Poate o ştiţi, poate nu, dar pentru mine cartea Cellei Serghi rămâne unul dintre cele mai dragi romane. Poate şi pentru că l-am citit atunci când mi s-a părut extrem de romantică povestea Dianei cu Petre Barbu şi pentru că multe dintre cele povestite în carte se întâmplă la malul mării, pe vremea când nu erau hoteluri, iar distracţia consta în dansat pe muzica patefonului.
Ca şi Ilinca, prietena Dianei, n-am priceput, atunci, la 14 sau 15 ani, cât aveam când am citit romanul prima dată, de ce naiba nu i-a spus ceva lui Petre Barbu sau de ce s-a măritat cu Michi, dacă nu-l iubea, dar cred că, odată cu anii şi recitirile, am înţeles cu totul, şi aşa mi-a devenit şi mai dragă povestea.
Şi am rămas mereu cu un drag de numele ăsta, Petre. Nu Petru, Petre, şi îmi imaginez că ar trebui să-l poarte numai bărbaţii cu trăsături colţuroase, aspri dar capabili de tandreţe, bronzaţi, bătuţi de vânt, cu barbă de trei zile şi artişti, aşa, să sară de la o vorbă la alta, aparent fără nici o legătură. Ca să nu mai spun că romanul ăsta a creat nişte coincidenţe uluitoare între mine şi prietena mea, Diana… :)
Ani de zile am cumpărat Pânza de păianjen din anticariate, în special atunci când o găseam în ediţia în care am citit-o şi eu, şi o făceam cadou. Recent, mi-am dat seama că eu nu mai am nici un exemplar, iar azi, fâţâindu-mă în oraş printre întâlniri, am intrat într-un anticariat, am căutat bine şi am cumpărat-o. A costat 1,99 lei şi mi s-a părut aşa, cumva, trist, că am putut s-o am cu atât de puţini bani, aproape gratis. Aşa că am mai cumpărat nişte cărţi pe lângă ea, iar în seara asta o recitesc. Deşi sunt pasaje întregi pe care le ştiu, cred, pe de rost.
De la Iaşi, săptămâna trecută, din anticariatul lui Mitică Grumăzescu, mi-am cumpărat memoriile aceleiaşi autoare. N-am apucat să citesc (recitesc, de fapt, că am avut-o si pe asta), dar ştiu că a fost prietenă cu Sebastian şi cu Camil Petrescu. Din câte am mai citit, amândoi au iubit-o. Camil mai mult, iar Sebastian în felul lui… accidental :)
Laura, Laura, vous n’aimez pas Douviers. Vous avez pour lui de l’affection, de la pitié, de l’estime : mais celà n’est pas de l’amour. Je crois que le secret de votre tristesse (car vousêtes triste, Lara) c’est que la vie vous a divisée ; l’amour n’a voulu de vous qu’incomplète ; vous répartissez sur plusieurs ce que vous auriez voulu donner à un seul (este motto-ul romanului, un fragment scurt din Falsificatorii de bani a lui Andre Gide)
Ce carte minunata! Cred ca o sa o recitesc, imi da o stare speciala :) imi place ideea ta, sa cumperi cartea si sa o faci cadou… mi-a amintit un pic de Serendipity :)… frumos!
Eu am citit Cartea Mironei. Panza de paianjen ma asteapta cuminte in biblioteca, ii vinde randul curand
Trebuie sa o recitesc si eu, Aveam vreo 16 ani cand am citit-o si nu am inteles decat jumatate din ea.
Si eu citesc acum “Cartea Mironei”. Acum cateva luni am citit “Panza de paianjen” si m-a fascinat, fapt pentru care vreau sa mai citesc opere din colectia autoarei. Ma fascineaza felul ei de a scrie, de a crea povesti.
Daca cumva organizezi un giveaway cu memoriile Cellei Serghie, te rog sa iti amintesti de mine. Sunt tare curioasa sa aflu mai multe despre viata ei. Plus ca imi place sa imi reamintesc de mare, de acasa. Ii inteleg perfect dorul.
nu cred ca renunt la Pe firul de paianjen al memoriei… desi editia asta are o coperta oribila, a la romanele ieftine de amor. In afara de cazul in care gasesc o alta si atunci o sa-ti spun :)
E perfect si asa. Keep in touch:) Pana una alta, bucura-te de lectura.
multumesc. si tu! :)
diana slavu din Panza de paianjen e intrucatva un personaj autobiografic, sa stii.
Asta stiu. Am aflat din primele pagini ale cartii dar vreau sa aflu si mai multe detalii.
Nu am nimic de zis, vreau doar să-ţi spun că mă bucur că nu sunt singura care consideră “Pânza de păianjen” o super carte. Cred că am citit-o de trei ori şi mai vreau, numa’ s-o găsesc prin bibliotecuţă.
e faina, si mi’e dor adesea de marea aia din carte si de Digul lui Petre Barbu :)