La finele săptămânii trecute, Cristi Şuţu s-a dus la mare, la 2 Mai. Ca el au mai făcut şi alţii, destul de mulţi, de fapt, că a fost festival în Vamă weekendul ăsta, deci nimic special până acum. Dar citiţi în continuare, vă rog.

Cum sătea la cafea, la Micul Golf, Cristi, care are mereu camera foto la el şi face cele mai radiografii de fotografii, de vezi şi ce nu se vede în ele, o privire, un zâmbet, un fir răzleţ de păr ce spune o întreagă poveste… hai că divaghez! Deci cum şedea Cristi aşa la o cafea, pe dig încolo ceva îi atrage privirea. Şi sur(prinde) mai multe cadre şi le pune pe blog şi-mi dă şi mie voie să iau unul ca să pot spune şi vouă o poveste.

O poveste cu un băiat şi o fată. Una frumoasă, cum am spus, continuarea ei e pe blogul de la Foto Union.

Vedeţi de ce e special? Cât de fain să surprinzi momentul magic?! Dar staţi aşa! Asta nu e tot! Cristina s-a gândit că ar fi tare frumos, macig chiar!, dacă cei doi protagonişti ai frumoasei poveşti ar vedea fotografiile lui Cristi şi s-ar bucura, desigur, să aibă aşa o amintire din fix acel moment.

Şi a dat sfară-n online ca să-i găsim. Cu RT, cu Share şi, uite, şi cu postul ăsta, fiindcă mi-a plăcut tare povestea şi vreau un happy end magic! Adică să căutăm perechea în carul cu online, să-i găsim şi să se bucure retrăind momentul acela!

Ce să fac?! Sunt o romantică! Dar daţi şi voi mai departe, vă rog! Amorul se pune la cauze nobile  :)

Îmi place Chris Simion, aparenta ei fragilitate şi faptul că, dincolo de asta, se ascunde o forţă de care, am impresia, nici ea nu e mereu conştientă. Îmi place fiindcă face proiecte minunate, după texte la care nici nu te-ai fi gândit că pot deveni spectacole de teatru, cum ar fi Pescăruşul Jonathan Livingstone şi pentru că e frumoasă, pe dinăuntru şi pe dinafară.

Aşa că mă bucur că a reuşit să facă Undercloud, un festival de teatru independent (de orice), care propune, vreme de 12 zile, 20 de spectacole alese pe sprânceană,  printre care şi o premieră, O femeie singură, după un text descris de Dario Fo (laureat Nobel, apropo) şi Franca Rame, cu Maia Morgenstern jucând rolul Mariei. Cum Dario Fo foloseşte sarcasmul şi ironia într-un mod savuros, iar Maia Morgenstern e minunată, acest spectacol este una dintre recomandările mele din festival.

(click pe poză pentru programul complet)

Cealaltă recomndare este pentru seara asta, respectiv Te iubesc! Te iubesc?, spectacol regizat de Chris şi în care puteţi vedea, cu lacrimi în ochi, garantez!, radiografia unei iubiri dar şi pe Manuela Hărăbor jucând teatru. Apropo, lacrimile ar fi de râs şi, poate, un pic, doar un pic, la final, de emoţie.

Aveţi, aşadar, o recomandare pentru prima zi şi una pentru ultima zi. În rest, faceţi cum vreţi, doar încercaţi să rataţi cât mai puţine spectacole din acest Festival!

Ah, nu, e fapt, nu mă pot abţine, mai fac o recomandare, pentru mâine seară, la Cum m-am lăsat (de gândit), spectacol realizat (mă întreb cum?!) după cartea cu acelaşi nume semnată Hannes Stein şi care e una dintre preferatele mele pentru umorul demenţial: “Viaţa este o impertinenţă solitară şi, de fapt, totul se reduce la un truism: gândirea scade forţa de atracţie erotica şi însingurează!”- v-am spus că e foarte mişto textul! Cei doi care-şi asumă rolul de a vă convinge să vă lăsaţi de gândit sunt Anca Sigartău şi 1-Q Sapro.

În fne, o rugăminte, în special pentru twitterişti: sunteţi invitaţi să lăsaţi gânduri bune şi sentimente legate de  teatru pe hastagul #undercloud fiincă ele vor fi adunate într-un ebook ce va ajunge la mai mulţi actori. Pentru bucuria pe care ne-o dăruiesc jucând cred că nu e mare lucru să le dăm şi noi înapoi o colecţie de emoţii, nu?