July 5

Pânza de păianjen

Poate o ştiţi, poate nu, dar pentru mine cartea Cellei Serghi rămâne unul dintre cele mai dragi romane. Poate şi pentru că l-am citit atunci când mi s-a părut extrem de romantică povestea Dianei cu Petre Barbu şi pentru că multe dintre cele povestite în carte se întâmplă la malul mării, pe vremea când nu erau hoteluri, iar distracţia consta în dansat pe muzica patefonului.

Ca şi Ilinca, prietena Dianei, n-am priceput, atunci, la 14 sau 15 ani, cât aveam când am citit romanul prima dată, de ce naiba nu i-a spus ceva lui Petre Barbu sau de ce s-a măritat cu Michi, dacă nu-l iubea, dar cred că, odată cu anii şi recitirile, am înţeles cu totul, şi aşa mi-a devenit şi mai dragă povestea.

Şi am rămas mereu cu un drag de numele ăsta, Petre. Nu Petru, Petre, şi îmi imaginez că ar trebui să-l poarte numai bărbaţii cu trăsături colţuroase, aspri dar capabili de tandreţe, bronzaţi, bătuţi de vânt, cu barbă de trei zile şi artişti, aşa, să sară de la o vorbă la alta, aparent fără nici o legătură. Ca să nu mai spun că romanul ăsta a creat nişte coincidenţe uluitoare între mine şi prietena mea, Diana… :)

Ani de zile am cumpărat Pânza de păianjen din anticariate, în special atunci când o găseam în ediţia în care am citit-o şi eu, şi o făceam cadou. Recent, mi-am dat seama că eu nu mai am nici un exemplar, iar azi, fâţâindu-mă în oraş printre întâlniri, am intrat într-un anticariat, am căutat bine şi am cumpărat-o. A costat 1,99 lei şi mi s-a părut aşa, cumva, trist, că am putut s-o am cu atât de puţini bani, aproape gratis. Aşa că am mai cumpărat nişte cărţi pe lângă ea, iar în seara asta o recitesc. Deşi sunt pasaje întregi pe care le ştiu, cred, pe de rost.

De la Iaşi, săptămâna trecută, din anticariatul lui Mitică Grumăzescu, mi-am cumpărat memoriile aceleiaşi autoare. N-am apucat să citesc (recitesc, de fapt, că am avut-o si pe asta), dar ştiu că a fost prietenă cu Sebastian şi cu Camil Petrescu. Din câte am mai citit, amândoi au iubit-o. Camil mai mult, iar Sebastian în felul lui… accidental :)

Laura, Laura, vous n’aimez pas Douviers. Vous avez pour lui de l’affection, de la pitié, de l’estime : mais celà n’est pas de l’amour. Je crois que le secret de votre tristesse (car vousêtes triste, Lara) c’est que la vie vous a divisée ; l’amour n’a voulu de vous qu’incomplète ; vous répartissez sur plusieurs ce que vous auriez voulu donner à un seul  (este motto-ul romanului, un fragment scurt din Falsificatorii de bani a lui Andre Gide)