M-a prins ploaia pe stradă şi m-a făcut ciuciulete, aşa că în loc să mă duc direct spre casă, dacă tot eram fleaşcă, am prelungit un pic mersul prin ploaie şi m-am dus până la ai mei, care stau la doi paşi de mine. Dacă tot nu-i văd trei zile, m-am gândit să le zic Bună! Pa!
Deschide mama, se uită la mine, dă să râdă, dar îşi recompune repede faţa serioasă:
– Bine, mamă, da’ tu când te faci mare?
Tata, în spatele ei:
– Ei, las-o şi tu în pace!
Apoi, către mine:
– Auzi, da’ şi tu, să umbli aşa, prin ploaie. Vezi să nu răceşti!
Concluzii:
1. Pentru părinţi nu eşti niciodată suficient de mare încât să rezişti la o ploaie sănătoasă!
2. Oricum n-o sa fiu niciodată suficient de matură încât să rezist unei plimbări prin ploaie!
3. Oamenii care se feresc de ploaie pe sub copertine se uită în continuare ciudat la cei care n-o fac.
4. Detest în continuare umbrelele.
5. Când ajungi acasă ciuciulete, râzând cu gura pânăla urechi, combinaţia perfectă constă într-un ness botezat cu un pic de drambuie şi un dus fierbinte!
Ceea ce vă doresc şi vouă!