Deja ştiţi, acesta este un serial despre cum trebuie să fie şi ce trebuie să ştie cineva care vrea să lucreze într-o agenţie de relaţii publice de top. Intenţia mea e aceea de a vă aduce informaţii despre asta direct de la sursă, adică managerii acestor agenţii, dar şi – recunosc! – aceea de a descuraja pornirea de a lucra în această industrie a celor care îşi imaginează că PR-ul înseamnă glamour şi petreceri şi ceva texte, acolo, care pot fi scrise, adesea, cu multe greşeli şi fără documentare. Şi asta pentru că m-am săturat să văd şi aud oameni care se recomandă ca specialişti în PR şi habar n-au, de fapt, cu ce se mănâncă meseria asta.

Zilele trecute au răspuns întrebării mele cu privire la potenţialii angajaţi trei doamne, trei modele de profesionalism în această industrie, Crenguţa Roşu (DC Communication), Sorana Savu (Premium PR) şi Gabriela Lungu (The Practice). Astăzi este rândul unei alte profesioniste în PR, Ioana Mănoiu, Managing Partner la GMP PR.

Şi pe Ioana o cunosc şi o admir de multă vreme, este unul dintre acei specialişti în relaţii publice care  îşi asumă rolul de consultant dimpreună cu toate responsabilităţile ce derivă din acest lucru şi, de asemenea, crede în avantajul pe care industria de PR îl are generarea de content: “poveşti despre branduri şi aducerea acestora pe agenda publică”. În acest an, Ioana a fost reprezentanta României în juriul secţiunii de PR de la Cannes Lion. În plus, într-o notă mai personală, Ioana are o senzaţională colecţie de pantofi! :)

Dar iată şi cum sunt lucrurile în ceea ce priveşte recrutarea la GMP PR.

Noi angajam in proportie de 80% seniori. De la inceput, ne-am pozitionat ca o agentie care ofera in relatia directa cu clientii oameni cu minim doi ani de experienta. La baza piramidei, ca sa zic asa, este experienta profesionala, relevanta pt divizia in care angajam. Daca cautam la Brand PR de exemplu, ne uitam la experienta pe campanii de brand, evenimente, actiuni creative.

La corporate conteaza experienta pe strategie & constructia de reputatie & consultanta. Pentru mine conteaza enorm insa profilul uman, cateodata mai mult decat experienta profesionala. Cautam oameni deschisi catre lume, cu pasiuni din cele mai neobisnuite, care sa-si doreasca sa faca diferenta si sa aiba un foc interior.

De asemenea, Ioana crede că, pentru a creşte nielul profesiei e nevoie de investiţii în oameni şi de creştere a nivelului de pregătire a celor care activează prin cursuri, traininguri şi participări la conferinţe şi, uneori, recrutarea pentru o poziţie la GMP PR poate dura şi câteva luni. Dar, aşa cum spuneam, e vorba de profesionişti!

Următoarea doamnă care răspunde întrebării mele, mâine, este Alina Damaschin, CEO agenţia Rogalski-Grigoriu.

Bună dimineaţa de la Cluj! Stăm, o mână de bloggeri, la cafeneaua “oficială” a Festivalului Internaţional de Film e Comedie de la Cluj, fiecare cu laptopul în faţă, concentraţi să ne scriem articolele şi îmi e drag de numa’ atmosfera asta pe care o recunosc şi de la alte evenimente la care am participat prin ţară. Totuşi, ce filme am văzut ieri?

De la ora 15 am ajuns la Cinema Victoria unde am văzut seria de scurt metraje din competiţie, pe care le voi şi juriza, vreo 10 bucăţi, mai lungi sau mai scurte, cele mai multe dintre ele cu idei care m-au cucerit, lucruri care practic i se pot întâmpla oricui şi chiar se întâmplă! De la povestea fetei singure pe care toate neamurile femeieşti o privesc cu milă şi se străduiesc s-o cupleze până la turismul funerar, dragostea instant şi ce anume o poate face să dispară (HINT: nu vă mai scobiţi în nas!) şi părinţi şi pisici.

Nu vă pot să vă spun ce favoriţi am din pricină că nu toată lumea a văzut filmele şi nu vreau să influenţez pe nimeni… cel puţin nu în scris! Voi avea ocazia, totuşi, s-o fac în această seară când vom avea parte de o altă proiecţie a lor, diseară de la ora 19.30 :D

Un alt film – lung metraj de data asta – văzut ieri a fost Visul lui Adalbert (România), R: Gabriel Achim, film de asemenea aflat în competiţie. O comedie neagră ce face trimitere (din nou!) la vremurile apuse ale comunismului, gen “asta suntem, cu asta defilăm”, după cum s-a justificat regizorul la momentul Q&A de după proiecţie.

Subiectul şi acţiunea sunt din epoca de aur, all right, dar acest lucru nu m-a deranjat fiindcă mi-a plăcut la nebunie jocul eroului principal, Gabriel Spahiu. Lucrurile se petrec într-o întreprindere de partid şi de stat, de ziua partidului, iar filmul scoate în evdenţă, cu umor, pupîncurismul vremurilor, mica înţelegere, toate tabu-urile vremii, de la aparatele video care făceau din proprietar un manager de mini-cinema chiar la el acasă, până la coverurile vremii (piesa Evei Kiss, “E scris în stele”), Daciile care trebuiau împinse ca s-o ia din loc ori lifturile pe care erau tristele cartoane cu “defect”.

De menţionat că povestea filmului porneşte de la o legendă urbană despre care nu m-ar mira să fie bazată pe un fapt real. Indiferent dacă aţi prins vremurile cu pricina sau nu, vă recomand să vedeţi filmul, findcă o să vă facă să zâmbiţi dacă nu chiar să râdeţi! Ceea ce e întotdeauna bine, nu-i aşa?

A! Şi m-a bucurat foarte tare mulţimea de oameni prezenţi la proiecţia de aseară. Bravo, Cluj, bun aşa!