Azi, ultimul spectacol de teatru tânăr de la această ediție Ideo Ideis i-a avut ca protagoniști pe cei de la trupa Mircea Albulescu din Câmpina, care au jucat un text adaptare după Soacra cu trei nurori, de Ion Creangă. Mi-au plăcut mult ritmul și coordonarea lor, și pofta cu care au jucat. Dar cred că cel mai mult mi-a plăcut Ana, o actriță de doar zece ani, mezina trupei, cu rol și replici, nu doar așa, o apariție simpatică!
Și pentru că mi-a plăcut, am tras-o de mânecă pe terasa Conciato, cartierul nostru general în cadrul festivalului. Mică și relaxată, la ceea ce cred că a fost primul ei interviu, Ana s-a dovedit a fi un copil frumos și pe dinăuntru și pe dinafară, dar și un copil înțelept.
Ana, pe scenă, în mijlocul colegilor de trupă
– Când ai început tu cu teatrul ăsta?
– Anul trecut, la nouă ani, voiam să fac ceva și părinții mei m-au întrebat dacă n-aș vrea să merg la un atelier de teatru, și am fost.
– Cum a fost prima lecție îți amintești?
– Da. Ne-am împărțit în două, că eram destul de mulți, și unii erau spectatorii, iar alții erau actori. Și când eram actori, trebuia să stăm în fața celorlalți fără să ne schimbăm expresia. Și era greu, pentru că ceilalți se tot strâmbau la noi și ne făceau să râdem. Dar eu n-am avut probleme să mă abțin.
– Și după aia?
– După aia am început să lucrăm la spectacolul ăsta cu care am venit aici.
– Ai avut emoții?
– Nu, îmi părea bine că sunt aici, că sunt pe scenă. Eu am venit azi la festival, că abia aseară ne-am întors din concediu.
– Vrei să te faci actriță?
– Poate că da. Adică mi-ar plăcea. Dar cred că sunt prea mică să mă decid acuma. Adică am doar zece ani. Mie mai îmi place și stomatolog. Sau chirurg. Sau… nu știu, chiar mai am timp să mă decid!
– Dar până atunci o să joci în continuare?
– A, da. Normal!
– Te las să te duci la colegii tăi acum și îți mulțumesc pentru interviu.
– Păi… bine. Și eu mulțumesc. Pa!
– Pa!
Și a plecat să se facă actriță. Sau stomatolog. Sau chirurg. Și să (se) joace, normal!
***
Un alt moment emoționant de azi, a fost legat tot de trupa din Câmpina, prin prezența în sală, a mentorului lor, domnul Mircea Albulescu. După spectacol, a și spus câteva cuvinte și mi-a plăcut concluzia: Să ne aplaudăm noi pe noi, cei din sală și cei de pe scenă. Ca o dublă reverență.
Cu reverență fug și eu la hotel ca să duc laptopul până nu începe ploaia la Alexandria. De unde vă mai povestesc și mâine.
Foto by Adi Bulboacă
___
Puteţi citi, și chiar vă rog!, mai multe despre Festivalul de Teatru Tânăr din Alexandria pe Facebook, Twitter, Instagram şi blog. Ideo Ideis mulţumeşte sponsorilor şi part