Iarna trecută, la Braşov, într-o cameră maaare a unei pensiuni care mă găzduia pentru o noapte, am stat cocoţată pe pervaz ca să admir oraşul de sus, am mâncat portocale, iar cojile le-am pus frumos la căldură. Fără să-mi dau seama. Atât îmi e de familiar gestul ăsta.
Nu ştiu voi, dar pe mine mirosul de portocale mă duce mereu cu gândul la iarnă, ideea de acasă, siguranţă şi căldură. Poate că se datorează faptului că, în copilărie, mama punea, iarna, coji de portocale pe calorifer, să miroasă frumos. Fac şi eu acelaşi lucru la mine acasă, pentru a retrăi, măcar un pic, vremurile copilăriei, vremurile în care tragedia supremă era obligaţia de a mânca morcovii din supă.
Vinerea trecută am fost la o lansare de carte mai… aparte, în care gazde n-au fost nici autorul şi nici critici de carte ci Sorin şi Matei Psatta, tată şi fiu care par să aibă una dintre cele mai faine relaţii de genul ăsta pe care le-am observat eu, alături Gia Codrescu, cea care scrie pe blogul FataCuPortocale.
Prilejul întâlnirii a fost reeditarea uneia dintre cărţile lui Jostein Gaarder, un autor norvegian tradus în peste 50 de limbi, şi care, în Fata cu portocale, a scris, exact aşa, despre o fată misterioasă care avea multe astfel de fructe într-o pungă de hârtie, dar mai ales despre relaţia dintre un fiu şi tatăl său, în ciuda faptului că prezenţa acestuia din urmă se concretizează, acum, doar printr-o scrisoare alcătuită cu mulţi ani în urmă.
Jan Olaf, tatăl plecat în alte lumi când fiul său, Georg, avea ceva mai puţin de patru ani, lasă în urma sa o scrisoare în care spune povestea misterioasei fete cu portocale. Un joc cu reguli ce pot fi încălcate (sau nu?!), o poveste de dragoste dar şi una despre maturizare şi, nu în ultimul rând, despre viaţă, aşa cum o ştim toţi, cu bune şi cu rele. E o poveste într-o poveste.
Iar discuţia dintre cele trei gazde şi public, găzduită de Librăria Bastilia, a fost o plăcere, cu zâmbete şi râsete, cu lecţii de modestie, dragoste, asumare şi… maturizare, aşa cum sunt lucrurile pe care Sorin spune că le-a învăţat de la fiul său şi, fireşte, viceversa. Mi-ar fi plăcut să fiţi acolo – cei care n-au fost, fireşte.
Cartea se citeşte pe nerăsuflate, în câteva ceasuri, şi vă propune o întrebare, una, pe care, însă, nu am de gând s-o dezvălui aici. Poate nici nu e întrebarea corectă, poate voi o să găsiţi altele, cine ştie?
Fata cu portocale, de Jostein Gaarner, poate fi comandată pe site-ul Editurii Univers. E doar 20 de lei, ceva mai puţin decât un bilet la film. Dar vă garantez că e un film bun. Iar de nu vă place, aruncaţi cu… portocale! :)
Una din cărțile mele preferate… :) plină de lecții de viață.