November 20

Cele mai frumoase reclame de Crăciun (2014)

An de an, reclamele de Crăciun sunt așteptate de către devoratorii de publicitate din toată lumea pentru că unele dintre ele sunt adevărate bijuterii, de la idee până la realizare. Munca la ele începe de prin vară, uneori chiar mai devreme, iar rezultatul final e menit să ne intrpducă în atmosfera sărbătorii ce va să vină. John Lewis și Coca-Cola sunt printre abonatele la titlul de Cea mai bună/frumoasă dar nu mi-ar fi rușine nici cu altele.

Am strâns câteva dintre cele mai bune de anul ăsta, și o să mai adaug ce mai găsesc frumos! S-aveți o cutie cu șervețele în zonă și bucurați-vă de ele! Continue reading

December 19

Idei de cadou pentru părinţi şi bunici (I)

Când am căutat apartamentul în care locuiesc, am fost precisă până la scări de bloc în brief-ul pentru agenţii, tocmai ca să nu spun Gară şi să mă trimită în Crângaşi, de exemplu, că e doar o staţie de metrou! Nu! Strada aia, până acolo, strada ailaltă până dincolo, încă două blocui şi atât. L-am găsit în trei săptămâni. Dar nu discutăm de imobiliare ci de faptul că am vrut să rămân în cartier, ca să fiu aproape de ai mei. Asta cu toate că abia aşteptam să stau singură!

Continue reading

January 8

Tristeţea bradului după sărbători

Mi-a plăcut de el de la prima vedere. Stătea înghesuit alături de alţi confraţi şi cu toate că nu era atât de bine expus, l-am ales pe el. Nici măcar nu m-am tocmit, deşi de obicei mă amuz încercând să fac o “afacere”. Nu, de data asta era ceva deosebit, urma să petrecem multe zile împreună, să-mi pună îmaginaţia la încercare, să devină centrul atenţiei şi al sufrageriei.

Era deja cioplit la bază, pe măsura suportului în care avea să locuiască – vremelnic – în casa mea. L-am proptit bine, în speranţa că orice atacuri ale domnului Sony nu-l vor destabiliza şi am început să-l împodobesc. Doar cu alb, argintiu şi albastru, şi cu o mare fundă roşie în vârf. A durat cam o oră, fiindcă între timp a trebuit să alerg motanul ca să recuperez nişte fire de beteală din botul lui.

Când a fost gata i-am făcut poze, am pus colinde şi m-am bucurat de mirosul lui proaspăt şi de clinchetul globurilor când, din neatenţie, treceam prea aproape de el. Casa era mai veselă, mai festivă datorită lui. Până şi domnul Sony l-a apreciat suficient de mult încât să nu se caţere în el, chiar dacă l-a inspectat îndelung, iar unele globuri au căzut pradă curiozităţii sale.

Dar, inevitabil, sărbătorile de iarnă au trecut, iar ramurile s-au mai lăsat şi e cazul să ne revenim din reveria zilelor relaxate. Nu s-a uscat, încă nu-i cad acele şi se mai simte, uşor, mirosul de pădure. Însă e o chestiune de zile, aşa că în seara asta i-am scos podoabele una câte una, cu gândul să-l scot din casă până nu începe să-şi împrăştie acele peste tot.

E gol acum, parcă dezbrăcat, timid, în colţul lui. Şi nu mă îndur să-l aunc ca şi cum aş arunca o cutie goală. Nu ştiu cât o să-l mai ţin, dar cu siguranţă la anul nu-mi voi mai cumpăra brad tăiat. Pur şi simplu e prea tristă despărţirea şi mă simt prea aiurea când vine vremea să-l arunc.