Când nu poartă perucă afro, Vlad Petreanu (blog/ FB/ twitter) pare un tip serios, are, vorba aia, chiar şi ghiocei pe la tâmple. Vlad e mucalit chiar dacă la serviciu poartă cravată şi mină serioasă ca orice ştirist respectabil, iar scriitura lui e unanim recunoscută ca fiind printre cele mai bune din online-ul autohton, iar asta am auzit-o de la oameni din online, ceea ce, zău, nu e puţin lucru. Nici unanimitatea, nici recunoaşterea!
(Petreanu, ştii ce-am vorbit de berea aia? Make it double!)
Aşa stând lucrurile, Vlad părea cumva o alegere firească pentru proiectul Nokia cu Şcoala de blogging, unul în care, alături de Victor Kapra, a acceptat să se implice, motiv pentru care l-am întrebat câteva lucruri despre tineretul din ziua de azi şi despre anii lui de liceu.
Credit: Foto Union. Mai multe foto cu Vlad aici
Cum percepi tu “tineretul din ziua de azi”?
Ah, e grozav cand incepi sa primesti intrebari dintr-astea, gen “ia spuneti, maestre, cum era in tineretea matale”, incepi sa intelegi de ce te dor salele dimineata fara sa fi facut altceva decat somn.
N-am suficienta informatie si observatie pentru o judecata de valoare. Mi se pare ca fiecare generatie are aceleasi probleme, de fiecare data – adaptarea la noi responsabilitati, de exemplu, chiar daca genul acestora se mai schimba.
Cred ca pustimea de azi s-a adaptat foarte bine la libertate, dovada ca asta-i starea naturala a fiintei, adica exact pe dos de cum au incercat parintii patriei comuniste sa-mi bage mie in cap, ca inregimentarea e viitorul si chestia veritabila – iar eu nu credeam.
Cred ca, la fel ca intotdeauna, valorile gasesc cai sa iasa la suprafata si nulitatile metode sa se scufunde, mai devreme sau mai tarziu.
Cred ca generatiile actuale vor descoperi si gustul implicarii sociale si politice, dupa adormirea din ultimii ani. Daca nu se vor implica si nu vor pleda pentru etica, adevar, onestitate si recompensarea valorii, suntem mancati.
Cred ca, oricum, se vor maturiza in vremuri formidabil de dificile dpdv economic si social, pentru ca paradigma economiei mondiale se schimba, asa cum s-a mai intamplat in istorie la trecerea dintr-o epoca in alta. Ultima data cand s-a produs o asemenea schimbare, in anii 30, cand agricultura a intrat in era performantei, zeci de milioane de oameni au ramas pe drumuri si societati intregi au trebuit sa se reinventeze – sau sa piara.
De ce crezi c-ar trebui să-şi facă blog?
Pai pentru ca e o cale de exprimare si de comunicare, iar omul, in sens de homo sapiens, este o fiinta sociala, care comunica in permanenta cu semenii sai, chiar si atunci cand se-nchide, bosumflat, in camera si nu vrea sa vorbeasca cu nimeni: comunica, de fapt, ca nu vrea sa comunice… momentan :-)
Plus ca poate fi o minunata cale de a invata lucruri, de a descoperi prieteni si de a castiga bani. Poti vedea lumea, la 18 ani, cu banii castigati din blog – mai incolo vin alte costuri si devii comod, vorbesc din proprie experienta :-)
Tu ţi-ai fi făcut blog când erai elev de liceu?
Cu siguranta, si sigur as fi intrat si in bucluc cu el, ca as fi publicat extrem de agresiv si nu m-ar fi iertat nimeni. Asta cred ca trebuie sa le fie foarte clar elevilor care-si deschid blog acum, asta le spun si eu si insist – sa aiba mare grija ce scriu si cum scriu, sa se puna in locul subiectului lor de fiecare data, pentru ca-s minori si la scoala si in puterea unor profesori care, prea adesea, n-au nici umor, nici deschidere, nici mare cultura si nici cine stie ce rabdare, asa ca risca belele mari, care le pot schimba ireversibil viata.
Şi, de fapt, tu cum erai în liceu?
Eram incomod si neplacut si cam retras, ca citeam cu orele, zilnic, si cred ca paream foarte arogant, ca foloseam cuvinte complicate si nu ma integram in gasti deloc-deloc. Si invatam doar la materiile la care imi placea profesorul, asa incat primeam 10 cu felicitari intr-un an si ramaneam corigent anul urmator, daca venea alt prof care-mi parea antipatic. Si m-am simtit tradat de profa de romana, pe care o divinizam, care a murit de cancer cand eram in clasa a saptea, cred, asa ca toti profesoriii de romana pe care i-am avut dupa aceea au fost tinta unor nesfarsite hartuieli obraznice de adolescent furios, chestie care a ricosat in scaderi ale notei la purtare si varii deplasari parintesti la scoala.
Liceul a fost najpa. Abia la facultate m-am simtit liber.
Mulţumesc, Vlad, pentru răspunsuri!
Credit: Foto Union. Mai multe foto cu Vlad aici
Păi cu plăcere :-)