Mi-a plăcut de el de la prima vedere. Stătea înghesuit alături de alţi confraţi şi cu toate că nu era atât de bine expus, l-am ales pe el. Nici măcar nu m-am tocmit, deşi de obicei mă amuz încercând să fac o “afacere”. Nu, de data asta era ceva deosebit, urma să petrecem multe zile împreună, să-mi pună îmaginaţia la încercare, să devină centrul atenţiei şi al sufrageriei.
Era deja cioplit la bază, pe măsura suportului în care avea să locuiască – vremelnic – în casa mea. L-am proptit bine, în speranţa că orice atacuri ale domnului Sony nu-l vor destabiliza şi am început să-l împodobesc. Doar cu alb, argintiu şi albastru, şi cu o mare fundă roşie în vârf. A durat cam o oră, fiindcă între timp a trebuit să alerg motanul ca să recuperez nişte fire de beteală din botul lui.
Când a fost gata i-am făcut poze, am pus colinde şi m-am bucurat de mirosul lui proaspăt şi de clinchetul globurilor când, din neatenţie, treceam prea aproape de el. Casa era mai veselă, mai festivă datorită lui. Până şi domnul Sony l-a apreciat suficient de mult încât să nu se caţere în el, chiar dacă l-a inspectat îndelung, iar unele globuri au căzut pradă curiozităţii sale.
Dar, inevitabil, sărbătorile de iarnă au trecut, iar ramurile s-au mai lăsat şi e cazul să ne revenim din reveria zilelor relaxate. Nu s-a uscat, încă nu-i cad acele şi se mai simte, uşor, mirosul de pădure. Însă e o chestiune de zile, aşa că în seara asta i-am scos podoabele una câte una, cu gândul să-l scot din casă până nu începe să-şi împrăştie acele peste tot.
E gol acum, parcă dezbrăcat, timid, în colţul lui. Şi nu mă îndur să-l aunc ca şi cum aş arunca o cutie goală. Nu ştiu cât o să-l mai ţin, dar cu siguranţă la anul nu-mi voi mai cumpăra brad tăiat. Pur şi simplu e prea tristă despărţirea şi mă simt prea aiurea când vine vremea să-l arunc.
Uite d-aia de câțiva ani eu am brad de plastic. După ce trec sărbătorile pur și simplu “îl trimit la mama” și ne împăcăm mereu într-un decembrie cu zăpadă. uneori!
ah, nu pot cu brad de plastic! cu nici o planta de plastic, de fapt. sunt frumoase, de acord, dar… nu sunt reale :)
Eu nu ma indur sa il desfac, la fel ca in fiecare an. Odata a rezistat pana la 30 ianuarie. Probabil ca saptamana asta…gata! dar am aceeasi problema. Nici de plastic nu imi place – fara miros. Vom vedea la anul…
EXACT aceleasi simtaminte le-am avut si eu sambata cand l-am despodobit si l-am aruncat :((( pe al meu. mi s-a strans sufletul si mi-a parut rau de tot ca trebuie sa-l arunc. fusese asa frumos si acum, la final, dupa ce mi-am facut placerea de a avea un brad “viu” in casa, ma simteam vinovata. Nici eu nu-mi voi mai cumpara un brad natural la anul. unul de plastic, fata de care nu voi avea nici un sentiment. nici de bucurie, nici de tristete, doar pentru atmosfera festiva.
eu cred ca voi improviza ceva cu ramuri sau coronite, nu stiu. dar de luat brad taiat nu mai iau! e prea triiiiist si stingheeer in coltul lui!
nici dacă-i cânți O, brad frumos nu se mai veselește nițel?
daca’i cant eu se intristeaza si mai tare :)))
poți să faci playback nu cred c-o să-și dea seama :))
Eu anul asta mi am luat artificial, tocmai pt ca eu nu pot sa arunc bradul. Anii trecuti ii dadeam la oricine, desi stiam ca va fi aruncat, dar eu nu l puteam arunca…
mda, si uite cum am eu un brad neimpodobit, nici verde nici uscat, in sufragerie
Eu anul acesta am avut bradut la ghiveci,iti recomand cu caldura unul pt anul viitor,mai apoi poti sa il plantezi sau sa il tii in casa pana va mai creste putin,asa nu arunci o viata ;)….si scuze pt postarea intarziata