Unii, mai preţioşi, ridică o sprânceană când aud că stau “la Gară”.. Bine, probabil că nu ajută nici completarea pe care o fac de obicei în astfel de situaţii: “Da, am o cutie de carton pe peronul şase. E chiar confortabil”. Dar mie chiar îmi place cartierul ăsta! Sunt comodă şi am totul ici-colea: metrou, piaţa, magazine, bănci şi, bonus, stau la trei minute de mers pe jos faţă de casa părintească. Perfect, zic!

De-aia mi-s dragi clădirile astea vechi din zona Buzeşti – Popa Tatu – Calea Griviţei – Berzei, aşa vechi şi prăpădite cum par. Au în ele istorie, o demnitate desuetă, dacă vreţi, dovezi mute că oraşul ăsta a fost cândva frumos, aproape elegant. Mai mult, pentru mine reprezintă amintiri. La cinematograful Feroviar am văzut Declaraţie de dragoste şi Liceeni, de la librăria I.L. Caragiale mi-am cumpărat Abecedarul şi, ani la rând, toate manualele şi cărţile. Ah, mirosul ăla de hârtie tipărită!

Deci, da, a fost dureros să văd cum au ars cele două clădiri, să simt zile întregi, în zonă, mirosul acru de troace arse, să văd cum în 20 de ani toţi primarii care mi-au cerut votul au ignorat colţul acela de stradă, rămas ca o măsea stricată la doi paşi de Guvern. Le-au lăsat intenţionat să ajungă ruine, căci o casă ridicată pe un teren n-o să aducă niciodată la fel de mulţi bani ca un bloc! Şi acum le-au făcut una cu pământul, ilegal (mersi, Cristi, pentru link), ignorând faptul că una dintre cele două clădiri era monument istoric cu acte în regulă.

Dom’ primar, nu şpaga te bagă în cărţile de istorie!

Fireşte, nu mai era nimic de făcut acum cu cele două clădiri. Două decenii sapă adânc în orice faţadă, dar într-unele deja încercate de ani, cutremure şi incendii mistuitoare. Da, puteau fi salvate şi recondiţionate acum 15, poate chiar 10 ani. Dar i-a păsat nimănui fiindcă terenurile alea sunt mai scumpe decât amintirile mele şi istoria oraşului.

Nu mă opun progresului şi pricep ce va să însemne fluidizarea traficului în acest oraş mizer. Dar sunt sigură că s-ar fi putut găsi soluţii, dacă cuiva i-ar fi păsat de istorie mai mult decât de bani. Mă rog, o altă utopie în ţara mea de d’oh!

PS Dar avem şi realizări: recordul la cel mai mare cârnat afumat din lume! Muriţi, mă!

Foto

Părerile despre Black Swan sunt împărţite. Unii spun că e fabulos, alţii că nu e mare lucru. Mie mi se pare că adevărul e undeva pe la mijloc, dar cred că fiecare îl vede, oricum, prin prisma sa şi a felului său de a fi: filmul e despre perfecţiune mai mult decât despre balet.

Nina (Natalie Portman) e o balerină al cărei dans tinde spre perefcţiune. A fost crescută de o mamă (Barbara Hershey) a cărei singură preocupare e Nina ei şi performanţele acesteia, o mamă abuzivă prin însăşi dragostea maternă, ce oscilează între a-şi ţine fiica sub control şi a se simţi vinovată pentru că i-a înlocuit viaţa şi bucuriile cu exerciţiile lungi şi epuizante de balet.

Şi mai e şi Beth (Winona Ryder, pe care încep s-o prindă prea bine rolurile de sărită), fosta solistă a ansablului de balet, care o ia razna şi ajunge la spital, şi mai e Lily (foarte bună Mila Kunis), care e rivala Ninei şi se face “vinovată” de obsesiile acesteia.

Lebăda albă în zona gri

Tehnic, Nina e cea mai bună, ceea ce o îndreptăţeşte să primească rolul principal din Lacul Lebedelor de Chaikovsky. Dar îi lipseşte pasiunea descătuşată, picătura de nebunie ce face ca interpretarea – nu dansul! – să fie perfectă, aşa că Thomas (Vincent Cassel), pretenţiosul coregraf, o provoacă să devină sălbatică, pasionată şi pasională: Black Swan, şi o face, într-o foarte bună construcţie psihologică şi cinematografică.

Dar dacă săruturile muşcate, pipăielile şi “Go home and touch yourself” mi se par ok , scena explicită de sex între Nina şi Lily mi se pare nejustificată. Nu e nici suficient de şocantă şi nici nu cred că ajută la conducerea publicului către apogeul ce coincide cu premiera spectacolului de balet. Apogeu am scris, nu orgasm! :)

Trivia

În rest, castingul e foarte bine făcut, nu e de mirare, de altfel, pentru că primele discuţii au avut loc acum un deceniu, iar Portman a slăbit zece kilograme şi s-a antrenat vreme de un an pentru acest rol. Bugetul filmului a fost atât de strâns, încât atunci când Portman a solicitat un medic după ce şi-a rupt o coastă, i s-a spus că nu există medic pe platou. Actriţa a replicat că mai bine de lipseşte de rulota personală decât de medic. A doua zi, rulota dispăruse de pe platou. Un troc destul de nimerit, dacă luăm în considerare că, tot in timpul repetiţiilor, Portman a suferit şi o contuzie destul de serioasă la cap.

___________

Una peste alta, aş zice că Black Swan merită bifat şi, dacă închideţi ochii la unele clişee despre o mamă abuzivă sau la linia punctată între real şi imaginar, filmul o să vă pară mai mult decât digerabil iar finalul nu e rău nici el.