tratament… mă rog, oarecât lipsit de consideraţie? Fiindcă dacă-l iau şi crapă ecranul în două zile, parcă mi-ar părea rău! Deci? Apropo, are şi Nokia telefoane cu TS, a experimentat cineva? Păreri?

Sunt teribil de indecisă, ştiu! Hehe, să vedeţi când îmi iau maşină cât o să vă chinui! :))