pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
Cântece şi încântări, De suflet

Leucemia poate fi învinsă

January 18, 2011 by ruxandra 1 Comment

Leucemie. De fiecare dacă când aud cuvântul ăsta mi se zbârleşte pielea, fiindcă pare atât de implacabil. Corecţie: părea implacabil pentru că, de fapt, în multe cazuri, nu mai e. Sunt bolnavi de leucemie care se pot vindeca. Aşa cum a făcut Daniel, aşa cum au fost şi vor mai fi cazuri.

Unul dintre ele e Andrei Cioinigel. Pentru unii, doar un număr de dosar, pentru alţii, ca mine, ca tine, un om tânăr care are toate şansele să trăiască… dacă îl ajutăm. Andrei are 29 de ani, are leucemie şi are nevoie de bani ca să trăiască. Mulţi bani, peste 200.000 de euro. Dar se poate, ştiţi bine că se poate! Andrei, familia şi prietenii lui au reuşit deja să strângă 87.000 de euro, aproape jumătate din suma.

Dacă încă 5000 de oameni – cam cât strânge Sala Palatului la un concert – ar dona 100 de lei, Andrei ar putea pleca la Viena să facă transplantul. Azi, de la 20.30, n-avem Sala Palatului, dar avem două bucăţi artişti foarte mişto, Marius Matache şi Vlad Dulea, un club, Mojo, şi încredere că se poate!

Aşadar, ne vedem la concert?

Share:

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu