Gata, a început! După nouă ore şi jumătate de mers cu trenul, regulamentar, şi încă una de întârziere, am ajuns, în fine, la Cluj, într-o cameră elegantă de hotel unde am desfăcut “şifonierul” pe care l-am cărat de la Bucureşti, după care am fugit la cartierul general: Casa Tiff.

M-am pus la punct cu programul, m-am văzut cu unii dinre cei care s-au grăbit să prindă a 12-a ediţie a Festivalului chiar din prima zi, am răsfoit filmele, am băut cafelele… dar nu e suficientă cofeină în sistemul meu pentru ca să pot intra la un film fără teama de a adormi, aşa că am hălăduit prin oraş şi am documentat nişte viitoare interviuri de pe tableta MyTab – vă povestesc despre ea când mă întorc acasă.

Adesea, când mă refer la PR, mă gândesc mai degrabă la industrie, per ansamblu, şi mai puţin la faptul că, dincolo de creativitate, integrare, proiecte frumoase şi strategii deştepte, relaţiile publice reprezintă un business. Poate şi pentru că, deşi am lucrat cu multe agenţii, nu am fost angajată într-o agenţie, iar când eşti freelancer sau lucrezi “la client” lucrurile sunt un pic diferite. Nu că n-aş cunoaşte jocurile şi mecanismele, doar că nu le-am experimentat din perspectiva de om de agenţie.

Oricum, să te baţi cu hăţişurile birocraţiei pe care orice business românesc trebuie s-o înfrunte, să ai grijă de angajaţi, de clienţii actuali, ba şi de ăia potenţiali şi, în timpul ăsta să mai rămâi şi creativ şi la curent cu tot ce mişcă… e o performanţă, indiferent cum o dai!