Până să fac balet, în copilărie, pentru vreo câteva luni, eram convinsă că balerinele dansau pe vârfuri tot spectacolul şi mă miram, cu mintea mea de copil, cum pot să stea cocoţate aşa ceasuri întregi.  Când am început baletul, însă, şi am primit o pereche de poante, misterul a fost întrucâtva rezolvat. Nu-mi plăceau şi nu mi se păreau comode, însă faptul că erau roz, chiar şi aşa, pal, a compensat o parte din suferinţă.

“Cariera” mea în balet s-a încheiat repede, fiindcă m-am plictisit repede de plié, pique, jeté, pointe, cabriole şi alte exerciţii pe care nu mi le mai amintesc acum. După ce făcusem gimnastică, sport în care disciplina e teribil de strictă, eram sătulă de comenzi, iar eu aveam mai mult chef de joacă decât de exerciţii, iar şi iar!