Apărut pe la mijlocul secolului trecut, circul contemporan a luat amploare în anii ’80, odată cu apariția companiilor mari care au pariat pe acest stil artistic, precum Cirque du Soleil.
Include multe elemente din teatru – mimă și pantomimă – acrobații, uneori magie, și aproape niciodată animale.
Pentru că e nu doar un festival de teatru, FITS include în program și spectacole de circ contemporan, și-mi fac un obicei din a încerca să ajung măcar la unul în fiecare an.
N-am ajuns aseară la spectacolul celor de la Vertigo şi, după toate aparenţele, am toate motivele să regret acest lucru. Am, totuşi, o recenzie de spectacol de la Naoko Sakai, voluntara în Departamentul Comunicare Online al FITS, venită tocmai din îndepărtata Japonie. Fotografiile îi aparţin lui Paul Baila, unul dintre cei patru fotografi oficiali ai FITS.
I guess nobody had any specific ideas what would be happening at this performance. It’s not the ballet classic, and also seemed different from modern dancing or other contemporary dancing. Startedvery quietly and intense movement of a dancer fixed our eyes on the stage.
33-year-old, Andrei who’s working in IT industry, liked their performance very much, and said it flowed from one to another. Actually, he had a chance to talk with its choreographer before the show. He was wondering and asked her where the idea would be coming from and how could she develop the ideas, he said. Then he’s got the answer that she’s had the images of straight line and circle, and then use those ideas with dancers like put it into spiral or some other movements. He especially liked the ending, he said.
His friend, Lore who came from Sibiu said “I cried.??? Their performance touched very much, and liked the solo of a female dancer. She also talked to the choreographer, and heard that the movement came first and then music came next. She liked music as well, but realize the importance of their movements.
Actually, movement of the dancers was really stunning. They’ve had not only the skills of dancing, but also synchronicity. Having synchronicity in the dance performances is very important factor, I reckon. Everyone in performing arts field need to conscious about breathing. Actors, dancers, or singers are thinking about breathing, but controlling it is not easy than we think. Most of the synchronized movement comes from their breath. At the end of the show, we only heard the noise of the swish of clothing and their breath. They perform perfectly in tune each other. We shared a special moment, I suppose.
Silviu Purcărete este unul dintre oamenii pe care îi admir aproape necondiţionat, atât pentru ceea ce sunt cât şi pentru ceea ce oferă publicului prin munca lor. Dar, dincolo de asta, căci astfel nu e singur în această galerie personală, îl admir, de data asta total, plenar şi necondiţionat, pentru capacitatea uluitoare de a nu-şi îngrădi imaginaţia. Noi, ceilalţi, facem asta în fiecare zi. În loc să ne lăsăm imaginaţia să zburde pentru a crea lucruri şi împrejurări, îi punem oprelişti – cel mai adesea formate din bugete, lipsă de timp, şi, fir-ar să fie, logică! Şi e ATÂT de greşit!
Credit foto: Sebastian Marcovici | FITS 2012
Recunosc, sunt unul dintre puţinii care nu s-au îndrăgostit iremediabil de Faust la prima vizionare. Am fost copleşită, era prima întâlnire cu marele regizor român, iar mintea mea căuta repere logice, pământene, reale, când, de fapt, tot ce ar fi trebuit să fac era să stau cuminte, open mind şi să mă las sedusă, cucerită, zăpăcită. My bad! S-a întâmplat abia la a doua vizionare, duminica trecută, şi tot cred că au scris alţii mai bine decât mine*.
Desigur, acel prim exerciţiu s-a dovedit util la Metamorfoze şi D’ale Carnavalului şi capital, aş zice, la Undeva în Palilula. Dar asta e altă poveste, şi nu despre asta vreau să vorbesc acum ci despre Călătoriile lui Guliver**. Nu un spectacol de teatru în adevăratul sensul al cuvântului ci exerciţii scenice – cel puţin aşa pretinde regizorul.
Să intrăm în sală. E aglomerat, foarte aglomerat, dar am un loc, marginal, ce-i drept. E ok, zic mersi. Oricum, ca parte din organizare, nu eu trebuie să văd bine ci invitaţii şi, mai ales, invitaţii străini.
Credit foto: Mihaela Marin | FITS 2012
Pe scenă, câteva “iepe”, tinere fete cu costume albe, mulate, sprijinite în cârje, albe şi ele, cu cozi stufoase prinse de costum fix acolo unde ar trebui să stea cozile. Nechează şi se mişcă pe scenă, se aleargă. Pe jos sunt paie, baloţi întregi, iar în sală miroase, înnebunitor, a vară şi a păcat.
În fine, fiecare spectator îşi ocupă locul, luminile se sting şi începe spectacolul… cu un cal! Un cal (adevărat!) vine blând pe scenă ţinut de căpăstru, iar iepele umane nechează uşurel. Din start, mintea mi s-a teleportat prin alte dimensiuni ale spaţiului de joc. De bună seamă şi de bună credinţă mintea mea, poate şi pentru că urma, azi, 1 iunie, a acceptat, aşadar jocul. Şi pe Houyhnhnmi.
Doar că în Călătoriile lui Guliver, Purcărete nu e prea ludic, nu e nici un joc, e viaţa noastră trăită în viteză, cu aceleaşi zâmbete la care revenim, nişte yahooi nesuferiţi şi scârboşi, puşi pe desfătarea imediată a simţurilor, marii nătângi ai lumii. În sală s-a râs, nu mi-e clar de ce, fiindcă mie îmi venea să plâng tot spectacolul, cred că de emoţie şi de bucurie şi de tristeţe că vedeam în faţa ochilor lumea în care trăim, înfăţişată aproape aşa cum e ea.
Credit foto: Mihaela Ştefănescu | FITS 2012
Am zâmbit la jocul de lumini şi umbre, la bărbatul umflat cu pompa şi mi s-a părut foarte tare şi felul în care s-a realizat momentul prostituatelor. De fapt, mi-a plăcut tot spectacolul din secunda 1 până la final şi, deşi ştiu povestea întreagă a Călătoriilor, când ajung acasă o voi reciti. Cu siguranţă o să-mi apară în altă manieră acum.
Credit foto: Mihaela Ştefănescu | FITS 2012
***
Aşa cum aveam să aflu azi la conferinţa de presă, Călătoriile lui Gulliver se bazează nu doar pe cărţile trei şi patru din lucrarea omonimă a lui Swift, ci şi pe alte texte ale sale, poezia despre o prostituată, The Lady’s Dressing Room, pe ironicul său epitaf şi pe O propunere modestă care este, aşa cum spune Silviu Purcărete, “o invitaţie foarte politicoasă şi savantă la canibalism”. Muzica îi aparţie lui Shaun Davey, iar scenografia poartă semnătura extrem de inspirată a lui Dragoş Buhagiar. Mergeţi să-l vedeţi când revine de la Edinburgh – încununat de laude, sunt sigură!
* Nebuloasa, Hoinaru, Anne-Marie, Victor , Nihasa, Chinezu, Andrei, Andreea
** Pentru mine e spectacolul acestei ediţii a FITS. Chiar dacă n-am văzut prea multe, pur şi simplu ştiu că ăsta e, atât de tare mi-a plăcut!
Ploaia a ajuns să fie un personaj central în FITS anul ăsta. Cu excepţia primei zile, a turnat în fiecare zi. Cu excepţia nopţii când am dansat în ploaie, treaba asta are darul de a alunga mulţimea de pe străzi şi, în consecinţă, de a-mi reduce simţitor bucuria pe care cele zece zile de Sibiu mi-o promit şi livrează anual.
Totuşi, în ciuda ploii, feriţi de picăturile reci cu umbrele nu foarte colorate, oamenii care au venit la FITS se încăpăţânează să se bucure. Aseară la Leşe şi Rebengiuc s-a cântat, din sală, prelung, ca un cântec de tabără, decât că în loc de chitară aveam fluierul de doinit. Minunat spectacol, prelungit de la cele 50 de minute anunţate până la vreo oră şi jumătate, ceea ce ne-a făcut să ratăm Salt Mortal în Piaţa Mare… Dacă n-am văzut nu poate să-mi pară rău, nu? Şi, oricum, programul de aici are un fel propriu de a se dezvolta: nu se ştie cine-ţi iese în cale, cu cine ajungi să stai la o poveste sau cum, în loc să te duci să scrii ori să dormi, ajungi, totuşi, preţ de o ţigară, la clubul Festivalului.
“Mai sunt bilete la Faust?” – întrebarea care mi se adresează, cred, cel mai frecvent zilele astea, mai ales după ce au scris bloggerii despre spectacol.
Apropo de asta, fac o paranteză: piesa lui Goethe, spectacolul lui Purcărete. Aşa e corect şi asta e diferenţa între piesă şi spectacol. Gata, închid paranteza.
Nu, nu mai sunt. E sold out de dinainte de începerea FITS, mereu e aşa şi încă nu pricep de ce lumea nu vine să-l vadă şi în afara Festivalului. La fel şi celelalte spectacole-eveniment de la Teatrul Naţional Radu Stanca, în special cele din tramvaiul de la Răşinari, care nu au decât 20 şi ceva de locuri pentru spectatori şi care sunt, aşa cum e şi normal, foarte solicitate de criticii şi VIP-urile din afara ţării. În fine. Nu mai sunt. Şi nici la Fraţii Karamazov, Ultima zi a tinereţii, Eu, Rodin sau Absolut!, dacă tot veni vorba!
Mda. Plouă de rupe acum la Sibiu, parcă ar vrea să recupereze vremea îngăduitoare de azi. Şi, în ciuda ploii, pe sub umbrele ori pelerine, pitiţi prin săli sau pur şi simplu fugind de la un spectacol la altul, lumea se bucură de teatru aici, la Sibiu!
Poza e de aseară, de la Salt Mortal, şi-i aparţine lui Sebastian Marcovici, unul dintre cei patru fotografi oficiali.
Am o tonă de poze care aşteaptă să fie descărcate şi postate care pe unde, şi la fel, o grămadă de informaţii de la voluntare. Azi, însă, mi-am pemis să “chiulesc” pentru a vedea două spectacol, concertul de hang de la Sinagogă, cu Francesco Agnello, şi un excepţionat proiect de teatru nonverbal japonez. Hangul îl ştiam, acum doar s-a adăugat sonoritatea clădirii cu pricina, parcă şi mai emoţionant, mai înalţător, dar spectacolul japonez m-a făcut să mă gândesc că nu e nevoie decât de atenţia celorlalţi pentru a transmite o mulţime de lucruri fără cuvinte. Mult plăcut!
Ce mi-a plăcut mai puţin e că, aparent, noi, ăştia de nu trăim în Sibiu, ne minunăm şi ne bucurăm de spectacole şi de trupele de stradă mai mult decât cei de aici, şi nu pricep de ce. Poate e doar o fază. Sau o părere. Sau poate e doar invidia din mine, ca Sibiul are aşa minune, iar noi nu!
Oricum, pe seară nu mai ploua. Poate mâine o să fie mai bine, mai multă veselie şi culoare pe străzile Sibiului. Nu de alta, dar am pregătit, şi în acest an, diplomele!
În rest, unii pleacă, alţii vin. Hoinaru, Nebuloasa, Petreanu şi Chinezu s-au alăturat Festivalului şi povestesc pe blogurile lor ce şi cum se întâmplă pe aici. Pare să le placă :)
Ieri, în prima zi a FITS, a fost şi conferinţa despre importaţa festivalurilor de arte ale spectaolului, în contextul crizei, dar nu exclusiv. Cristina Ghinea, una dintre voluntarele mele – şi cea cu care colaborez încă din primul meu an aici – a fost acolo şi povesteşte.
Cînd am ieșit azi din casa mi-a atras atenția o mașină pe al cărei geam era scris FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU DE LA SIBIU. Asta a trezit în mine un prim val de emoție. Așadar, cu gura până la urechi, am plecat spre conferința care a deschis cea de-a XIX-a ediție FITS. După cum ne-am obișnuit, Octavian Saiu a moderat discuția la care au fost prezenți și directorul Festivalului, Constantin Chiriac, Edward Lewis şi John Freeman, cu un discurs amuzant, încercând mereu să țină publicul şi să fie sigur că acesta a înțeles ce a vrut să spună.
De ce avem nevoie de artă,
de cultură, de festivaluri când suntem în plină criză? Acum 30 de ani, în Marea Britanie a existat o criză în artă, în educație, în societate. Ei au reușit să depășească această etapă prin multe musicaluri, manifestări artistice. Acum criza este și aici, aşa că nu putem decât să ne bucurăm de astfel de evenimente, să ne deschidem ochii și sufletul în fața festivalului și să credem în el, să îi dăm șansa de care are atâta nevoie. Această criză poate fi depășită doar printr-un efort colectiv.
În Marea Britanie studenții au depus un efort mai mare, au tras de ei astfel încât să fie pregătiți să joace din timpul facultății și să intre cât mai repede pe piață. Școala acolo este împărțită diferit. Universitățile încearcă să aducă domenii noi, iar drama school pregătește oamenii pentru ariile existente. Deși trăim în medii diferite și soluțiile sunt diferite, importantă este bunăvoință cu care acționează fiecare dintre noi.
John Freeman a vorbit despre felul în care percepe el FITS cu aminti legate chiar de prima ediție. El simte energia și efervescența festivalului, dar nu e sigur că organizatorii, participanții și publicul apreciază la adevărata valoare ceea ce li se întâmplă. Ca replică, Constantin Chiriac a spus că face acest eveniment pentru public, alege totul ca să îi satisfacă așteptările şi tot accentul este pus pe calitate.