De ieri, după cum v-am mai spus, sunt la Pârâul Rece, pentru ediţia cu numărul 4 a Social Media Camp by Biz. Noi îi zicem SMS, că e fie Summer, fie Snow, şi ne place, pe de-o parte pentru că ne întâlnim, bloggeri cu clienţi şi cu agenţii, şi pe de altă parte pentru că izolarea (în grup) ne impune cumva să discutăm diverse chestii legate de… industria asta (e mult spus “industrie”, însă, aşa cum remarca cineva ieri, e mai degrabă o nişă) şi, desigur, să ne şi distrăm.
Prima zi a început cu autoprezentările şi aşteptările fiecăruia, poate mai timide decât mă aşteptam. Dar timiditatea n-a durat mult, pentu că primul vorbitor a fost Chinezu, care n-a menajat pe nimeni şi care, deşi, în general, abundă de optimism, acum a vorbit despre partea goală a paharului, cu câte trei exemple concrete pentru fiecare categorie de “actori” împlicată în Social Media.