February 14

Chestiuni romantice

Am mai scris, printre rânduri, că romantismul leşios nu mă seduce. Inimioarele de plus şi prietenii lor, urşii de pluş, nu fac casă bună cu mine, şi nici alte obiceiuri romantice din aceeaşi categorie. Mă fac să râd. Dar acum nişte ani am primit un cadou despre care cronicarii spun că are şanse să rămână printre cele mai romantice… sau, mă rog, poate nu. Iată povestea!

“Măria Sa” e un prieten de-al meu. Îi zic aşa fiindcă are nume de domnitor şi de sfânt, cu toate că partea cu haloul n-are nici o legătură cu el! Ne ştim de nişte ani buni, ne vedem rar că fiecare e cu treaba lui, dar împărtăşim acelaşi stil de umor şi cinism, aşa că dăţile în care ne vedem sunt, fără deosebire, agreabile.

Într-o zi Măria Sa mi-a adus ceea ce a pretins – la acea vreme, acum nişte ani, şi încă e convins de asta – că ar trebui să fie, de departe, cel mai deosebit de romantic dar pe care l-am primit eu vreodată. Şi, admit, în stilul nostru ironic, cinic, poate chiar e.

Când are vreme de nişte poveşti, Măria sa, altfel om ocupat, mă sună şi mă întreabă dacă ar putea trece pe la mine şi-şi comandă suav “un ness din ăla cum ştii tu”. Mă bucur, fiindcă mereu ştie bancuri noi şi ştie cum să le spună! Eram acasă, aşa că, în scurt timp, sună la interfon şi apoi la uşă. În braţe are ditai pachetul, cu fundă pe el, cu tot tacâmul. E mare, dar destul de plat. Hm..

În fine, dă buzna în casă, sperie motanul, se aşează pe canapea: “unde-i nessul meu?”. Îi fac semn din cap să-i arăt că e pe măsuţă, lângă canapea. Am şi eu o cană, şi sorb amuzată din ea, în timp ce mă cocoţ pe scaunul de la birou, turceşte, şi aştept.

El ia loc, pune pachetul lângă el, îmi zice că-i pentru mine, ceva foarte mişto şi deosebit de romantic şi se apucă să-mi povestească ce-a mai făcut, ce-a mai auzit, comentăm actualitatea şi ştirile, râdem unul de altul şi fiecare de sine, că noi apreciem autoironia.

Eram curioasă ca o pisică să ştiu ce e în pachet, dar n-am zic nimic. Îl las să se amuze, ştie că-s curioasă, că mi-e greu să nu întreb, dar prelungeşte distracţia. Abia după vreun sfert de oră zice

– Na, desfă-l!

Aşa şi fac, precum copiii, tai funda, rup hârtia, rup cartonul cu cutterul şi scot… o mândreţe de capac de toaletă! Cu piuneze colorate, adevărate!, înfipte în el! Piunezele sunt (bine!) acoperite cu plastic transparent, iar toată construcţia are un aer înspăimântător de haios!

Mă apucă un râs de nu mai pot: ce cadou de căcat!, zic, şi râd, şi iar râd, până îmi dau lacrimile!
De pe canapea, Măria sa râde şi el, ştie că romantismul şi toaleta fac casă bună la mine şi că mă distrează cadoul!

Asta nu’l opreşte, pe el, să fie, în general, un tip galant, sau pe mine să accept ori să fac lucruri care ar putea fi considerate, în lipsă de alt termen mai potrivit, romantice. Dar astea sunt alte poveşti, potrivite pentru o altă zi. Oricare altă zi! :)

August 29

O poveste foarte frumoasă. Da’ foarte!

La finele săptămânii trecute, Cristi Şuţu s-a dus la mare, la 2 Mai. Ca el au mai făcut şi alţii, destul de mulţi, de fapt, că a fost festival în Vamă weekendul ăsta, deci nimic special până acum. Dar citiţi în continuare, vă rog.

Cum sătea la cafea, la Micul Golf, Cristi, care are mereu camera foto la el şi face cele mai radiografii de fotografii, de vezi şi ce nu se vede în ele, o privire, un zâmbet, un fir răzleţ de păr ce spune o întreagă poveste… hai că divaghez! Deci cum şedea Cristi aşa la o cafea, pe dig încolo ceva îi atrage privirea. Şi sur(prinde) mai multe cadre şi le pune pe blog şi-mi dă şi mie voie să iau unul ca să pot spune şi vouă o poveste.

O poveste cu un băiat şi o fată. Una frumoasă, cum am spus, continuarea ei e pe blogul de la Foto Union.

Vedeţi de ce e special? Cât de fain să surprinzi momentul magic?! Dar staţi aşa! Asta nu e tot! Cristina s-a gândit că ar fi tare frumos, macig chiar!, dacă cei doi protagonişti ai frumoasei poveşti ar vedea fotografiile lui Cristi şi s-ar bucura, desigur, să aibă aşa o amintire din fix acel moment.

Şi a dat sfară-n online ca să-i găsim. Cu RT, cu Share şi, uite, şi cu postul ăsta, fiindcă mi-a plăcut tare povestea şi vreau un happy end magic! Adică să căutăm perechea în carul cu online, să-i găsim şi să se bucure retrăind momentul acela!

Ce să fac?! Sunt o romantică! Dar daţi şi voi mai departe, vă rog! Amorul se pune la cauze nobile  :)

June 29

Romantismul tip Moartea pasiunii

Zilele trecute, în urma unei discuţii, am ajuns să mă gândesc serios la romantism şi la actele (uneori chiar necugetate) care sunt îndeobşte asociate cu ideea de romantism.

Problema e că mie chestiile de genul petale de trandafiri, cină la lumina lumânării şi (eventual) fond muzical cu sexofon, mi se par siroooooop! Sirop gros, precum mierea, cu miere, caramel şi bomboane tic-tac pe deasupra. Întocmai ca o colivă amoroasă şi extrem, da’ extrem de dulce, toată această strofocare îmi sugerează un tablou ce s-ar putea prea bine intitula Moartea Pasiunii!

Şi, de fapt, nici măcar asta nu e problema ci faptul că – am întrebat ieri pe Facebook şi pe Twitter – sunt printre puţinii care consideră că romantismul nu tre’ să treacă prin fumul lumânărilor sau prin stomac. Nu pot, dom’le, să nu râd când lucrurile arată la fel de stas ca pe-o carpetă cu Răpirea din serai! În fapt, am şi râs într-o asemenea ocazie, cam nepotrivit, fiindcă domnul se străduise, deh, dar ce să fac, dacă nu am putut să mă abţin?! Că doar nu era, Doamne Fereşte!, să-l încurajez!

Deci ce mai e romantic azi, fără să ajungă în zona de sirop – asta ar fi o întrebare. Mie, de exemplu, mi s-a părut destul de romantic atunci când am primit o găleată cu flori. Cu tot cu găleată! Nu neapărat pentru că era cine ştie ce chestie ci pentru că a fost destul de neaşteptat. Hai, un buchet, chiar şi mare, s-a mai văzut, dar o găleată?! Am reţinut gestul, îl preţuiesc şi azi!

Estimez că tot un fel de romantic a fost şi când am fost “răpită”: Sunt jos, plecăm la mare. Acum. Şi aş mai avea exemple, cred, însă fără să fiu neapărat convinsă că alea sunt romantism fiindcă, da, şi în mintea mea, romantismul = manifestările alea siropoase pe care, am zis, nu le apreciez!

Loc de gesturi faine e, asta e clar, mi s-au întâmplat şi, cred, o să mi se vor mai întâmpla. Dar sunt chestiile astea frumoase, nebune, neaşteptate, romantism? Sau sunt eu o antiromantică şi gata?!  Să ştiu o treabă!

foto: Nataliia Pogrebna | Dreamstime.com