Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu n-aş putea trăi fără el. Suntem împreună tot timpul, mă ajută să fiu o persoană mai organizată, mai prietenoasă şi, dacă nu e lângă mine, mă simt pierdută şi nu am linişte până nu ne reunim. Într-o anumită măsură, s-ar putea spune că sunt dependentă de el, dar îmi accept dependenţa bucuroasă, ca un lucru despre care ştiu că nu-l pot schimba şi nici nu-mi doresc asta.
Şi totuşi, în decembrie l-am trădat: am umblat cu altul, ca într-un fel de căsătorie de probă. E vorba de unul mai zvelt, mai bine făcut, mai sensibil la atingeri, care reacţionează mai rapid la dorinţele mele, mai prietenos şi, nu în ultimul rând, unul care a atras mai multe priviri decât precedentul.
Cum, ziceau cei din jur cu oareşce invidie şi nedisimulată curiozitate faţă de detaliile vieţii noastre împreună, eşti cu Cutare? Arată bine, dar cum se mişcă? Eşti fericită cu el?
Ei, fericirea e un lucru mărunt, şi nu sunt sigură dacă fix ăsta e termenul care defineşte experienţa asta. Aş spune mai degrabă satisfăcută, dacă n-ar suna niţel arogant, mai ales pentru că el are şi câteva chestii care m-au nemulţumit.
În primul rând, mi se pare că are o rezistenţă ceva mai mică decât precendentul, ceea ce înseamnă că perioadele în care are nevoie de odihnă sunt mai frecvente, mai ales dacă abuzez de el… şi uneori fac asta, cu neruşinare, chiar! În al doilea rând, faptul că e mai zvelt îl face, îmi pare, şi mai sensibil la diverse accidente. În plus, are nişte chestii care nu-şi au rostul, cum ar fi felul, cam arhaic, în care setează alarma menită să dea trezirea dimineaţa. Mă rog, cât am fost noi împreună programul a fost relaxat, aşa că n-a fost nevoie să se ocupe prea des de trezirile-mi matinale. De asemenea, e mai puţin talentat la fotografii.
Cea mai plăcută însuşire pe care o are este faptul că se mişcă repede şi cu talent, aproape intuindu-mi dorinţele, şi felul în care reacţionează la atingerile mele. De fapt, cât am fost împreună, n-a spus niciodată nu, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, e o calitate rară, iar cel dinaintea lui ar trebui să procedeze şi el la fel! De asemenea, mi-a plăcut mult că mă ajută să fiu mai prietenoasă fiindcă se pricepe la reţelele sociale ca nimeni altul până la el.
Cu toate astea, am ales să rămân cu cel vechi. O să-mi fie puţin greu să mă readaptez, dar până la proba contrarie, îmi dau seama că-l iubesc cel mai tare dintre toţi. Dintre toţi de până acum! :D
*********
În caz că nu v-aţi prins, în decembrie am avut în teste un nou telefon, tot Nokia, fireşte, un N9. E tot ce spun mai sus şi chiar mai mult, dar îl plac, totuşi, mai mult pe N8, pentru camera de 12 MP şi pentru că are radio. Ştiu, poate sunt motive stupide, dar ambele sunt chestii cu care m-am obişnuit şi nu văd nici un motiv să renunţ la ele.
Totuşi, dacă nu vă interesează lucrurile cu pricina (N9 are cameră de 8MP, nu e deloc rea!), Nokia N9 e un aparat pe care îl recomand pentru o relaţie bazată, vorba aia, pe încredere şi respect reciproc! Pentru detalii tehnice, nu mă întrebaţi pe mine, eu doar v-am spus cum se simte utilizatorul (utilizatoarea!) cu el.
