E un an de când Diana a trimis celorlalte Zâne un email în care ne scria povestea lui Daniel şi că are nevoie să creadă că noi chiar putem face minuni. Restul poveştii o ştiţi, are un final fericit. Mie, şi cred că nu numai mie, mi-a schimbat un pic perspectivele, atât asupra a ceea ce înseamnă şi ce poate social media, dar şi asupra Oamenilor, în general.
Nu cred că m-am simţit niciodată mai mândră că fac parte dintr-o anumită comunitate, în cazul ăsta Comunitatea celor care cred că, împreună, facem să fie bine. A fost aşa, ca o cruciadă împotriva bolii, o cruciadă pentru viaţă. Şi e minunat că se poate întâmpla din nou. Astăzi, #zanarim nu mai există, nu în formula consacrată, cel puţin. Zânele* sunt, fiecare, în regatul său. Dar, de acolo, ştiu eu, ridică baghetele: Dâng!
Acum un an mă întrebam “Are we human or are we cancers”. Acum ştiu mai bine. Şi vă mulţumesc pentru lămurire :)
* zânele, ele sunt: Anca Bundaru, Anca Dorombach, Mihaela Pană, Oana Portase, Diana Stoleru, Irina Ursu.
Și eu m-am simțit ca niciodată cu atâția prieteni vechi și noi pe lângă mine. Vă mulțumesc!
e bine. prietenii sunt buni :)
Aşteptam că una dintre zâne să amintească de ceea ce a fost o mobilizare ireală. Aşteptam să se facă anul de când aţi fost la Timişoara ca să scriu şi eu o vorbă. Eu sunt onorată că am fost o mică parte din campania aceea uriaşă. Sper din tot sufletul meu că Eva va fi salvată cu ajutorul tuturor printr-o campanie care dă semne că merge bine.
PS1 …şi cu voia dumneavoastră zâna Ruxa
PS2 Da, e păcat, #zanarim nu mai există, dar până şi zânele îşi găsesc drumul lor în viaţă, însă tot zânăresc în felul lor.
PS3 Mi-e aşa de dor de voi…ne-aţi umplut casa cu tinereţea, frumuseţea şi veselia voastră. Au fost 2 zile UNICE în viaţa mea. Şi mai ales am dobândit statutul de mamă a zânelor, ceea ce nu e de colea.
da, mama de zane, ce frumu e asta, marieta! n’ai idee cat ma incalzeste uneori gandul la tine, domnul tau si pisicile familiei :)