După nouă zile cu energia bună de la Ideo Ideis, revenirea în Capitala to(ro)pită te izbește cu forța unui To Do List destul de consistent și o realitate de care, la drept vorbind, nu prea am chef. Prin urmare, azi mi-am dat voie, printre rânduri, așa, să-mi prelungesc nițel starea festivalieră și să-mi ordonez o parte din emoțiile și gândurile de după această a noua ediție. Firește, fără ritmul trasat de programul încărcat, cu trainiguri, ateliere, spectacole, invitați, interviuri (???va urma???) și tot ceea ce v-am mai povestit eu pe-aici sau ați citit voi pe Facebook ori pe site-ul Ideo.

Și m-am gândit la ce am învățat și eu la acest Festival. Fiindcă, da, teoretic merg acolo în calitate de cronicar, dar în realitate nu pot să mă limitez doar la a observa. Și, ca să fiu onestă, nici n-aș vrea!
De exemplu, ediția asta am învățat câte ceva despre dezinvoltură de la o fetiță de zece ani, Ana, din Câmpina, și ceva mai mult despre curaj de la Elena Maria din Focșani, o viitoare actriță, poate, a cărei poveste festivalieră urmează mai jos.