pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
Dileme

Cirque du Soleil în România. Backstage, ziua 3: în spatele cortinei

February 8, 2012 by ruxandra 3 Comments

Astăzi a fost ziua în care cei de la Cirque du Soleil au dezvăluit câteva, doar câteva!, dintre secretele lor unora dintre jurnaliştii români, fericiţilor care au avut acces în backstage: puţini şi aleşi pe sprânceană. Am putut asista la repetiţiile de la Chinese Poles şi Russian Swing, două dintre cele mai spectaculoase numere din spectacolul Saltimbanco. Pe lângă asta, aşa cum vă spuneam, fiecare jurnalist a avut posibilitatea de a sta de vorbă cu câte un artist, creator sau membru al staff-ulu, în aşa fel încâtsă poată trata subiectul dintr-un unghi diferit.

Eu am ales, fireşte, să stau de vorbă cu Amelie, PR-ul, dar o să puteţi citi interviul într-una din zilele următoare, cel  mai probabil vineri.

***

Arena de la Romexpo e ordonată de rânduri şi rânduri de scaune, aşa cum nu am mai văzut-o niciodată. Între rânduri, nişte domni s-au apucat să aşeze covorul roşu pentru invitaţi şi glumesc, uitându-se la acrobaţii de pe scenă: “Ia uiteeee! Uite cum se-ndoaie! Ăştia n-au oase!“, zice unul, iar altul îi răspunde “pfff, io făceam de-astea la grădiniţă!”, dar nu râde şi-mi dau seama că e felul lui de a rezona cu ceea ce vede pe scenă.

Profesionişti până la cel mai mic detaliu

Pe scenă se repetă Chinese Poles, unul dintre momentele din Saltimbanco, al cărui decor este compus din câţiva stâlpi. Artiştii sunt îmbrăcaţi în costume şi nu execută întreaga rutină, ci doar momentele mai dificile. De asemenea, se asigură că toate măsurile de siguranţă sunt la locul lor, corzile întinse exact atât cât trebuie, contragreutăţile fixate perfect. Unul dintre ei se caţără, agil ca o maimuţă, până în vârful unui stâlp, cam la vreo  4 metri înălţime. Cu o mişcare suprinzătoare, se azvârle de-acolo, se roteşte în aer şi apoi “aterizează”, tot pe stâlp, prins doar cu picioarele. Fără să vreau, îmi scapă un “aaaah”, iar apoi îl recunosc, este unul dintre cei mai veseli dansatori din hora de aseară.

Rând pe rând, repetă toţi mişcări, salturi, gesturi. Sunt concentraţi, dar se simte familiaritatea dintre ei. Dincolo de măsurile de siguranţă, ei ştiu că trebuie să se bazeze unii pe alţii, că depind unii de alţii. Sunt profesionişti desăvârşiţi iar corpurile lor sunt perfect lucrate, doar muşchi. De altfel, fiecare are programul său personalizat de training şi, dacă se impune, o anumită dietă. Şi psiholog, fiindcă viaţa departe de casă nu e aşa frumoasă şi, în ciuda relaţiilor dintre ei şi a faptului că munca lor e să distreze publicul, ei sunt… la serviciu 24 de ore din 24, iar ritmul ăsta te poate epuiza psihic. Se laudă şi se încurajează unii pe alţii şi mai e un detaliu, de data asta referitor la costume, care îmi place foarte mult: chiar şi curelele cu care îşi fixează măsurile de siguranţă sunt colorate, potrivite cu restul costumului.

Următorii care repetă sunt cei de la Russian Swing. Pe scenă apare un leagăn care e asigurat ferm înainte ca acrobaţii să-l folosească. Apare şi o saltea, pentru aterizări. Balans, balans, leagănul prinde viteză şi se aude “Hop!”, după care acrobatul sare, face câteva tumbe în aer şi aterizează pe saltea cu un bubuit sec. Şi iar! Şi iar! Şi de fiecare dată se aude acest “Hop!” prin care îşi anunţă colegii să fie atenţi, că acum face saltul. De încântare uit să fac poze!

Oricum nu ar ieşi cine ştie ce, că nu avem voie să folosim blitz-urile pentru a nu-i deranja pe artişti.

Dincolo de cortină, o lume perfect pusă la punct!

Eu am cerut interviu cu Amelie, PR-ul, şi stau de vorbă cu ea preţ de vreo zece minute, după care se scuză: a venit momentul să trecem dincolo de cortină, în culise, iar Amelie este ghidul nostru. Imediat ce intrăm în spaţiul ferit de privirile spectatorilor, primul lucru pe care îl vedem sunt măştile, apoi colecţia de pălării. Absolut toate pălăriile din spectacol sunt înşirate cuminţi acolo, iar în dreptul fiecăreia stă o etichetă cu numele artistului care urmează s-o poarte.

Ca ultim detaliu de adăugat la costume înainte de intrarea în scenă sunt măştile. Astfel, actorii se îmbracă, se machiază şi, apoi, exact înainte să intre pe scenă, îşi pun măştile şi pălăriile. Totul e perfect calculat şi nu are sens să se plimbe de colo colo prin culise. Există un traseu!

Aflăm că pentru fiecare obiect de îmbrăcăminte există şi o copie de rezervă, iar pentru încălţăminte chiar mai multe şi, dacă chiar şi al doilea set cedează, în culise există un colţ unde trei fete din echipă cos şi repară tot ce e de reparat. Acolo există bucăţi din toate materialele, nasturi de toate felurile şi aţe de toate culorile!


Mai în spate sunt cutiile (uriaşe!) în care se găsesc fardurile, grupate pe cutii, câte una pentru fiecare artist/rol, cu indicaţii clare pentru ce se găseşte în fiecare cutie şi cu poză: pentru demachiante sunt nişte nori pufoşi, iar pentru farduri sunt nişte peşti viu coloraţi.

Vedem şi costumele care sunt perfect aşezate tot în nişte cutii, uriaşe şi acestea: aş încăpea cu uşurinţă într-una. Capacele cutiilor ascund încălţările potrivite cu costumele, astfel că împachetatul şi despachetatul într-o nouă locaţie se face imediat: pui capacul, scoţi capacul! Puf!

Mai departe, am văzut bucătăria – la propriu, nu la figurat! Cirque du Soleil umbşă cu bucătăria după ei – şi zona de training şi sport. Fiecare dintre artişti are un program fizic propriu, special creat pentru el de fizioterapuţii trupei dar, zâmbeşte Amelie, sunt zile în care se mai permite chiului.

Zâmbesc şi eu, dar nu pot să nu mă întreb ce antrenament mai bun i-ar trebui, de exemplu, domnului care se cătăra mai devreme, folosindu-şi doar picioarele, pe unul dintre stâlpii chinezeşti…

Revenim în arenă, urmărim încă o repetiţie, apoi Amelie ne spune categorică, dar cu zâmbetul pe buze, că începe repetiţia cu sunet, şi că Thank you very much for being here. We’re sorry, but you have to leave now.

Aşa am şi făcut, doar numai pentru a reveni, peste o oră, la spectacol! Începe Saltimbanco!

PS O altă poveste din culise citiţi la Cristina Bazavan.

Share:
Cântece şi încântări

Vreţi să-i cunoaşteţi pe cei de la Holograf?

February 8, 2012 by ruxandra 29 Comments

Fără dubii, Holograf este una dintre cele mai îndrăgite trupe din România, cu mii şi mii de fani care le ştiu pe de rost cântecele. Cel mai recent hit al lor se numeşte Nu mai e timp, şi o are ca protagonistă, alături de membrii trupei, pe Angela Gheorghiu:

Cu toate astea, “Holografii” îşi fac timp, timp pentru voi, trei dintre cititorii printre rânduri. Adică mergem să-i cunoaşteţi, să le puneţi întrebări şi să aflaţi, chiar de la sursă, detalii despre super concertul pe care îl organizează în 24 februarie, la Sala Polivalentă, pentru lansarea albumului Love Affair! Şi mergem chiar în sala lor de repetiţii!

Pentru a avea parte de această experienţă, va aştept să comentaţi şi să-mi spuneţi una dintre întrebările pe care le-aţi adresa membrilor trupei Holograf. Cei trei câştigători vor fi aleşi împreună cu trupa, iar vizita se petrece săptămâna viitoare. Aveţi timp (!) până marţi, 14 februarie, la ora 14. Să fie cu ceasuri bune!

Update: cei care merg  să-i cunoască pe componenţii trupei Holograf sunt Anca Duma, Monica Olteanu şi Chinezu. Voi reveni curând, însă, cu răspunsuri la toate întrebările voastre şi, de ce nu, poate şi cu alte ocazii de a-i cunoaşte pe Holografi!

Share:
Interviuri, PR sau piar

Vlad Petreanu: Mi-aş fi făcut blog în liceu şi aş fi intrat în bucluc cu el!

February 8, 2012 by ruxandra 1 Comment

Când nu poartă perucă afro, Vlad Petreanu (blog/ FB/ twitter) pare un tip serios, are, vorba aia, chiar  şi ghiocei pe la tâmple. Vlad e mucalit chiar dacă la serviciu poartă cravată şi mină serioasă ca orice ştirist respectabil, iar scriitura lui e unanim recunoscută ca fiind printre cele mai bune din online-ul autohton, iar asta am auzit-o de la oameni din online, ceea ce, zău, nu e puţin lucru. Nici unanimitatea, nici recunoaşterea!

(Petreanu, ştii ce-am vorbit de berea aia? Make it double!)

Aşa stând lucrurile, Vlad părea cumva o alegere firească pentru proiectul Nokia cu Şcoala de blogging, unul în care, alături de Victor Kapra, a acceptat să se implice, motiv pentru care l-am întrebat câteva lucruri despre tineretul din ziua de azi şi despre anii lui de liceu.

Credit: Foto Union. Mai multe foto cu Vlad aici

Cum percepi tu “tineretul din ziua de azi”?

Ah, e grozav cand incepi sa primesti intrebari dintr-astea, gen “ia spuneti, maestre, cum era in tineretea matale”, incepi sa intelegi de ce te dor salele dimineata fara sa fi facut altceva decat somn.
N-am suficienta informatie si observatie pentru o judecata de valoare. Mi se pare ca fiecare generatie are aceleasi probleme, de fiecare data – adaptarea la noi responsabilitati, de exemplu, chiar daca genul acestora se mai schimba.
Cred ca pustimea de azi s-a adaptat foarte bine la libertate, dovada ca asta-i starea naturala a fiintei, adica exact pe dos de cum au incercat parintii patriei comuniste sa-mi bage mie in cap, ca inregimentarea e viitorul si chestia veritabila – iar eu nu credeam.
Cred ca, la fel ca intotdeauna, valorile gasesc cai sa iasa la suprafata si nulitatile metode sa se scufunde, mai devreme sau mai tarziu.
Cred ca generatiile actuale vor descoperi si gustul implicarii sociale si politice, dupa adormirea din ultimii ani. Daca nu se vor implica si nu vor pleda pentru etica, adevar, onestitate si recompensarea valorii, suntem mancati.
Cred ca, oricum, se vor maturiza in vremuri formidabil de dificile dpdv economic si social, pentru ca paradigma economiei mondiale se schimba, asa cum s-a mai intamplat in istorie la trecerea dintr-o epoca in alta. Ultima data cand s-a produs o asemenea schimbare, in anii 30, cand agricultura a intrat in era performantei, zeci de milioane de oameni au ramas pe drumuri si societati intregi au trebuit sa se reinventeze – sau sa piara.

De ce crezi c-ar trebui să-şi facă blog?

Pai pentru ca e o cale de exprimare si de comunicare, iar omul, in sens de homo sapiens, este o fiinta sociala, care comunica in permanenta cu semenii sai, chiar si atunci cand se-nchide, bosumflat, in camera si nu vrea sa vorbeasca cu nimeni: comunica, de fapt, ca nu vrea sa comunice… momentan :-)
Plus ca poate fi o minunata cale de a invata lucruri, de a descoperi prieteni si de a castiga bani. Poti vedea lumea, la 18 ani, cu banii castigati din blog – mai incolo vin alte costuri si devii comod, vorbesc din proprie experienta :-)

Tu ţi-ai fi făcut blog când erai elev de liceu?

Cu siguranta, si sigur as fi intrat si in bucluc cu el, ca as fi publicat extrem de agresiv si nu m-ar fi iertat nimeni. Asta cred ca trebuie sa le fie foarte clar elevilor care-si deschid blog acum, asta le spun si eu si insist – sa aiba mare grija ce scriu si cum scriu, sa se puna in locul subiectului lor de fiecare data, pentru ca-s minori si la scoala si in puterea unor profesori care, prea adesea, n-au nici umor, nici deschidere, nici mare cultura si nici cine stie ce rabdare, asa ca risca belele mari, care le pot schimba ireversibil viata.

Şi, de fapt, tu cum erai în liceu?
Eram incomod si neplacut si cam retras, ca citeam cu orele, zilnic, si cred ca paream foarte arogant, ca foloseam cuvinte complicate si nu ma integram in gasti deloc-deloc. Si invatam doar la materiile la care imi placea profesorul, asa incat primeam 10 cu felicitari intr-un an si ramaneam corigent anul urmator, daca venea alt prof care-mi parea antipatic. Si m-am simtit tradat de profa de romana, pe care o divinizam, care a murit de cancer cand eram in clasa a saptea, cred, asa ca toti profesoriii de romana pe care i-am avut dupa aceea au fost tinta unor nesfarsite hartuieli obraznice de adolescent furios, chestie care a ricosat in scaderi ale notei la purtare si varii deplasari parintesti la scoala.
Liceul a fost najpa. Abia la facultate m-am simtit liber.

Mulţumesc, Vlad, pentru răspunsuri!

Share:
Cântece şi încântări

Amado Mio! Pink Martini la Bucureşti, pe 26 mai

February 8, 2012 by ruxandra No Comments

Îi iubesc pe cei de la Pink Martini, un alt exemplu de artişti care-şi fac treaba brici! Cântă în câteva limbi, îmbinând diverse stiluri, de la cuban jazz la muzică clasică şi coloane sonore celebre, şi sunt pur şi simplu minunaţi!

De-asta mă bucur să vă anunţ, printre primii!, că îi puteţi revedea, pe 26 mai, la Sala Palatului, într-un concert ce promovează albumul A Retrospective, aşa că o să aveţi ocazia să reascultaţi multe dintre piesele care i-au făcut celebri şi atât de îndrăgiţi: “Una Notte a Napoli”, “Hang On Little Tomato”, „¿Donde Estas Yolanda?”, “Hey Eugene???, “Sympathique (Je ne veux pas travailler)”, “Lilly”, “Que Sera Sera” sau “Amado Mio”.

Conform organizatorului, Events, biletele intra in vanzare de astazi, 8 februarie, si pana pe 19 februarie pot fi achizitionate la preturi promotionale: 88 lei, 112 lei, 136 lei, 160 lei, in functie de categorie. Incepand cu data de 20 februarie, vor costa 110 lei, 140 lei, 170 lei sau 200 lei. Se pot cumpara online, pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim.

Şi, ca în bancurile cu Legile lui Murphy, mă bucur nespus că Pink Martini revin la Bucureşti. Din păcate, pe 26 mai eu sunt la Sibiu, în a doua zi de FITS! Anul trecut am ratat, din acelaşi motiv, Roxette, iar acum doi ani pe Bob Dylan. Give some, lose some!

Dar voi să mergeţi, neapărat, şi să mă sune şi pe mine cineva când cântă Je ne veux pas travailler! Et pui je fume! :))

Share:

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu