Da, clădirile părăsite mi se par fascinante. Nu știu cum să explic de ce. Poate pentru că poartă în ele energia vremurilor apuse, a celor care le-au trecut pragul cândva, poate fiindcă le populez imaginar și îmi fuge mintea la povești rostite sau tăcute, sau poate pentru că mă gândesc, pragmatic, la ce s-ar putea alege de ele, ori poate pentru că aproape mereu au numele legat de niște istorii cu iz horror și reputații înfiorătoare. Mă atrag băieții răi, ce pot să spun?!
(de altfel, acestui tip de fotografie i se mai zice și ruin porn. Sick people everywhere, right?!)

Nu în ultimul rând, pentru că îmi pare rău de ele, ca de bătrânii cerșetori aflați la colțuri de străzi fără ca mâna lor să fie măcar întinsă, dar ale căror cute, brăzdate pe mâini, pe obraji, în hainele ponosite, spun tot atâtea povești la o simplă privire.