June 2

FITS 2012: Vertigo, THE SHOW

N-am ajuns aseară la spectacolul celor de la Vertigo şi, după toate aparenţele, am toate motivele să regret acest lucru. Am, totuşi, o recenzie de spectacol de la Naoko Sakai, voluntara în Departamentul Comunicare Online al FITS, venită tocmai din îndepărtata Japonie. Fotografiile îi aparţin lui Paul Baila, unul dintre cei patru fotografi oficiali ai FITS

I guess nobody had any specific ideas what would be happening at this performance. It’s not the ballet classic, and also seemed different from modern dancing or other contemporary dancing. Startedvery quietly and intense movement of a dancer fixed our eyes on the stage.


33-year-old, Andrei who’s working in IT industry, liked their performance very much, and said it flowed from one to another. Actually, he had a chance to talk with its choreographer before the show. He was wondering and asked her where the idea would be coming from and how could she develop the ideas, he said. Then he’s got the answer that she’s had the images of straight line and circle, and then use those ideas with dancers like put it into spiral or some other movements. He especially liked the ending, he said.

His friend, Lore who came from Sibiu said “I cried.” Their performance touched very much, and liked the solo of a female dancer. She also talked to the choreographer, and heard that the movement came first and then music came next. She liked music as well, but realize the importance of their movements.


Actually, movement of the dancers was really stunning. They’ve had not only the skills of dancing, but also synchronicity. Having synchronicity in the dance performances is very important factor, I reckon. Everyone in performing arts field need to conscious about breathing. Actors, dancers, or singers are thinking about breathing, but controlling it is not easy than we think. Most of the synchronized movement comes from their breath. At the end of the show, we only heard the noise of the swish of clothing and their breath. They perform perfectly in tune each other. We shared a special moment, I suppose.

June 1

Călătoriile lui Purcărete în lumea lui Jonathan Swift

Silviu Purcărete este unul dintre oamenii pe care îi admir aproape necondiţionat, atât pentru ceea ce sunt cât şi pentru ceea ce oferă publicului prin munca lor. Dar, dincolo de asta, căci astfel nu e singur în această galerie personală, îl admir, de data asta total, plenar şi necondiţionat, pentru capacitatea uluitoare de a nu-şi îngrădi imaginaţia. Noi, ceilalţi, facem asta în fiecare zi. În loc să ne lăsăm imaginaţia să zburde pentru a crea lucruri şi împrejurări, îi punem oprelişti – cel mai adesea formate din bugete, lipsă de timp, şi, fir-ar să fie, logică! Şi e ATÂT de greşit!

Credit foto: Sebastian Marcovici | FITS 2012

Recunosc, sunt unul dintre puţinii care nu s-au îndrăgostit iremediabil de Faust la prima vizionare. Am fost copleşită, era prima întâlnire cu marele regizor român, iar mintea mea căuta repere logice, pământene, reale, când, de fapt, tot ce ar fi trebuit să fac era să stau cuminte, open mind şi să mă las sedusă, cucerită, zăpăcită. My bad! S-a întâmplat abia la a doua vizionare, duminica trecută, şi tot cred că au scris alţii mai bine decât mine*.

Desigur, acel prim exerciţiu s-a dovedit util la Metamorfoze şi D’ale Carnavalului şi capital, aş zice, la Undeva în Palilula. Dar asta e altă poveste, şi nu despre asta vreau să vorbesc acum ci despre Călătoriile lui Guliver**. Nu un spectacol de teatru în adevăratul sensul al cuvântului ci exerciţii scenice – cel puţin aşa pretinde regizorul.

Să intrăm în sală. E aglomerat, foarte aglomerat, dar am un loc, marginal, ce-i drept. E ok, zic mersi. Oricum, ca parte din organizare, nu eu trebuie să văd bine ci invitaţii şi, mai ales, invitaţii străini.

Credit foto: Mihaela Marin | FITS 2012

Pe scenă, câteva “iepe”, tinere fete cu costume albe, mulate, sprijinite în cârje, albe şi ele, cu cozi stufoase prinse de costum fix acolo unde ar trebui să stea cozile. Nechează şi se mişcă pe scenă, se aleargă. Pe jos sunt paie, baloţi întregi, iar în sală miroase, înnebunitor, a vară şi a păcat.

În fine, fiecare spectator îşi ocupă locul, luminile se sting şi începe spectacolul… cu un cal! Un cal (adevărat!) vine blând pe scenă ţinut de căpăstru, iar iepele umane nechează uşurel. Din start, mintea mi s-a teleportat prin alte dimensiuni ale spaţiului de joc. De bună seamă şi de bună credinţă mintea mea, poate şi pentru că urma, azi, 1 iunie, a acceptat, aşadar jocul. Şi pe Houyhnhnmi.

Doar că în Călătoriile lui Guliver, Purcărete nu e prea ludic, nu e nici un joc, e viaţa noastră trăită în viteză, cu aceleaşi zâmbete la care revenim, nişte yahooi nesuferiţi şi scârboşi, puşi pe desfătarea imediată a simţurilor, marii nătângi ai lumii. În sală s-a râs, nu mi-e clar de ce, fiindcă mie îmi venea să plâng tot spectacolul, cred că de emoţie şi de bucurie şi de tristeţe că vedeam în faţa ochilor lumea în care trăim, înfăţişată aproape aşa cum e ea.

Credit foto: Mihaela Ştefănescu | FITS 2012

Am zâmbit la jocul de lumini şi umbre, la bărbatul umflat cu pompa şi mi s-a părut foarte tare şi felul în care s-a realizat momentul prostituatelor. De fapt, mi-a plăcut tot spectacolul din secunda 1 până la final şi, deşi ştiu povestea întreagă a Călătoriilor, când ajung acasă o voi reciti. Cu siguranţă o să-mi apară  în altă manieră acum.

Credit foto: Mihaela Ştefănescu | FITS 2012

***
Aşa cum aveam să aflu azi la conferinţa de presă, Călătoriile lui Gulliver se bazează nu doar pe cărţile trei şi patru din lucrarea omonimă a lui Swift, ci şi pe alte texte ale sale, poezia despre o prostituată, The Lady’s Dressing Room, pe ironicul său epitaf şi pe O propunere modestă care este, aşa cum spune Silviu Purcărete, “o invitaţie foarte politicoasă şi savantă la canibalism”. Muzica îi aparţie lui Shaun Davey, iar scenografia poartă semnătura extrem de inspirată a lui Dragoş Buhagiar. Mergeţi să-l vedeţi când revine de la Edinburgh – încununat de laude, sunt sigură!

* Nebuloasa, Hoinaru, Anne-Marie, Victor , Nihasa, Chinezu, Andrei, Andreea

** Pentru mine e spectacolul acestei ediţii a FITS. Chiar dacă n-am văzut prea multe, pur şi simplu ştiu că ăsta e, atât de tare mi-a plăcut!

May 30

În ciuda ploii

Ploaia a ajuns să fie un personaj central în FITS anul ăsta. Cu excepţia primei zile, a turnat în fiecare zi. Cu excepţia nopţii când am dansat în ploaie, treaba asta are darul de a alunga mulţimea de pe străzi şi, în consecinţă, de a-mi reduce simţitor bucuria pe care cele zece zile de Sibiu mi-o promit şi livrează anual.

Totuşi, în ciuda ploii, feriţi de picăturile reci cu umbrele nu foarte colorate, oamenii care au venit la FITS se încăpăţânează să se bucure. Aseară la Leşe şi Rebengiuc s-a cântat, din sală, prelung, ca un cântec de tabără, decât că în loc de chitară aveam fluierul de doinit. Minunat spectacol, prelungit de la cele 50 de minute anunţate până la vreo oră şi jumătate, ceea ce ne-a făcut să ratăm Salt Mortal în Piaţa Mare… Dacă n-am văzut nu poate să-mi pară rău, nu? Şi, oricum, programul de aici are un fel propriu de a se dezvolta: nu se ştie cine-ţi iese în cale, cu cine ajungi să stai la o poveste sau cum, în loc să te duci să scrii ori să dormi, ajungi, totuşi, preţ de o ţigară, la clubul Festivalului.

“Mai sunt bilete la Faust?” – întrebarea care mi se adresează, cred, cel mai frecvent zilele astea, mai ales după ce au scris bloggerii despre spectacol.

Apropo de asta, fac o paranteză: piesa lui Goethe, spectacolul lui Purcărete. Aşa e corect şi asta e diferenţa între piesă şi spectacol. Gata, închid paranteza.

Nu, nu mai sunt. E sold out de dinainte de începerea FITS, mereu e aşa şi încă nu pricep de ce lumea nu vine să-l vadă şi în afara Festivalului. La fel şi celelalte spectacole-eveniment de la Teatrul Naţional Radu Stanca, în special cele din tramvaiul de la Răşinari, care nu au decât 20 şi ceva de locuri pentru spectatori şi care sunt, aşa cum e şi normal, foarte solicitate de criticii şi VIP-urile din afara ţării. În fine. Nu mai sunt. Şi nici la Fraţii Karamazov, Ultima zi a tinereţii, Eu, Rodin sau Absolut!, dacă tot veni vorba!

Mda. Plouă de rupe acum la Sibiu, parcă ar vrea să recupereze vremea îngăduitoare de azi. Şi, în ciuda ploii, pe sub umbrele ori pelerine, pitiţi prin săli sau pur şi simplu fugind de la un spectacol la altul, lumea se bucură de teatru aici, la Sibiu!

Poza e de aseară, de la Salt Mortal, şi-i aparţine lui Sebastian Marcovici, unul dintre cei patru fotografi oficiali.

May 28

Nebunie în ploaie!

La FITS se munceşte mult, dar nu în exclusivitate! Serile, după ce toate spectacolele se sfârşesc, artiştii, voluntarii, invitaţii, cei acreditaţi şi echipa se reunesc la Clubul Festivalului, unde se stă la poveşti, se cântă, se dansează şi, uneori, avem parte chiar şi de momente artistice.

Cum aici sunt oameni din toată lumea, iese un melanj cultural absolut fabulos şi increibil de mişto! De exemplu, în seara asta, când am ajuns, mexicanii au făcut concert, iar mai încolo şi mai târziu, când DJ-ul şi-a intrat în drepturi, un alt grup a început să danseze. Tot atunci s-a pornit si ploaia mai tare, dar muzica nu s-a oprit, şi nici dansatorii care se rupeau în figuri – se vede că dansau împreună de ceva vreme, şi o făceau excelent, spre amiraţia celor care se fereau de ploaie pe sub copertine.

M-am bâţâit ce m-am bâţăit la adăpost, dar n-am rezistat prea mult şi am cedat, ieşind la dans în ploaie! Cred că a fost cea mai super seară de Clubul Festivalului de până acum, de când sunt eu în FITS, poate cu excepţia serii în care au cântat cei de la TranssExpres acum doi ani, deşi nu… Asta a fost cea mai mişto!

S-a dansat în ploaie preţ de vreo câteva ore, noi am plecat în jur de trei, fiindcă grupul vesel – Andreea, Andrei, Anne şi Nihasa – se pregăteau să plece înapoi la Bucureşti, la fel şi Victor. Muraţi de numa’, ne-am oprit să ne pozăm în grup, totuşi, ca reminder pentru o seară specială cu prietenii.

Sunt sigură că dacă nu ploua, n-ar fi ieşit atât de tare din comun seara, dar dansatul în ploaie a fost califragilistic, vă spun! Trebuie să încercaţi asta odată, e un sentiment tare fain! Iar când eşti într-un oraş cucerit la fiecare  pas de artişti şi evenimente FITS-iste, toată starea asta se amplifică de vreo câteva ori. Mai vreau!

iată o poză

şi o dedicaţie (pentru de dimineaţă)

A fost…. Curat trandafir, coane Fănică (glumă internă pe care n-o traduc), dar acum trebuie să şi dorm un pic. E 4.15 şi peste patri ore mătrezesc fiindcă la 9 am şedinţă. Coafura rezistă!

May 26

Cultura face diferenţa!

Ieri, în prima zi a FITS, a fost şi conferinţa despre importaţa festivalurilor de arte ale spectaolului, în contextul crizei, dar nu exclusiv. Cristina Ghinea, una dintre voluntarele mele – şi cea cu care colaborez încă din primul meu an aici – a fost acolo şi povesteşte.

Cînd am ieșit azi din casa mi-a atras atenția o mașină pe al cărei geam era scris FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU DE LA SIBIU. Asta a trezit în mine un prim val de emoție. Așadar, cu gura până la urechi, am plecat spre conferința care a deschis cea de-a XIX-a ediție FITS. După cum ne-am obișnuit, Octavian Saiu a moderat discuția la care au fost prezenți și directorul Festivalului, Constantin Chiriac, Edward Lewis şi John Freeman, cu un discurs amuzant, încercând mereu să țină publicul şi să fie sigur că acesta a înțeles ce a vrut să spună.

De ce avem nevoie de artă,

de cultură, de festivaluri când suntem în plină criză? Acum 30 de ani, în Marea Britanie a existat o criză în artă, în educație, în societate. Ei au reușit să depășească această etapă prin multe musicaluri, manifestări artistice. Acum criza este și aici, aşa că nu putem decât să ne bucurăm de astfel de evenimente, să ne deschidem ochii și sufletul în fața festivalului și să credem în el, să îi dăm șansa de care are atâta nevoie. Această criză poate fi depășită doar printr-un efort colectiv.

În Marea Britanie studenții au depus un efort mai mare, au tras de ei astfel încât să fie pregătiți să joace din timpul facultății și să intre cât mai repede pe piață. Școala acolo este împărțită diferit. Universitățile încearcă să aducă domenii noi, iar drama school  pregătește oamenii pentru ariile existente. Deși trăim în medii diferite și soluțiile sunt diferite,  importantă este bunăvoință cu care acționează fiecare dintre noi.

John Freeman a vorbit despre felul în care percepe el FITS cu aminti legate chiar de  prima ediție. El simte energia și efervescența festivalului, dar nu e sigur că organizatorii, participanții și publicul apreciază la adevărata valoare ceea ce li se întâmplă. Ca replică, Constantin Chiriac a spus că face acest eveniment pentru public, alege totul ca să îi satisfacă așteptările şi tot accentul este pus pe calitate.

Category: FITS, Teatru | LEAVE A COMMENT
May 25

FITS 2012: Jurnal de Festival (II)

Încerc să nu scriu doar despre FITS zilele astea, dar îmi e destul de greu, pentru că FITS e cam tot ce fac, mereu apare câte ceva, mereu un deadline, ceva care trebuie citit, editat, publicat, trimis, mailuri şi telefoane la care trebuie răspuns şi… ah! inevitabil, lucrurile care NU sunt făcute şi care-ţi stau pe creier!

Dincolo de asta, pe la 4 am plecat de lângă laptop, cam ca în somaţiile poliţiştilor americani în filme, pune laptopul jos şi îndepărtează-te încet de lângă el, fără gesturi bruşte. Aşa şi eu, am ieşit să mănânc o ciorbă (ardelenească, din aia cu tarhon, preferatul meu!) şi-o Marlenkă! Pe drum spre Piaţa Mare, am dat nas în nas cu cei de la International Show Parade care defilau pe Bălcescu în timp ce cântau la trompete şi alte suflători. Lume ca la urs, sau poate chiar mai mult!

Nu sunt vreo sentimentală – adică nu cred că sunt! – dar mi-au dat lacrimile. Nu, nu pentru că show-ul haioşilor italieni era de natură să stiluleze glanda lacrimală ci pentru că era primul eveniment din FITS-ul de anul acesta la care am asistat. E o emoţie şi o aşteptare care se adună, an de an, pentru ediţia următoare, iar ultimele două săptămâni sunt atât de crâncene şi de încărcate că nu apuci să te pregăteşti şi să te bucuri că, în sfârşit, se întâmplă o nouă ediţie. Aşa că, mno, m-am bucurat şi m-am emoţionat!

Tot aşa cum mi s-a întâmplat şi când am dat nas în nas cu Anne care era super emoţionată după Ispita Cioran – mamăăăăă, ce spectacoool!, zicea ea. Aş zice şi eu, chiar aş zice, dar n-am apucat să-l văd. Tot îmi promit o vacanţă culturală la Sibiu, să văd ce n-am văzut de la Radu Stanca! Poate la vară.. mai încolo, ailaltă, următoarele… Ştiţi cum e, şi voi faceţi la fel, nu? (Spuneţi că da, alţfel o să mă simt precum răţuca cea urâtă!)

Bun, bine, deci… trebuie să revin la muncă – blogul este, zilele astea, un plăcut prilej de pauză, timpul meu cu şi pentru mine, furat din Festival. Că şi somnul e tot pe datorie :))

De final, nu uitaţi că trebuie să ne bucurăm de teatru, de artă şi de toate cele mai faine indiferent de vârstă!

PS Daţi şi voi un Like pe pagina festivalului, haide, că nu daţi de la voi! Mulţumeeeesc!

May 25

FITS 2012, Jurnal de festival (I)

Bine, încă nu e chiar de Festival, că FITS începe abia mâine (adică e încă 24 mai când încep să scriu rânurile astea!). Dar pentru mine este, deja, Festivalul mailurilor si vox-urilor şi al tuturor lucrurilor care sunt – încă! – pe to do list! Noroc că Sibiul e un oraş mic, totuşi, aşa că să alergi de la hotel (Continental, apropo – tre’ să vă spun de băile kinky din camere!), la teatru, care e peste drum, la Humanitas, în Piata Mare şi Piaţa Mică – deocamdată cam astea-s traseele şi nu apuci să te faci ciuciulete – mă rog, dacă ai o geacă cu glugă. Daca nu, te faci – am probat şi asta! :)

Da, plouă la Sibiu, şi dacă până ieri asta nu m-a deranjat, de azi am schimbat mode-ul (despre mood oricum nu mă întreabă nimeni) cu cel festivalier, cu arma, pardon!, telefonul şi laptopul la picior, pardon, ureche, respectiv mână!

Echipa mea de voluntare a început să lucreze şi deja am “marfa” de la ele, informaţii şi vox-uri pe care trebuie să le trimit mai departe, încă am multe mailuri de trimis, scrisori (da, e diferit) de scris, şi n-am apucat sa-mi tipăresc cărţile de vizită!

Au venit, însă, darurile pentru bloggerii oficiali (e surpriză, nu spunem, deocamdată!), şi telefoanele Nokia Lumia cu care vor lucra pentru a-şi ţine cititorii, prietenii şi urmăritorii la curent cu ce se întâmplă la Sibiu, la FITS. M-am jucat şi eu cu unul, aseară, dar îmi păstrez plăcerea de a experimenta această nouă jucărie pentru perioada în care sunt la TIFF, din 4 iunie încolo – abia aştept!

Foto: Dragoş Spiţeru | FITS

Între timp am mai scris nişte mailuri, şi a trecut de 12, aşa că  oficial, azi începe FITS!

Sper să găsesc zilnic răgaz de poveşti printre rânduri, şi nu doar despre Festival ci despre toată nebunia – una frumoasă! – de aici, să văpovestesc de colegii din teatru, de voluntare, de artişti, de tot! Vom vedea ce va fi! Să-mi ţineţi pumnii, să iasă brici!

May 14

FITS 2012: CRIZE. Cultura(.ro) face diferenţa!

Gata. Vine. Se simt trepidaţiile pe Valea Oltului, pe drumul de la micul aeroport sibian spre centrul orasului, se simte efervescenta celor care trudesc pentru bunul său mers, a artistilor si a zecilor de voluntari, a localnicilor şi a celor care se pregătesc să-şi facă bagajele pentru Sibiu.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia a XIX-a, se pregăteşte, febril, să înceapă, peste numai 11 zile. Da, nu e mâine, dar după aproape un an de pregătiri, 11 zile sunt nimic şi vor trece repede ca suspinul Julietei! Doar pentru Ministerul Culturii timpul trece încet: vreo zece zile le-au fost necesare să se despartă, online, de fostul ministru pentru a aşeza poza celui nou. Şi aprobările pentru finanţarea FITS încă aşteaptă. Nu ştiu ce, ca să fiu onestă, poate aşteaptă să renunţ neobositul Chiriac să-l organizeze, an de an, în aceeaşi perioadă, în acelaşi oraş! Newsflash: n-o să se întâmple!

E INADMISIBIL ca FITS să nu primească – cel puţin până în momentul în care scriu aceste rânduri! – bani de la Ministerul Culturii, în condiţiile în care acest Festival e considerat al treilea din lume ca importanţă printre manifestările de arte ale spectacolului şi e, alături de TIFF şi Festivalul Enescu, cel mai bun ambasador al Culturii române! Nu există nici o scuză, aşadar, pentru lipsa de fonduri de la Ministerul Culturii, nu atâta timp cât s-au dat bani, şi nu puţini, pentru tot felul de alte manifestări… organizate de cine trebuie şi unde trebuie!

Nu-i nimic, însă, nici o provocare nu e prea mare pentru cei care organizează Festivalul, aşa că şi această a XIX-a ediţie a FITS propune un impresionant meniu de manifestări artistice (peste 300 de evenimente!), iar în zilele următoare, cu o frecvenţă, sper, zilnică, vă voi povesti ce pregătim în acest an pentru sibieni şi pentru oaspeţii oraşului!

Până atunci, pentru program şi bilete, vizitaţi-ne pe site, iar pentru gânduri bune, vă aştepăm pe facebook si twitter. Poate că Ministerul Culturii nu dă doi bani pe noi în 2012, şi zic asta la modul propriu!, dar hai să le arătăm că românii iubesc teatrul şi cultura!