June 14

Un premiu special “de vis”

Şi e cu atât mai special cu cât vine de la şasă domni simpatici, o echipă de vis: DreamTeam adică, pentru că nu sunt la prima “abatere” de genul ăsta şi pentru că zice că am o contribuţie la buna comunicare FITS 2011. Fiindcă a fost fun data trecută, iată şi discursul pentru ăst premiu:

Stimaţi membri ai Academiei DreamTeamRo:
Chinezu, Claudiu, Make, Nicu, Ştefan şi Vlad,

dragi co-premianţi, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor spectatori,

sunt foarte onorată de prea frumoasa premiere şi promit să-mi faceţi abonament în acest sens, adică să mă ridic la înălţimea aşteptărilor şi la anul. Ca bază pentru această promisiune postez pentru eternitate fotografia cu macaraua care i-a ridicat pe cei de la Voala Project muuult deasupra Pieţei Mari din Sibiu:

Doresc să mulţumesc celor care au făcut posibil FITS, echipei de la Sibiu şi mai ales lui CR, care a avut inspiraţia (sic!) să mă implice în acest eveniment.

De asemenea, mulţumesc mult bloggerilor acreditaţi şi neacreditaţi care au postat fie bannerul cu I like FITS, reţeta de Marlenka, sute de mesaje pe Twitter, Facebook, fotografii şi cronici minunate pe blogurile lor – să nu credeţi că nu v-am citit! Vouă, tuturor, vi se datorează această recunoaştere de primă pagină:

Munca-mi la FITS ar fi fost grea, dacă nu chiar imposibil de prestat fără aportul extrem de important al voluntarelor care au făcut parte din echipa mea: Cristina Ghinea, Flori Voicu, Georgiana Gavriluţă, Laura Pop, Ioana Pădurean, Gina Ungureanu, Aya Tsuji, Georgiana Radu, şi a lui Cristi Clita – voluntar neoficial, ambasador din China (regiunea 2.0) şi spectator  zelos.

Tuturor le sunt recunoscătoare şi sper să ne revedem, în aceeaşi formulă, la FITS 2012.

În fine, tre’ să mai mulţumesc şi echipei de cat sitters care a îmblânzit “fiara”  a.k.a. Domnul Sony care s-a comportat exemplar cât am fost eu plecată de acasă şi care acum doarme, că doar a muncit destul!

Restul e istorie. Dar una frumoasă!

June 7

Claire Cunnigham. Atât.

Duminică, în ultima zi de FITS, am văzut spectacolul lui Claire Cunningham. Îl aşteptam cu emoţie aşa cum rareori mi-a fost dat să aştept întâlnirea cu vreun artist nemijlocită de gaşcă, amintiri sau vreo călătorie ataşată de eveniment. Şi, da, pentru mine, a fost Warum Warum-ul acestei ediţii a Festivalului.

A venit sâmbătă dimineaţă la conferinţa de presă şi a aşteptat cuminte pe un scaun, în public, să-i vină rândul să meargă în prezidiu. E aşa de măruntă încăt ar fi putut trece neobservată şi nu exista în atitudinea ei nici cea mai mică urmă de vedetism deşi, la câte premii are, şi la ce reuşeşe să facă, uman şi artistic vorbind, e superlativ.

Când i-a venit rândul, s-a ridicat şi a mers în faţă, alături de moderatorul conferinţelor de presă.  A vorbit cu multă modestie, dar nu fără pasiune, despre dansul şi munca ei. Claire are osteoporoză şi încă o boală congenitală legată de articulaţii. A descoperit acest lucru la 14 ani, când a căzut de pe bicicletă şi şi-a fracturat picioarele. Până la 18 ani, a suferit încă vreo câteva fracturi. A trebuit atunci să poarte cârje, şase luni, un an… şi le va purta mereu. I-a luat cam 15 ani să se obişnuiască cu acest gând, dar când a făcut-o, schimbarea felului în care se raportează la cârje a fost atât de dramatică încât s-a lăsat de cântat şi s-a apucat de balet, de dans.

Continue reading

June 6

Jurnal de Festival (IX)

Mă tem că e ultima postare din seria Jurnal de Festival. Ştiu că au fost zece zile în total, dar oricum n-am relatat “la zi” şi, cel mai important, dacă scriu Jurnalul cu numărul 10, s-a terminat, chiar s-a terminat. Şi parcă nu-mi doresc asta încă. Deşi acum, fie vorba, m-aş cam teleporta acasă la mine, la prietenii mei, la domnul sony şi la familiaritatea şi căldura apartamentului ruxăndresc. Da’-i ok, o să plec mâine, azi încă mai am ceva treabă, mailuri de scris, poze de trimis, concluzii de tras, mulţumiri de scris şi evaluări de făcut.

Ieri am văzut Claire Cunningham şi încă nu-mi găsesc vorbele pentru a scrie despre asta, îmi e infinit mai uşor să scriu despre focurile de artificii şi despre petrecerea de închidere a Festivalului care, în mod absolut excepţional, a ţinut până pe la şase dimineaţa. Excepţional zic, pentru că de obicei la trei a trebuit să închidem muzica – poliţia comunitară s-a asigurat de acest lucru cu precizia unui ceas elveţian.

Motiv pentru care ieri, la trei noaptea, DJ-ul (altul decât în zilele obişnuite, fiindcă muzica a fost foarte mişto aseară) a pus, tare, Please Don’t Stop the Music, cu dedicaţie pentru băieţii cu chipiu iar băieţii au fost draguţi şi ne-au lăsat să ne destrăbălăm decibelic cât am vrut :)

Cei din echipa de organizare am primit – nu ştiu cine e autorul gestului – o sticlă uriaşă de şampanie pe care colegul Silviu a desfăcut-o în aplauzele tuturor atunci când ni s-a alăturat şi Constantin Chiriac. S-a cântat Am doar 18 ani, apropo de vârsta Festivalului, s-a cântat şi La mulţi ani şi, în ciuda faptului că, per total, sunt la Sibiu pentru Festival ceva mai puţin de o lună (în rest muncesc remote), m-am simţit cu adevărat parte din minunata echipă festivalieră – şi sunt recunoscătoare şi le mulţumesc mult colegilor mei pentru asta!

Fetele din echipa mea de voluntare, prezente şi ele la petrecere, au vrut să facem poze împreună, am dansat şi am râs, făcând “naveta” între masa bloggerilor, cea a staff-ului şi alte mese, că aşa-i viaţa de PR chiar şi la petreceri: tre’ să fie peste tot! :)

Când am plecat spre vastele mele apartamente sibiene, începea să se lumineze. Pe pietonala Bălcescu, m-am întâlnit cu două japoneze şi, deşi nu aveau badge-uri şi nu le cunoşteam, ne-am salutat zâmbind: Mornin’

De undeva, nu ştiu de unde, pe strada pustie se auzea molcom Por Una Cabeza, tangoul lui Carlos Gardel din Scent of a Woman, şi toată strada mirosea a tei înflorit.  Am mers cât am putut de încet, pas de plimbare. Aş fi prelungit noaptea trecută la nesfârşit.

June 4

Jurnal de Festival (VIII)

Aşa cum am spus, am încercat, pe cât posibil (şi în măsura în care au existat solicitări şi deschidere în acest sens) Bloggerii acreditaţi la Festival, musafiri la Sibiu, au primit, fiecare, tricoul lui personalizat, în termeni de culoare, nume blog şi citat din piese celebre postat la vedere, pe piept. Singurul lucru imprimat pe toate tricourile a fost “Blogger acreditat”.  Citatele le-am ales eu şi cred că majoritatea bloggerilor s-au amuzat de alegerile mele. Acum, aşa, ca o joacă, va poftesc sa potriviţi citatul şi bloggerul. Cine face cele mai multe potriviri corecte, câştigă nu doar un tricou personalizat cum ziceam mai sus, dar şi o poală de obiecte personalizate cu sigla FITS. De la SmartGifts, se ştie!

Aşadar, iată purtătorii de tricouri: Bogdana, Daniela, Bogdan, Andreea, Roxana, Auraş, Cristi, Diana, Dragoş, Oltea, Raul, Cetin, Cristina, Andrei, Adrian, Alexandru şi, cu voia voastră, ultima pe listă, blogger neoficial, Ruxa.

Iată şi citatele:

1. My love’s more richer than my tongue

2. Shall I compare you to a summer’s day?

3. Give me my robe, put on my crown.

4. Dacă nu simţi nu are nici un rost.

5. Amice, eşti… idiot!

6. Cum să mă cotorosesc de republicana? Vrea să mă bage în primejdie!

7. I will buy with you, sell with you, talk with you

8. The devil can cite Scripture for his purpose.

9. Friends, Romans, countrymen, lend me your ears

10. Ai uitat că sunt fiică din popor şi sunt violentă?

11. There are more things in heaven and earth, Horatio

12. A horse, a horse! My kingdom for a horse!

13. What’s in a name? That which we call a rose

14. We know what we are, but know not what we may be

15. Când mă magnetizez, mi-e cald! Pfu! Şi când mi-e cald, pfu, tachinez!

16. My words fly up, my thoughts remain below

17. Do you not know I am a woman? When I think, I must speak.

Hai, să vă văd! :)

June 4

Jurnal de Festival (VII)

E penultima zi de Festival, deja începe să-mi pară rău că se termină. De fapt, mie îmi pare rău că se termină cu mult înainte ca FITS să fi început şi, dacă n-aş crede că mă trezesc fugărită prin Piaţa Mare de-o parte din echipa organizatorică, aş zice că mi-ar plăcea ca la anul să dureze mai mult. Pe de altă parte, fiindcă ştiu cât se munceşte în FITS, mă abţin. Zece zile de teatru, ateliere, conferinţe, dans, circ, evenimente de stradă… E foarte bine!

Ieri am văzut Yukio Suzuki – Confronting Silence, spectacol de dans pentru a cărui înţelegere am avut maaare nevoie de lămuririle din conferinţa de presă de azi, şi încă nu sunt sigură că am priceput ce-am văzut şi am văzut ce am priceput. Interesant şi incitant – prietenii înţeleg de ce :)

După dans, am fost în Piaţa Mare unde am mai prins un pic de Iris şi tot show-ul celor de la Voleo Project – faaaabuloooos! Iată câteva fotografii:

(N8 rulz, apropo!)

June 3

Jurnal de Festival (VI)

Ziua opt şi abia apuc să scriu Jurnalul VI, ştiu. Dar aşa cum ziceam acum câteva zile, principala mea prioritate nu e blogul meu. Sau secundară, terţiară.. aţi prins ideea!

Dar asta nu înseamnă că îmi place mai puţin toată nebunia asta care se petrece în aceste zile la Sibiu. Acum e soare, e cald, e senin si pare că azi ploaia ne ocoleşte. Deşi, mă rog, după cum vara nu-i ca iarna, o ploaie scurtă nu se ştie niciodată cnd vine. Dar poate nu vine.

Se simte că se umple din nou oraşul. Nu mai e nici un loc de cazare, nici să dai cu tunul, deja noi cazăm oaspeţi ai Festivalului la Ocna Sibiului. Dar e bine, aşa trebuie să fie în zile de sărbătoare festivalieră. Sunt deja mulţi oameni şi în Piaţa Mare unde, de puţin timp, au sfrşit repetiţiile cei de la Voala Project, care sunt foarte foarte tari, atât de tari încât au fost aplaudaţi chiar şi acum, după doar câteva momente din spectacolul lor.Trupa de acrobaţi este acompaniată, live, de Duchamp Pilot, care sună şi ei foarte bine, niţel Muse – ish :)

Sunt un pic obosită, dar imi e bine: adrenalina festivalieră îşi face efectul: “trag pe nas” spectacol, teatru, dans şi o frenezie pe care îmi e mai degrabă greu s-o descriu prin cuvinte şi care cel mai bine merită trăită. Merită şi trebuie trăită! Scris negru pe alb, ca să nu mai repet de fiecare dată “V-am spus eu?!” :))

În altă ordine de idei (nu-s realmente coerentă zilele astea, sună telefonul, twitterul, FB-ul şi mailul ca la… ca la Gară, cred), aseară am văzut Pal Frenak, InTimE. Care, iniţial nu mi-a plăcut decât în puţine momente, mai ales spre sfârşit. Azi, însă, după ce s-a disipat un pic comparaţia cu preferaţii mei, compania lui Inbal Pinto şi cu canadienii de la Les Ballets Jazz du Montreal, m-a “lovit” faptul că, de fapt, InTimE a fost un spectacol chiar mişto, mea culpa pentru că m-am concentrat mai ales pe mişcare şi nu pe ansamblu.

De la început mi-a plăcut jocul de cuvinte din titlu… In Time şi InTime. Spectacolul este despre carnalitate, într-o accepţiune nu extrem de fluidă a conceptului, despre relaţia cât se poate de InTimĂ între două (sau mai multe) fiinţe, o incursiune într-un dicţionar sexual ilustrat nu neapărat foarte subtilă ci mai degrabă brută, dacă nu chiar brutală. Bărbat singur, femeie singură, femei împreună, bărbaţi împreună, femeie şi bărbaţi împreună şi, în fine, femeie şi bărbat.

Şi totuşi, în ciuda coregrafiei explicit sexuală, a nudităţii celor de pe scenă, nimic, absolt nimic nu a fost vulgar, indecent sau obscen. OK, la un moment dat muzica mi s-a părut un pic agresivă şi chiar m-a iritat folosirea Moonlight Sonata, dar acum, că imaginile s-au aşezat (iar comparaţia cu celelalte spectacole oricum nu-şi are locul, e al’ceva!), Moonlight Sonata se potrivea foarte bine cu momentul.

Oltea şi Dragoş au spus că e curajos spectacolul, ca şi decizia lui Constantin Chiriac de a-l aduce în FITS.  Eu  nu sunt neapărat de acord cu asta: poate că publicul pare nepregătit pentru genul ăsta de expunere (şi aici mă refer la combinaţia nuditatate + coregrafie + lumini) dar, în definitiv, vedem zilnic obscenităţi la TV, iar asta a fost altceva, cu siguranţă. Aşa că, deşi arta e o chestie la care te raportezi, oricum, destul de subiectiv, eu cred că, pentru publicul prezent aseară la Casa de Cultură a Sindicatelor, spectacolul a fost cel puţin “digerabil”. Dovadă şi scurtul interviu de mai jos, luat de Flori Voicu, una dintre voluntarele mele.

Eu una, nu am mai fost niciodata la un dans contemporan, a fost total nou pentru mine și neașteptat, surprinzător. Mie mi-a plăcut. Au fost momente intense, momente calme, multă emoție. Chiar a fost frumos.
[Ce ți-a plăcut cel mai mult?]
R: Cel mai mult mi-a plăcut momentul de 2 minute cu persoana pe canapea, cum cădea lumina, incredibil cum putea să arate corpul uman; mișcarea, imaginea de ansamblu. Cele 2 minute au fost perfecte.

Acum, înainte să dau publish, în Piaţa Mare răpăie o ploaie cu picături mari şi miroase a vară. Dar e ok. Se opreşte :)

FOTO: Dragoş Spiţeru | FITS2011

Category: Dileme | LEAVE A COMMENT
June 2

Jurnal de Festival (V)

Când am spus că anul ăsta sunt Community Manager nu mă referam doar la comunicarea online ci şi la o gramadă de lucuri drăguţe pe care le facem cu şi pentru publicul nostru – altele decât spectacolele din FITS. Printre ele, asta:

Cu ajutorul celor de la SmartGifts am tipărit câteva sute de astfel de diplome ce vor fi  înmânate unora dintre cei prezenţi în publicul Festivalului. Fireşte, e vorba de un gest simbolic, de apreciere pentru faptul că participă (şi) la această ediţie a FITS, dar din reacţiile primite de mine atunci când am oferit astfel de recunoaşteri, pare-se că înseamnă cu adevărat ceva pentru “diplomaţi” si mă bucur tare! Şi mai sunt încă vreo câteva mii de printuri mai mici, cam cât o carte de vizită, pe care am scris, simplu, “Mulţumim pentru că ne sunteţi alături”, şi care oferă şi o reducere la magazinul cu promoţionale FITS din Piaţa Mare.

Da, ştiu că e drăguţ, şi mă bucur de-acum pentru cei care vor putea adăuga la amintirile lor despre FITS şi această mică memorie tipărită, pe lână bilete sau ce-or mai păstra ei.

Ceea ce este şi mai fain, cel mai fain, este faptul că Constantin Chiriac, director FITS, om ultra ocupat, mai ales în această perioadă, a ţinut să semneze de mână fiecare dintre aceste dimplome. Fiecare!!!

Apropo, citiţi la Oltea şi Cristina câteva rânduri despre întâlnirea lui C.C. cu câţiva dintre bloggeri.

May 31

Jurnal de Festival (IV)

Naiba ştie cum, dar bag seama că totuşi n-am pierdut decât o zi din Jurnalul de Festival, ieri, adică. Taman ziua în care am văzut un spectacol întreg şi cam o treime dintr-un altul… spre tristeţea mea, fiindcă cel cu treimea a fost show-ul companiei Inbal Pinto: delicat şi spectaculos şi impresionant în acelaşi timp. Vorba Cristinei, ca o carte de poveşti ce se deschide şi la fiecare pagină găseşti un personaj de poveste. Mi-nu-nat! Mai au spectacol şi în seara asta şi promit că nu mai plec!

Bine, nici aseară n-aş fi plecat dacă parte din “Perla” nu s-ar fi suprapus peste “O noapte furtunoasă“, producţie a Teatrului Naţional din Iaşi, o montare a unui text clasic pe care mi-am dorit mult s-o văd din motive mai degrabă personale, şi poate tocmai de aceea foarte importante.

Şi, per total, nu am fost dezamăgită. Din nefericire, locul (hala Simerom) şi, probabil, dicţia (părerile sunt împărţite aici) unora dintre actori a diminuat întrucâtva plăcerea urmăririi spectacolului. Chiar şi aşa, nota bene pentru montare, pentru scenografia genialului Buhagiar – super găselniţe! – şi pentru faptul că textul a fost curat, fără înflorituri contemporane. Şi, din fericire, ştiam textul aproape integral, fiindcă lecţiile de fericire au fost bine predate.

Luni am văzut Les Ballets Jazz de Montreal – minunaţi, îi iubesc, serios! O oră şi ceva de dans contemporan, mişcare în stare pură, fermă şi fluidă în acelaşi timp, jucăuşă şi senzuală, dans combinat cu muzică, mimică, costume foarte colorate, proiecţii video şi, să mă iertaţi dacă par frivolă, dar nu aveam, chiar nu aveam cum să nu observ, super musculatura dansatorilor. Adică, mno, şi voi, fetelor, vă mai uitaţi cum stau blugii pe un băiat, nu?! Serios, spuneţi că vă uitaţi! :))))))

Azi au venit prietenii Oltea – care îmi păstrează viu viciul, Raul – care nu mi-a adus Puszi (da’ tot mi-i drag) şi Andrei – care a zis că aş vrea să fie asistentul meu, dar asta pentru că şi eu am zis c-ar vrea el să fie asistentul meu, şi în concluzie doar ne iubim! :))

În trecere, preţ de-o cafea mică mică mică am stat un pic la poveşti şi cu Adi Hădean. În rest, sunt la Amber de azi dimineaţă de la 9.30, când mi-am început ziua c-o sedinţă şi am lucrat aproape non stop. Iar acum o să fug (literalmente) spre Pietonală unde se vor desfăşura cei de la Fanfara din Cozmeşti. Şi fix de aia nici nu mai pun (acum) poze ci doar acest video cu Best of 30 mai:

May 28

Jurnal de festival (III)

Stau cuminte pe terasa locuinţei mele sibiene, lucrând la broşura FITS ce urmează să apară săptămâna viitoare în Jurnalul Naţional. Sunt stresată, fiindcă e un volum destul de mare de muncă dar, mai ales, pentru că afară e nebunieeeeeeee şi eu stau aici, cuminte şi serioasă. Totuşi, taman trec prin dreptul casei mele caraibienii de care scriam ieri. Nu văd parada, dar, de sus de aici, prin poarta intrării în curtea ansamblului, se văd trecând cei care îi însoţesc.

Ca să înţelegeţi: caraibienii au început defilarea, dansând şi cântând, la capătul pietonalei. De acolo şi până la mine, spre Piaţa Mare, au adunat după ei o mulţime de fani, care merg în jurul lor, în ritmul lor.

Prin faţa porţii mele au trecut aşa: gospodină cu plase multe, mamă cu copil în cărucior şi încă unul mic, în braţe, doi căţei, cu stăpâni cu tot, câţiva dandy şi câteva pisi, biciclişti la pas, nenumăraţi turişti dansând, mai tineri, mai puţin tineri, toată lumea păşea în ritmuri de tobe. Sunt sigură că, cei mai mulţi, ţineau ritmul fără să vrea, fără să-şi dea seama. Veseli şi fericiţi, urmând pas cu pas nebunia asta frumoasă, vuietul, lăsându-se atraşi, seduşi.

Sibiul în Festival! Ole!

PS (asta e făcută acum vreo jumătate de oră, pe stradă. Şi, nu, nu e o statuie. Sau e. Dar e vie!)

 

 

May 27

Din Caraibe, dar nu piraţi!

Ci dansatorii şi muzica, aduse de Etnik97 la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu sau cum prieteneşte şi pe scurt îi zice toată lumea, FITS!

Şi, băi, nene, cum au putut să fie! Oamenii ăştia au clar ritmul în sânge, că ţi se face, vorb’aia!, să dansezi şi tu! Sau măcar să tropăi un pic pe loc cu vreo trei mandarine, două nuci, o papaya şi-o banană la pălărie! Adică ce, eu nu pot?! Ia zi, Livioară! (Livia e prietena mea offline, da’ mă citeşte, ştiu eu că!)