E penultima zi de Festival, deja începe să-mi pară rău că se termină. De fapt, mie îmi pare rău că se termină cu mult înainte ca FITS să fi început şi, dacă n-aş crede că mă trezesc fugărită prin Piaţa Mare de-o parte din echipa organizatorică, aş zice că mi-ar plăcea ca la anul să dureze mai mult. Pe de altă parte, fiindcă ştiu cât se munceşte în FITS, mă abţin. Zece zile de teatru, ateliere, conferinţe, dans, circ, evenimente de stradă… E foarte bine!

Ieri am văzut Yukio Suzuki – Confronting Silence, spectacol de dans pentru a cărui înţelegere am avut maaare nevoie de lămuririle din conferinţa de presă de azi, şi încă nu sunt sigură că am priceput ce-am văzut şi am văzut ce am priceput. Interesant şi incitant – prietenii înţeleg de ce :)

După dans, am fost în Piaţa Mare unde am mai prins un pic de Iris şi tot show-ul celor de la Voleo Project – faaaabuloooos! Iată câteva fotografii:

(N8 rulz, apropo!)

Când eram mică, credeam că fericit e o meserie. Şi, ce să vezi, mai târziu am aflat că într-adevăr e! Freelancing, adică, şi autoeducare în sensul ăsta! Deschide ochii, uită-te în jur, fericirea e la îndemână.

Lume minunata

Asculta mai multe audio diverse

Tot când eram copil am reuşit performanţa de a crăpa vaza de cristal moştenită de mama de vreo şapte generaţii şi să am atâta zel încât să spăl biblioteca părinţilor cu şampon. De urzici. În apărarea mea, tre’ să spun că treaba asta a avut un sens.

Adică ai mei îmi spuneau mereu că lectura, cărţile, reprezintă hrană pentru minte. În capul meu de copil de patru ani, cărţi = minte = cap = păr = şampon. Şi cum pe vremea aia şamponul nu era decât de urzici… voila!

Mă rog, n-a fost o dramă, că soluţia de “curăţire” era mai degrabă concentrată decât fluidă, aşa că nici o carte nu a fost rănită în acest proces, stţi liniştiţi! După aia, când am mai crescut, le-am citit. Şi, mă rog, o foto de azi şi una de atunci. Adică necitită şi citită, cum ar veni :)

foto contemporană by Cristi Clita

Ci dansatorii şi muzica, aduse de Etnik97 la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu sau cum prieteneşte şi pe scurt îi zice toată lumea, FITS!

Şi, băi, nene, cum au putut să fie! Oamenii ăştia au clar ritmul în sânge, că ţi se face, vorb’aia!, să dansezi şi tu! Sau măcar să tropăi un pic pe loc cu vreo trei mandarine, două nuci, o papaya şi-o banană la pălărie! Adică ce, eu nu pot?! Ia zi, Livioară! (Livia e prietena mea offline, da’ mă citeşte, ştiu eu că!)

La finele săptă… lunii am evadat din Bucureşti cu destinaţia Homocea, loc de pierzanie, mai ales la whist şi rentz. Din program, printre altele: dulci desfâuri cu crema de zahăr ars, motosăpat viteză, prohibiţie… la peşte, urâţici, prieteni dragi, un hidrofor fiţos, chicotit, sirop de tuse şi flori în copac. Adică ele:

Mulţumesc, tuturor!

Făşangul este o tradiţie populară de sorginte păgână prin care oamenii alungă iarna. Anotimpul rece este înmormântat cu alai şi toţi participanţii la procesiune trebuie să fie mascaţi. Odată cu Redescoperirea României am aflat şi eu despre acest obicei. Poate puţin mai vulgar decât mi-aş fi imaginat eu o tradiţie populară (e drept, noi l-am prins la Moldova Nouă, oraş, deci, nu sat) dar, cu siguranţă, nu lipsit de culoare.

De notat – dar asta n-o să vedeţi în pozele mele – că personajele prinicipale din alaiul nunţii, etichetate ca atare, cu o coală A4 lipită pe spatele lor, erau Moni (un travestit), Iri şi Amantul lui Moni. Sigur, toată ceremonia e o parodie, asta e şi ideea, dar, totuşi, cât de puternic s-au amprentat Iri şi Moni în cultura populară de-au ajuns personaje de Făşang, un obicei vechi de vreo două sute de ani?!

În fine, cred ca asta e o altă discuţie, cu ramificaţii ce depăşesc o duminică (destul de) tihnită. Iată, aşadar, portretele de la Făşang, Moldova Nouă, 2011. N-am neglijat publicul, mare mâncător de seminţe!

Mulţumiri speciale pentru Laurenţiu, fiindcă mi-a dat camera lui când eu am gătat bateriile la aparatul meu, dar cheful de fotografiat nu-mi trecuse! :*

Costin a avut azi o super idee care m-a scos din casă: fotowalk în Cişmigiu. Şi vin fiert (cam ieftin :D) – nu se vede în poze. Foarte bun, zic. N-a lipsit Bundaru. Au mai participat: Grădi (agăţat pe alee!), Marius, Bogdan, copiii care se bucurau de gheaţă şi soare, dar şi nişte comunitari îmblăniţi pe care, probabil, îi puteţi vedea la Costin, când şi dacă se decide să posteze. Daţi ReFresh, gen! :))

Eu am pozat, ca de obicei, copii. Azi, inspirată de săniuţa fuge, nimeni n-o ajunge, are dor de ducă, parc-ar fi nălucă. Mai am imagini, dar trebuie sa mai aleg. Răbdare, zic, şi, dacă obişnuiţi, tutun!