October 30

Cum “sună” liniştea

Sâmbătă dimineaţă, la hotel Diana din Sâmbăta de Sus, pe balconul camerei. Bate soarele, de nu poţi sta cu ochii deschişi şi, cu toate că, probabil, nu-s mai mult de 10 grade afară, pe balcon stau în pijama şi desculţă, dimpreună c-o cafea şi cu viciul meu de toate zilele. Şi e numai bine.

Îmi e somn încă. Vineri a fost o zi lungă, cu multe emoţii şi un eveniment urât (mama, coaste, trei, fracturate), harmălaie de mailuri, un bagaj printre picături şi, până seara, puţin loc de destindere, cu toate că drumul a fost superb. Mihai zice că a aranjat detaliile până la frunza ruginie ce ne-a însoţit, o vreme, pe parbriz, şi mărturisesc onest că eram deja sedusă de plafonul panoramic al maşinii lui. Revederea cu colegii din Redescoperă România a fost, de asemenea, mult-aşteptată şi emoţionantă.

Închid ochii şi inspir aerul bun. E ceva, nu pot să spun exact ce, care mă seduce iremediabil la momentele astea, parcă aş fi pisica din desene animate dusă pe sus de aroma vreunui deliciu. Nu doar soarele prietenos ori cuibăreala mea pisicească din scaunul comod. E altceva. Şi deodată îmi dau seama că e… sunetul liniştii. Spre deosebire de dimineţile oraşului, aici, la Sâmbăta, nu se aud decât trei vrăbii (sau ceva zburătoare cântătoare), care fredonează nişte muzică de înviorare, pasămite. Pe undeva, mai departe, aud zgomotul făcut de o roată ce trece peste pietriş. Poate e o maşină sau doar o roabă, nu ştiu, nu mă interesează, dar îmi place cum se aude. Însă acum s-au oprit, vrăbii şi roată, şi totul e mut, ca un peisaj frumos pe care-l vezi la TV cu sunetul oprit.

Deschid, leneşă, un ochi. Soarele dă buzna şi pentru doar o fracţiune de secundă văd cum trei case de mai încolo trimit tot atâtea fuioare de fum să lege prietenie cu cerul senin, lacrimă. Aproape că pot auzi cum trozneşte lemnul în sobe.

Cu greu mă urnesc din picoteala asta plăcută. Mă aşteaptă o zi lungă şi o noapte pe măsură: cea mai lungă din an! Şi tocmai am avut parte de un început perfect!

Vă reamintesc faptul că Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45. De asemenea, ne-a fost alături şi Muzeul Ţăranului Român.

July 15

La final de BCR #refinanţare

Cu siguranţă, #refinanţare a fost o campanie atipică, amplă, care a generat mult buzz. Foarte mult buzz. Inevitabil, şi voci critice, dar nu poţi (şi nici nu trebuie) să ai consens general.

În cifre absolute, 1.540.000 unici şi 2.6 mil afişări. Dacă însuşi Daniel Pană (BCR) nu ar fi declarat că au fost şi obiective de business în campanie, n-aş fi întrebat care sunt şi dacă ne spune, peste şase luni, un an, ce s-a întâmplat cu ele: au fost atinse sau nu. Dar am întrebat şi nu am primit decât un raspuns destul de vag. Să sperăm că n-o să uite şi că o să aflăm ce şi cum şi din punctul ăsta de vedere, măcar dacă sunt mulţumiţi sau nu.

E la fel de drept, însă, ca s-a spus, clar şi răspicat, de către client: “Obiectivul principal a fost de awareness. Noi suntem foarte foarte mulţumiţi de campanie, ne-a depăşit aşteptările cu mult”.

Da? Deci asta e declaraţia clientului campaniei. Orice alte comentarii nu cred că-şi (mai) au rostul. Iar eu aştept cu interes următoarea trăznaie de la Blogal Initiative. Asta le-a ieşit într-un mare mare fel! Felicitări, Cristi & Co!

March 14

Redescoperă România – ziua 7

Nu vreau să scriu “ultima zi” şi încă mă simt precum Tic, la sfârşitul Cireşarilor, încercând să-i explice lui Costantin Chiriţă că sigur mai e ceva de descoperit, o aventură, un loc neumblat, un castel… Partea bună e că aceasta a fost doar prima aventură din cele cinci programate în Redescoperă România, aşa că povestea continuă, chiar şi fără ca noi, majoritatea celor care am scris acest prim volum, să mai fim personaje principale.

Deci ieri, în ziua 7, am fost la Curtea Domnească de la Târgovişte – adică mult mai mult decât doar Turnul Chindiei – unde am avut şi ghid care ne-a povestit o mulţime de lucruri despre istoria acestui loc. Şi e cu adevărat impresionantă, dacă vă uitaţi câţi domnitori români au trecut pe la Târgovişte:

Amănunt din biserica domnească, o pictură care aduce cu nunta din Galilea, în care, de fapt, este pictată nunta uneia dintre fiicele lui Brâncoveanu, iar la masă serveşte un servitor turc. Dată fiind situaţia politică de la vremurile respective, cred că domnul muntean s-a amuzat peste poate de aşa ironie şi afront, chiar dacă a decis ca respectiva pictură să fie ascunsă în spatele unei coloane masive. O vedeţi mai jos, cu scuzele de rigoare pentru calitate, dar nu am avut voie să folosim blitz-ul în biserică, pentru a nu afecta (încă şi mai mult) picturile:

Mi-au plăcut mult ruinele, incercând să reconstruiesc mental poveştile nespuse ale acestor locuri, doamnele de la curte cu ţinutele lor impozante, veselia sau, dimpotrivă, tristeţea, relaţiile dintre cei 11 copii ai lui Constantin Brâncoveanu sau vieţile altor domni (vezi mai sus) care au trecut prin Cetatea Târgoviştei.

În aceeaşi incintă, a Complexului Muzeal de la Târgovişte, am descoperit şi Muzeul Tiparului şi Cărţii Vechi Româneşti, cu o istorie a tiparului, cărţi vechi cu slove chirilice, un exemplar din Gazeta Teatrului Naţional din 1856 şi un Îndreptar Legii de la 1652, şi o călimară atât de frumos lucrată încât îţi venea să cauţi imediat un toc şi să aşterni un gând “cărturăresc”:

Ieri am mai văzut şi mănăstirea Dealu (şi asta are site, nu că-i tare?!) unde eu, una, chiar am simit ceva special. Poate că era din pricină că era superb afară şi erau mulţi oameni în curte ori lumina frumoasă, poate că era slujba care se auzea perfect în difuzoare sau emoţia noastră că acesta era ultimul, chiar ultimul lucru de vizitat împreună, nu ştiu. Dar a fost un fel de emoţie specială, pe care nu pot şi nici nu vreau s-o descriu, e de ajuns să spun că am simţit cum mi se dilată sufletul, mintea şi literatura. N-am făcut foto aici, o am doar pe asta de mai jos. Apropo, cred că e una dintre cele mai bune pe care le-am făcut în această călătorie, sau măcar printre preferatele mele.

(numa’ uitaţi-vă cum zâmbeşte puştiul şi ce lumină frumoasă era afara)

În fine, ultimul, dar chiar ultimul “obiectiv” a fost benzinăria Petrom din… Găeşti (?), locul unde am mai tras câteva poze de grup şi ne-am luat La revedere, cu toate emoţiile aferente. Şi nu au fost puţine!

Şi, gata, Tic, nu mai suntem în carte…

Scriu asta cu un nod în gât, dar o să dau repede Publish, fiindcă, oricât aş fi eu de autoeducată să-mi controlez şi interiorizez emoţiile, mă tem că nu scăpaţi fără (încă) o bidinea de grup! Ştiţi voi, eu sunt cea care preferă să scrie despre oameni :p

În fine, pentru ultima dată, vă reamintesc faptul că Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român. Iar povestea merge mai departe, în aprilie. Alţi oameni, alte poveşti, aceeaşi idee: să ne redescoperim ţara, cu locuri şi tradiţii!

March 13

Redescoperă România, ziua 6: MULŢUMESC!

Ca să fiu sinceră, ziua şase (a mea) începe din ziua cinci, de pe la 11 seara, când, spre surpriza mea (şi a Ancăi, cealaltă sărbătorită, ca să vezi coincidenţă!) ne-am întrezit înconjurate de toţi colegii de drum care ne-au cântat La mulţi ani! şi ne-au făcut cadouri.

Da, recunosc mi-am imaginat că nu vor lăsa să treacă nemarcată aniversarea noastră, dar nu mă aşteptam să fie devansată ziua! Şi cum cântau ei La mulţi ani!, ce să vezi? mi-a intrat ceva în ochi – şi asta e tot ce o să declar public, aici şi acum, fiindcă big girls don’t cry, da? Am fost aşa de fâstâcită că am uitat să fac şi poză la tort, unul frumooooos, de-ţi venea să-l mânci (cum ar zice Nebuloasa) – ceea ce s-a şi întâmplat!

Şi după aia am pălăvrăgit, şi am jucat mima, şi am râs şi pe urmă am mai râs un pic, şi a fost aşa de bine că nu-mi venea să merg la somn… în ciuda faptului că a doua zi ne trezeam devreme ca să pornim spre Târgovişte via Valea Cheii, Poenari, Curtea de Argeş… ceea ce am şi făcut.

Locuri din cele miraculoase

Valea Cheii m-a lăsat fără vorbe, pentru că tot traseul e ATÂT de fain încât e dificil să găseşti cuvinte. Şi mai e şi despre cum se trăiesc şi simt unele lucruri, nu doar despre ce vezi. V-am mai spus, acum câteva zile, trebuie mers, văzut şi trăit de fiecare aşa cum îi e felul, nu se poate altfel! Eu, una, m’am simţit aproape umilă şi, în acelaşi timp, extrem de privilegiată!

Lasă că ne-am împotmolit un pic, oameni şi maşini, fiindcă, sub zăpada mare era alunecuş, că asta a adus un plus de aventură şi ne-a arătat din nou, că Duster rulz!Mă rog, dacă mai era nevoie! Detalii mai precise despre locul ăsta găsiţi la Elena, eu eram un pic cu capul… în nori!

După Valea Cheii şi un un telefon descărcat de urări (mulţumeeeesc!), am mers la Poenari, cetate şi restaurant, adică unii la Cetate – 1480 de trepte dus, 1480 de trepte întors!, alţii la restaurant. Eu am făcut parte din echipa a doua, recunosc, findcă nu m-ar fi ţinut balamalele de atâta stepper! Dar şi la restaurant a fost bine, că am redescoperit carnea din garniţă, o treabă de se topeşte-n gură, şi de care eu n-am ştiut până la Redescoperă România!

Şi apoi la Târgovişte, pe drumul care s-a dovedit cel mai naşpa dintre cele asfaltate pe care le-am parcurs în această săptămână, dar care ne-a dus cu bine, totuşi, la destinaţia noastră, Hotel Nova.

Târgovişte by night: dăm semnale cu fun! (cu n, da, aşa am scris)

Cam asta ar fi fost ziua 6 şi ziua mea dacă, aproximativ după miezl nopţii, nu ne-am fi dus, şase fete şi un băiat, să vizităm Târgovişte by night, şi anume una dintre cele două atracţii locale dansante, pubul The Celt. Aici am admirat remarcat observat obiceiurile locale de socializare ce au la bază verbalizări de tipul “ce bune e astea!”, dar şi echipa locală de sumo, sau cel puţin aşa arătau domnii cu pricina, însă fără scutecele aferente.

Noi ne-am văzut de dans, desigur, şi mai multe nu spun – Codul, colegii! – decât o bidinea la Augustin: Mă, eşti eroul nostru! Şi asta:

Indiferent de cum mi-aş fi putut imagina că o să fie ziua în care împlinesc (iar) 29 sau 31 de ani (încă nu m-am decis!) n-aş fi putut primi, dincolo de toate celalalte, amintiri mai faine decât cele pe care le-am primit de la gaşca #dinRomânia! Şi vă mulţumesc din suflet (şi) pentru asta!

Ştiţi deja, da?, că Redescoperă România este o iniţiativă Petrom, susţinută  de BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi că, de asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român.Dar vă mai zic, ca să nu uitaţi! :p

March 12

Redescoperă România, ziua 5: în joacă!

Mi-a plăcut ideea de modelarea a lutului de când mă ştiu. Nu ştiu de la ce vine, poate de la plăcerea construirii castelelor din nisip sau, atavic, de când strămoşii noştri umblau cu picioarele goale prin mlaştini, înainte să devină Homo Încălţatus. Ăăăă… preferabil cu Louboutin.

Aşa că azi, când a fost în plan să ne ducem la un olar în atelier şi să facem noi, cu mânuţele noastre, o operă de artă, n-aş fi putut să fiu mai încântată! Bine, nu se vedea, fiindcă-s un pic în urmă cu somnul şi nu pot să par încântată dimineaţa oricât m-aş strădui, dar, credeţi-mă, în interior zburdam, ţuşti, ţuşti!

Bine, înainte am văzut trovanţii de la Costeşti, nişte pietre tare dubioase, care… cresc! Cresc pe-o culme nisipoasă şi pică, apoi, pe tăpşan, după care se solidifică şi aşa ajung să fie bolovanii pe care i-am vizitat noi. De fapt, e unul care stă să pice, aşa că poate aveţi noroc şi, dacă treceţi prin Costeşti curând, vedeţi un trovant căzător – cred că puteţi să vă puneţi chiar şi-o dorinţă! (şi una pentru mine, că v-am dat pontul!)

Dar nu ăsta a fost cel mai important lucru, ci faptul că am încins o bătaie cu bulgări în toată regula. Ţintă ne-a fost Hoinaru, care a fugit spre peretele ăla pe care-l vedeţi în poză şi noi n-am reuşit să-l nimerim, cu toate că Bobby s-a apropiat destul de tare.

Paranteză: trebuie să vă spun că gaşca de la Redescoperă România e bestială! Am închis paranteza.

După trovanţi am ajuns, în sfârşit, la atelierul de olărit al familiei Pietraru din Horezu. Oameni tare faini şi primitori, ne-au tratat cu multă răbdare (în primul rând!), cu caramele cafele.. vă daţi seama, da?, ce va să însemne 20 de gălăgioşi într-un atelier de olărit, da? Eu cred că nu, cert e că, totuşi, n-am spart nimic, parol!

Am pus şi noi piciorul pe roată şi mâna pe lutul cel rece şi am încercat să modelăm diverse lucruri. Unora le-au ieşit nişte forme mai mult decât decente, farfurioare, chestii. Eu am reuşit să smintesc centrarea, aşa că mi-a ieşit un fel de farfurie – scrumieră şuie, pe care am înnobilat-o cu un R, tot din lut, nu că n-aş fi ştiut că, din tot ce-am produs noi azi în atelier, a mea e cea mai… art nouveau! :))

Au mai olărit, cu mai mult sau mai puţin succes: Anca, Ana, Bogana, Augustin, Elena, Nebuloasa, Bobby, Adi şi Doru (dacă am “ratat” pe careva, să mă trageţi de… link, vă rog!) – o să pun şi foto pe Facebook în sensul ăsta, dar mai încolo, bine? :) Deocamdată vedeţi mai jos ce “opere de artă” am desăvârşit noi la Horezu:

(ale noastre sunt pe al doilea raft, da?, cred că vă daţi seama)

De la Horezu am mers la Frânceşti şi am văzut mănăstirea dintr’un lemn, dar cum acolo am rămas fără baterie, nu rămâne decât să vă uitaţi la fotografiile celorlalţi. De notat, însă, tot aşezământul, extrem de bine îngriit, dar şi foarte multele plăcuţe pe care scria “Vă rugăm nu rupeţi florile”, ceea ce înseamnă că poruncile alea zece nu se respectă nici măcar într-un aşezământ monahal! Urât!

De la Frânceşti ne-am urcat în Dusterele noastre după care întoarce toată lumea capul şi am mers înapoi la Râmnicu Vâlcea, la masă, la Hanul Haiducilor… nu, nu am poze, dar carnea aia păstrată la garniţă… Atât vă spun, aveţi încredere în mine, bine?

Seara târziu, în holul hotelului, gaşca cea frumoasă a pus la cale un moment despre care o să scriu separat, mâine, fiindcă acum trebuie să dorm un pic. Mâine plecăm devreme spre Târgovişte, aşa că mă grăbesc să prind şi câteva ore de somn! Deşi azi aş vrea să nu pierd vremea cu somnul :)

Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român. Mai găsiţi poze pe Facebook şi ne puteţi urmări şi pe Twitter, #dinRomania.

March 7

AMR trei ore

Acum cinci ani, când m-am dus la Jurnalul, cred c-am fost în delegaţii vreo trei luni. Caravană, Folk You şi Croazieră, fără număr, fără număr. Cam o lună de hoinăreală de fiecare dintre aceste acţiuni. Şi dacă la Folk You am bătut doar Litoralul, la celelalte două “plimbări” am ajuns de la Buzău la Băile Felix (în Caravană) şi de la Sulina la Baziaş (în Croazieră), parcurgând întreaga Dunăre românească şi dormind pe un ponton-dormitor.

(da, e invers)

Prea puţin am scris în periplurile respective, mai mult pe blog (nu pe ăsta, nu căutaţi) decât în ziar, că alta era misiunea mea. Dar am văzut nenumărate locuri minunate şi oameni faini şi încă n-am uitat că, pe-atunci, în Pârjoaia, de exemplu, numai barmaniţa avea carte de muncă. Juma’ de normă la birt, jumate la alimentara!

Tot ca un făcut, de fiecare dată când plec am atâtea de rezolvat înainte că nu apuc să dorm – ca acum – decât maxim 2-3 ore. Fiindcă îmi place teribil să călătoresc, să cunosc locuri şi oameni noi şi să le ascult poveştile, îmi place drumul, îmi place să stau la hotel fiindcă, indiferent de graba mea, vine mereu cineva şi face ordine – nu e ideal asta?!

Aşa că vă puteţi imagina nerăbdarea cu care aştept plecarea de mâine azi, locurile, poveştile şi oamenii pe care îi voi întâlni în această nouă aventură numită Redescoperirea României. Pentru că, să ştiţi, ţara e acolo, trebuie doar redescoperită şi reîndrăgită. O să vedeţi şi o să citiţi, sper, în articolele noastre, ale celor care plecăm în această primă etapă.

Ca să nu mai spun că am auzit c-o să ne şi distrăm! :))

Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român.