pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
evenimente

Sport la Timişoara

April 19, 2013 by ruxandra No Comments

Mi-a fost drag de Timişoara de când ne-am întâlnit prima dată, pe peron, în gara oraşului. A fost, aşa, un sentiment de “O să iubesc oraşul ăsta” şi aşa s-a şi întâmplat, iar amintirile şi prietenii de-acolo au cimentat aceată relaţie la distanţă. Mă bucur, aşadar, când am drum spre capitala Banatului, iar când cu Timişoara Brands Tour cu atât mai mult, fiindcă oraşul avea să mă prezinte prietenilor săi, ceea ce, se ştie, e mereu important, chiar şi într-o relaţie la distanţă!

Ca să nu mai spun că şi drumul lung până acolo a fost plăcut, fiindcă Alex conduce bine, am făcut un popas în Sibiu, la Kontiki (cea mai bună ciorbă de burtă, ever!), unde ne-am revăzut cu Brylu, am constatat că se lucrează la Autostrada Transilvania chiar şi când plouă şi că, dacă ai muzica potrivită, nici un drum nu mai pare chiar atât de lung. Aşa că, de fapt, am ajuns chiar repede la Timişoara! :)

Continue reading
Share:

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu