Tag: terorism

  • Je Suis Charlie: o zi foarte tristă

    Astăzi, pe la prânz, doi tineri au intrat în redacția Charlie Hebdo, o publicație de satiră din Franța, și au tras cu Kalashnikovul în oamenii de acolo. Întâmplător sau nu, era chiar momentul ședinței de redacție, deci erau prezenți destul de mulți jurnaliști. Au murit 12 oameni și alți câțiva au fost răniți – unii dintre aceștia se află în stare critică.

    La Charlie Hebdo amenințările erau la ordinea zilei, iar în 2011 a avut loc și un atac care a devastat sediul publicației dar nu s-a soldat cu răniți. Editorul, Stéphane Charbonnier, chiar avea asigurată paza permanentă a poliției; cei doi polițiști care-i asigurau protecția au murit și ei în atacul de azi.   (more…)

  • Explozii la Boston

    Mi se pare incredibil ce se întâmplă la Boston şi faptul că cineva are o minte atât de bolnavă încât să pună bombe la un eveniment sportiv (sau oriunde, dar, cumva, mi se pare şi mai mişelesc la un eveniment sportiv), unul dintre cele mai mari maratoane din lume, dacă nu chiar cel mai mare.

    Două bombe au explodat la Boston astăzi, iar numărul victimelor se ridică, potrivit unor surse neoficiale, la 63  peste 100 de persoane din care trei au decedat deja. Se estimează că numărul participanţilor şi al spectatorilor la eveniment e în jur de 500.000, celularele în zonă nu prea au avut semnal, astfel că pot doar să-mi imaginez îngrijorarea celor care au pe cineva drag în zonă. Exploziile au avut loc lângă linia de sosire, fix în zona în care erau instalate presa şi toate camerele de filmare, pentru un impact maxim.

    (more…)

  • Osama, PR pentru Obama

    Aproape zece ani au trecut de la atacurile teroriste din SUA pentru ca principalul vinovat să fie ucis într-o operaţiune ce a durat, din câte înţeleg, mai puţin de o oră. Sigur, e o ştire pe care nimeni nu avea cum s-o rateze, dimpreună cu speculaţiile de rigoare, că prea nu avem decât declaraţii, nu şi dovezi, şi prea l-au aruncat repede-repejor într-un mormânt acvatic.

    Eu zic că Osama bin Laden e mort. Orice altă realitate, posibilitatea ca el să apară bine-mersi în viaţă cine ştie pe unde, ar fi echivala cu un dezastru pentru Casa Albă şi nimeni de acolo nu e atât de prost încât să rişte o asemenea catastrofă de imagine. Oricum nu contează foarte tare: dolarul s-a întârit un pic, preţul petrolului scade o idee. Cel mai probabil Osama bin Laden rămâne un simbol şi atât, planurile atacurilor teroriste nu vor fi nici mai multe nici mai puţine.

    Practic, nu se schimbă nimic iar uciderea lui nu e vreun mare succes al americanilor, atata timp cât acţiunile lui au dus la moartea a aproape 3000 de oameni (doar in 9/11) iar lor le-a luat un deceniu să-l omoare.Totuşi, dincolo de alte consideraţii, mie mi-a atras atenţia informaţia potrivit căreia mii de americani au ieşit în stradă să se bucure, să cânte, urle şi danseze pentru că a murit Osama. Ceea ce, cu toate dramele provocate de 9/11, mi se pare cretin, mai cretin chiar şi decât bucuria românilor când a fost împuşcat Ceauşescu. Mai ales dacă citim declaraţiile elucrubante care spun că America e acum sigură sau că, ce gluma!, zece ani mai târziu am spus ultimul cuvânt! S-a făcut dreptate! Ha!

    De fapt, totul e o mare “reuşită” a administraţiei Obama. Care, de altfel, a şi declarat, răspicat: “Today, at my command, the United States carried out that operation” bla bla bla

    Deci PR. Deşănţat, chiar! Dar, după cum se vede treaba, la americanul de rând a prins. Nici nu era greu! Visul american începe să fie coşmar, iar americanii aveau nevoie de un superman! Dar, ştiţi, da?, băiatul în chiloţi e un personaj de ficţiune.


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471