Aseară, înainte să răcesc de tot şi să pot molipsi alţi oameni, m-am avântat spre AFI, dar mai ales spre IMAX, la invitaţia tizei Morariu de la Oxygen PR, întru vizionarea, în avanpremieră, a lui “I am number four”, adică numa’ pentru film, nu şi pentru pişcoturi, ca alţii, da? :))

Am stat lângă Piticu, adică am râs, şi el lângă mine, adică a avut cui cere o pastilă de măsea. O aşezare mutual benefică, zic.

Despre film, na, că asta vreţi să citiţi, nu? Filmul e mişto, poţi să te duci şi cu clasa (cum am făcut noi) şi cu gagica, chit că nu prea sunt multe faze romantice de “pup-o, bă!” (sic!) şi cu băieţii. Pe scurt, Numărul 4 e John Smith (Alex Pettyfer), un blonduţ ciufulit, înzestrat cu pătrăţele şi cu ceva talent, care e refugiat de pe planeta Lorien şi se fereşte de nişte dubioşi urâţi pe care-i cheamă mogadorieni.

Urâţi rău, cu un soi de branhii pe lângă nas, ochi răutăcioşi şi maaaare nevoie de vizită la dentist, mogadorienii ăştia îl vânează pe John, dar şi pe alţi opt tineri Lorieni cu puteri speciale care, împreună, formează Garda, şi pe care trebuie să-i kilărească neapărat în ordinea numerelor de pe tricou. Primii trei au fost rezolvaţi deja.

John e însoţit de Henri (Timothy “Ah!” Olyphant), mega-bunăciune gardianul lui, împreună cu care ajunge în Paradise, Ohio, acolo unde se şi petrece acţiunea filmului. Şi mai e şi un căţel, un beagle, despre care eu am zis de la început că e dubios, şi am avut dreptate.

Deşi mogadorienii se apropie de ei, John refuză să mai fugă din calea lor, întrucât s-a amorezat de Sarah. Şi cum lorienii cică se înamorează doar o singură dată şi gata (unlike humans, ouch!), poftim, problemă, cum să plece de lână ea? Mai ales că între timp începe să-şi dezvolte şi propriile-i abilităţi supranaturale – luminiţe albastre cu care buşeşte diverse – , îşi mai face un prieten şi ajunge şi  în atenţia poliţiei locale.

Long story short, filmul se termină cu un mare caft şi sânge de mogadorieni pe stadion. Dar cum seria urmează să aibă şase volume, sigur e cu “va urma”. Ceea ce nu e deloc un lucru rău. Mai ales dacă e văzut pe ecranul panoramic de la IMAX, ceea ce vă doresc şi vouă.

Au mai scris costin, marie jeanne, chinezu, corina, daniela… şi-or mai fi şi alţii, da’ n-am văzut eu, iertare!