Din start trebuie să spun că mi-a plăcut foarte mult, aşa că dacă vreţi motive să nu vă duceţi, îmi pare rău, nu sunt pe blogul ăsta. Poate în altă parte! Mi-a plăcut nu neapărat pentru că e o dramă istorică cum cred că e catalogat filmul, ci pentru dialogurile bine scrise, felul mi-nu-nat! în care joacă Daniel Day-Lewis şi Tommy Lee Jones, pentru că e o lecţie de istorie dar fără senzaţia că eşti în clasă, cineva dictează iar tu iei notiţe ca prostul!

Şi nu doar pentru asta!

Iubim jobul, prietenii, familia, anotimpurile, locul pe care îl numim acasă, muzica preferată, ploaia, animalul de companie, diverse activităţi, partenerul, dacă e, şi mai sunt o mulţime de alte chestii pe care le-am include în categoria Iubesc. Până şi cămăşile înflorate, vorba cântecului!

Şi ne considerăm, de bună seamă, demni de iubire, aproape că pretindem chestia asta, uitând că, de multe ori, cei care ne iubesc cel mai puţin suntem chiar noi! De altfel, chiar acum câteva zile cineva îmi spunea că se detestă, pe sine şi tot ceea ce ţine de sine. Probabil miza pe o obiecţie din partea mea, ceea am şi făcut, şi nu doar de formă.

Totuşi, cum poţi să te aştepţi să te iubească un străin dacă tu, care te cunoşti, nu te iubeşti?!…