Iarna trecută, la Braşov, într-o cameră maaare a unei pensiuni care mă găzduia pentru o noapte, am stat cocoţată pe pervaz ca să admir oraşul de sus, am mâncat portocale, iar cojile le-am pus frumos la căldură. Fără să-mi dau seama. Atât îmi e de familiar gestul ăsta.

Nu ştiu voi, dar pe mine mirosul de portocale mă duce mereu cu gândul la iarnă, ideea de acasă, siguranţă şi căldură. Poate că se datorează faptului că, în copilărie, mama punea, iarna, coji de portocale pe calorifer, să miroasă frumos. Fac şi eu acelaşi lucru la mine acasă, pentru a retrăi, măcar un pic, vremurile copilăriei, vremurile în care tragedia supremă era obligaţia de a mânca morcovii din supă.