La Revoluţie n-am avut voie să ies din casă, dar la Golaniadă m-am dus chit că tot n-am avut voie. Am stat şi am cântat şi eu Imnul Golanilor şi Nu plecăm acasă – încă am vinilul. A fost o epocă.

Câţiva ani mai târziu aveam să-l cunosc pe Marian Munteanu, devenit între timp “domn” la costum, cu obiective de business ce nu mai aveau nici o legătură cu Piaţa Universităţii… dacă nu punem la socoteală sediul firmei, aflat la nici cinci minute de mers pe jos, în Piaţa Rosetti. Am fost neplăcut surprinsă, admit.

L-am cunoscut şi pe Cristi Paţurcă, tot cam pe-atunci. El era neschimbat, la fel de “golan”. Şi aşa s-a şi dus, astăzi, fie-i ţărâna uşoară. Fără tratamente la Viena. Golanii nu merită aşa ceva.

Ca să vezi, 20 de ani mai tarziu, “mai bine golan decat dictator” a devenit “ori sutem golani ori nu mai suntem”. Dar ce diferenţa uriaşă de context! Cam trist…

Deci Biserica, saraca Biserică română, biata şi amărâta de ea, a decis că aşa nu se mai poate, că nu mai vrea a presta servicii bisericeşti fără plată, aşa că a anunţat, via Patriarhie, că bagă preţuri fixe: 1000 de lei nunta, 500 de lei botezul. Cu chitanţă. Fără, nu mi-e prea clar cât costă pentru că, atunci când am fost în situaţia de a mă interesa cu privire la acest aspect din viaţa mea, era cu “ne înţelegem noi, domnişoară”..

Ultima dată când am verificat, Gizăs nu-l taxase pe Lazăr şi, din ce-mi pot aminti, nici pâinea, peştele, vinul sau iertarea păcatelor nu erau taxate. Ba, mai mult, se specifică pe undeva că “banu-i ochiul dracului”. Şi cu toate astea, onor Biserica se-apucă să taxele cele creştineşti pentru că, nu-i aşa?, e criză, iar credinţa se plăteşte! La fel ca prostia!

Cum ar putea să existe o ipocrizie mai mare ca asta?!, atâta timp cât pravila bisericească blamează concubinajul, poftim: El este posibil între animale, dar omul are în plus necesităţi şi datorii superioare sufleteşti şi deci are nevoie de binecuvântarea Domnului. Cel ce trăieşte în concubinaj nu poate fi primit la sfintele taine … adică se afuriseşte … şi înşişi copiii lor vor purta pecetea nelegiuirii părinţilor şia blestemului. Adică dacă nu te cununi la biserică, te ia dracu’! Dar ca să te cunun, mă fac şi io frate cu el, că-mi sclipeşte ochiul său.

Asta ca să nu mai spun că, de fapt, eu nu cred că Dumnezeu are vreo legătură cu Biserica. Sau că studiile la Teologie umplu pe cineva cu har ori conferă vreunui muritor, cu pofte şi păcate, se ştie!, dreptul de a ierta pe-altcineva decât pe greşiţii săi!

D-aia zic: păcat? Foarte bine! Să comitem! :D

Leucemie. De fiecare dacă când aud cuvântul ăsta mi se zbârleşte pielea, fiindcă pare atât de implacabil. Corecţie: părea implacabil pentru că, de fapt, în multe cazuri, nu mai e. Sunt bolnavi de leucemie care se pot vindeca. Aşa cum a făcut Daniel, aşa cum au fost şi vor mai fi cazuri.

Unul dintre ele e Andrei Cioinigel. Pentru unii, doar un număr de dosar, pentru alţii, ca mine, ca tine, un om tânăr care are toate şansele să trăiască… dacă îl ajutăm. Andrei are 29 de ani, are leucemie şi are nevoie de bani ca să trăiască. Mulţi bani, peste 200.000 de euro. Dar se poate, ştiţi bine că se poate! Andrei, familia şi prietenii lui au reuşit deja să strângă 87.000 de euro, aproape jumătate din suma.

Dacă încă 5000 de oameni – cam cât strânge Sala Palatului la un concert – ar dona 100 de lei, Andrei ar putea pleca la Viena să facă transplantul. Azi, de la 20.30, n-avem Sala Palatului, dar avem două bucăţi artişti foarte mişto, Marius Matache şi Vlad Dulea, un club, Mojo, şi încredere că se poate!

Aşadar, ne vedem la concert?