Costin a avut azi o super idee care m-a scos din casă: fotowalk în Cişmigiu. Şi vin fiert (cam ieftin :D) – nu se vede în poze. Foarte bun, zic. N-a lipsit Bundaru. Au mai participat: Grădi (agăţat pe alee!), Marius, Bogdan, copiii care se bucurau de gheaţă şi soare, dar şi nişte comunitari îmblăniţi pe care, probabil, îi puteţi vedea la Costin, când şi dacă se decide să posteze. Daţi ReFresh, gen! :))

Eu am pozat, ca de obicei, copii. Azi, inspirată de săniuţa fuge, nimeni n-o ajunge, are dor de ducă, parc-ar fi nălucă. Mai am imagini, dar trebuie sa mai aleg. Răbdare, zic, şi, dacă obişnuiţi, tutun!

E un an de când Diana a trimis celorlalte Zâne un email în care ne scria povestea lui Daniel şi că are nevoie să creadă că noi chiar putem face minuni. Restul poveştii o ştiţi, are un final fericit. Mie, şi cred că nu numai mie, mi-a schimbat un pic perspectivele, atât asupra a ceea ce înseamnă şi ce poate social media, dar şi asupra Oamenilor, în general.

Nu cred că m-am simţit niciodată mai mândră că fac parte dintr-o anumită comunitate, în cazul ăsta Comunitatea celor care cred că, împreună, facem să fie bine. A fost aşa, ca o cruciadă împotriva bolii, o cruciadă pentru viaţă. Şi e minunat că se poate întâmpla din nou. Astăzi, #zanarim nu mai există, nu în formula consacrată, cel puţin. Zânele* sunt, fiecare, în regatul său. Dar, de acolo, ştiu eu, ridică baghetele: Dâng!

Acum un an mă întrebam “Are we human or are we cancers”. Acum ştiu mai bine. Şi vă mulţumesc pentru lămurire :)

* zânele, ele sunt: Anca Bundaru, Anca Dorombach, Mihaela Pană, Oana Portase, Diana Stoleru, Irina Ursu.