În fiecare zi de 28 octombrie ascult cântecul ăsta, şi îl ascult cu gândul la Darly, bunica mea care m-a învăţat că viaţa, oricât de grea, e o minune şi trebuie să ne bucurăm de ea ca atare!

Dacă ar mai fi trăit, Darly ar fi avut azi 95 de ani şi poate că eu aş mai fi învăţat una-alta despre viaţa în roz, despre cum poţi să trăieşti frumos, cu bucurie, cu mirare, cu încântare. Fiindcă viaţa n-a fost blândă cu ea, dar a ştiut mereu să găsească un motiv să zâmbească, oricât de rea ar fi fost realitatea.

Iar cerul minunat de azi a fost ca să-mi aducă mie aminte de lecţiile ei de fericire. Ca să ştiţi!

Îmi lipseşte mult de tot optimismul ei, poveştile ei vesele, tonusul, acel, “lasă, că o să fie bine” care, cumva, reuşea să fie convingător. E mai mult decât dor.

Ieri, o captură de ecran cu replica Starbucks Promenada dată unui client, pe pagina cafenelei, devenea “vedetă” pe Facebook, cu multe shares şi comentarii. Fiindcă era un aşa nu:

Problema nu e doar una de gestionare lipsită de profesionalism a unui brand în Social Media ci şi faptul că, iniţial, un client se plânge de felul în care a fost tratat. Dar, prin prisma propriei experienţe, să zicem că ăsta e un caz izolat şi să revenim la gestionarea relaţiei cu clienţii via Social Media.

Starbucks nu are o pagină oficială în România, însă, oricum ar fi, reacţiile nu au întârziat să apară, şi n-au fost chiar dintre cele pozitive. Aşa cum era firesc, de altfel.