Săptămâna trecută, pe când experimentam efectul pe care îl au asupra dispoziţiei personale informaţiile oferite de cele două principale posturi TV de ştiri din România, am mai văzut o ştire-dezbatere, tot negativă şi exagerată, fireşte, dar una pe care aş vrea s-o tratez separat, fiindcă are şi ceva PR în ea.

E vorba despre o ştire al cărei titlu, prezentat la Realitatea, a fost “Sportiv român umilit la mall”, schimbat, ulterior, cu “sportiv român umilit la cinema”. Normal că am ciulit urechile, orice chestie de genul ăsta are acelaşi efect, şi mă aşteptam ca întâmplarea să se fi petrecut pe undeva prin afara României. Dar greşeam. Ştirea era despre unul dintre reprezentanţii României la Jocurile Paralimpice, un bărbat ţintuit într-un scaun cu rotile dar care a avut admirabilul curaj de a încerca să facă performanţă chiar şi în aceste condiţii, iar păţania a avut loc în chiar frumoasa noastră ţărişoară.

Pe scurt, bărbatul respectiv, participase la o tabără realizată pentru persoanele cu dizabilităţi – o idee lăudabilă, de altfel, pentru că nu cred că se fac destule lucruri pentru a uşura cumva viaţa acestor persoane. Organizatorii au solicitat Cinema City din Cluj un număr de bilete la film pentru a le face o bucurie celor din tabără. S-au oferit 37 de bilete, specificându-se că accesul se face pe baza unui tabel nominal.Toate bune şi frumoase.

Problemele au început când un bodyguard Cinema City prea zelos a cerut acte de identitate pentru accesul la film şi, într-unul din cazuri, pentru a face dovada că unul dintre spectatorii grupului are 18 ani, deoarece acesta dorea să intre la un film care avea audienţă “peste 18”.

O altă problemă – şi, de aici şi “scandalul” – a fost faptul că, după ora 22, mall-ul se închide şi, odată cu el, scările rulante şi lifturile pentru persoane. Din pricina faptului că filmul la care a fost grupul de persoane de dizabilităţi s-a terminat mult după ora 22, problema a fost destul de serioasă pentru cei aflaţi în scaun cu rotile. Până la urmă bodyguard-ii de la City Cinema au găsit soluţia transportului cu un lift de marfă. Fireşte, toată situaţia a fost neplăcută pentru cei implicaţi, dar de aici şi până la a titra “umilinţă” pe burtiera unui post de ştiri e drum lung…

Un drum pe care, de dragul senzaţionalului, unii îl parcurg mult prea repede, fără a lua în considerare împrejurările unei întâmplări şi fără a cere, într-o primă fază, părerea celor acuzaţi, lucru care mi se pare nu doar trist cât şi foarte neprofesionist!

De bună seamă, atunci când organizezi un eveniment, te interesezi de absolut toate detaliile, cu atât mai mult cu cât evenimentul tău se adresează unor oameni cu dizabilităţi. Oricine ştie că mall-ul are program până la ora 22 şi e cumva logic să presupui că, odată cu închiderea uşilor, se vor opri şi scările rulante şi e evident că lucrul ăsta nu a fost făcut de organizatori, indiferent de bunele lor intenţii.

Indiferent dacă biletele erau sau nu oferite gratuit de cinematograf, cei care merg la film trebuie să respcte regulile. Adică dacă ţi se cere buletinul pentru a confirma că ai peste 18 ani la un film care impune limita de vârstă, îl arăţi. Dacă accesul se face pe baza unei liste nominale, e firesc să te legitimezi. E atât de simplu şi asta nu înseamnă că dacă respecţi nişte reguli eşti, cel puţin în acest caz, supus unei umilinţe.

Restul e, din păcate, doar jurnalism ieftin.

Epilogul istoriei de faţă e fericit, totuşi: ambele părţi au acceptat neînţelegeri în comunicare, Cinema City pentru că nu a comunicat explicit că există 37 de bilete nu intrări nelimitate pentru 37 de persoane, iar organizatorii că s-au grăbit cu acuzaţiile . Mai mult, se va organiza un training pentru cei din personalul Cinema City, în aşa fel încât aceştia să poată fi mai atenţi cu persoanele cu dizabilităţi . Mai mult, se pun bazele unui parteneriat între cinematograf şi organizatorii taberei – bun PR, până la urmă, pentru ambele părţi. Totul e bine când se termină cu bine.

Restul e doar goana dupa senzaţional a presei noastre.