Sibiu, 11 mai, soare dimpreună cu nişte (îndelung aşteptate) grade Celsius. SMS Sibiu, dis-de-dimineaţă. Sau aproximativ dis-de.

Marta a deschis lucrările celui de-al patrulea social media summit orgaizat de Biz, de data asta la Sibiu – Hotel Continental, povestind despre isprăvile revistei, atât online cât şi offline, trecute şi viitoare. WTG!

Primul speaker invitat, ca să zic aşa, a fost Zoso, aproape blând, care a vorbit despre influenceri, cu Aşa Da-uri şi Aşa Nu-uri, nu fără oareşce ironie. Lumea zâmbea, care înţelegând despre ce şi cum, care doar de complezenţă – Dă, Doamne, să nu mă vadă şi să nu zică ceva de mine!, gen! Greşit, mă, unde zice Zoso creşte, da? Traficu’! Şi, da, a zis, şi mă enervează că are dreptate, dar are, asta e, “Printul o să moară”. Până atunci, însă, poate recapătă ceva demnitate. Numa’ zic!

După Vali a fost rândul lui Ciprian Stăvar, un speach interactiv care a arătat că în sală (deşi plină ochi, e destul de mică, apropo) nu sunt chiar aşa de mulţi sibieni. În schimb toată lumea pricepe ce-i cu Mioriţa şi alte balade, triburi şi ginte, social media sau nu. Pentru că a vorbit foarte tare, e sigur că cei prezenţi s-au trezit. Într-un caz de la margine de rând, un pic, s-au trezit şi nişte spirite. Sau poate greşesc eu. În fine! Prezentarea lui Ciprian a fost încheiată de Bobby Voicu: “Şi gintele s-au născut în jurul unui influencer”. Atât!

Mihaela Nicola, în blugi, aparent relaxată (ce mă amuză treaba asta, suntem niste relaxaţi cu toţii, o lume pe Xanax!), discută despre vechea, permanenta şi deja uşor depăşita problemă a bloggerilor vs. PR-işti, iar eu mă întreb când naiba o să dispară vs.-ul ăla din această ecuaţie. Că noi îl punem: dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.

Altfel, the Group, prin chiar vocea CEO-ului său, promite ca o sa renunţe la

– Bună ziua, numele meu este.. , şi vă sun în legătură cu…

– Aş dori să văd materialul înainte de publicare, să-l aprobăm cu clientul.

– Bună, te sun să văd dacă ai primit comunicatul de presă.

– Auzi, şterge şi tu comentariul ăla naşpa de pe blogul tău, să nu se supere clientul.

Well, fair enough aş zice! Dar vechile obiceiuri mor greu! Vom vedea!Până una alta, din comentariile de pe twitter estimez că discursul Mihaelei n-a fost prea percutant. E drept, a şi mărturisit că, deşi are conturi personale şi pe FB şi pe Twitter, nu le utilizează. Păi şi atunci?!??

Bobby Voicu zice despre Cum să-ţi construieşti strategia de Social Media, şi începe prin a spune că Desperatos, campania în care a fost şi el implicat, va fi fost o campanie bună sau rea doar după ce vom avea rezultatele (estimat: 2000 de oameni). Personal, deşi iau în considerare buzz-ul obţinut, nu mi se pare o idee fericită să trimiţi animale vii ca un soi de gadget / invitaţie. No offence, sper, da’ nu pot să nu mă gândesc la obligaţiile pe care le capeţi odată cu asumarea responsabilităţii de a avea grijă de un animăluţ viu.

Găsiţi prezentarea lui Bobby la el pe blog.

Pauză, în care am întrebat-o pe Mihaela Nicola ce argumente aduce the Group pentru clienţii săi care se tem de Social Media, iar printre acestea se află faptul că şi ei, clienţii, folosesc (în nume personal) Social Media, chit că au conturi pe reţelele sociale sau citesc bloguri etc şi (un pic surprinzător pentru mine) faptul că activitatea pe social media e foarte clar şi concret masurabilă. În caz că vă întrebaţi! (mersi, Mihaela!)

Chinezu, primul speaker din panelul 2, a lansat azi şi vorbeşte despre Blogal Initiative – click şi vedeţi despre ce e vorba.  E o idee, e o… iniţiativă, să vedem şi cum se dezvoltă! Îs curioasă ca o pisică! @domnulsony, de exemplu, adică un motan cu cont de twitter, să nu uităm de ce-am venit aici!

Urmează Alex Negrea, care vorbeşte despre “Provocările din Social Media”. Începe cu transparenţa şi, în acest sens, zice despre sine că are 27 de ani, adresă web şi adresa de (g)mail. Cât despre companii, ar fi o idee să înceapă cu un blog corporate (deşi, din sală, doar vreo patru au recunoscut că citesc aşa ceva), apoi să-şi facă nişte conturi în reţele sociale. Totul se centrează pe livrarea de conţinut şi pe transparenţă.

După pauză asta vorbesc şi plec, aşa că urmăriţi cu încredere #smssibiu şi ce-ai scris ceilalţi – sunt f curioasa de reacţia blogosferei locale, atât în termeni de număr de postări despre eveniment, cât şi în termeni de termeni şi aşteptări care au fost – sau nu! – împlinite!

Si tot nu pricep de ce discutăm atâta despre bani! Serios! Adică ok, nu-s nebună, înţeleg de ce e contează banii. Dar nu pricep de ce discutăm ATÂT despre bani în contextul blogging.

Şi poze, mai încolo, probabil la noapte, când ajung la Timişoara. Căci, indiscutabil, mâine avem şi suntem (unii dintre noi) la PRbeta!

Mulţumesc, Sibiu, la bună vedere! (în scurt timp, că vine Festivalul!)

că eu nu cred că putem vorbi de Guerilla PR. Nici în România şi nici altfel, neapărat, şi asta pentru că, în teorie, Guerilla PR înseamnă trei lucruri mari şi late: să fie ieftin, să fie neconvenţional, sa bubuie!

Ceea ce, hai să fim oneşti, ne cere orice client! Mă rog, poate mai puţin treaba cu  neconvenţionalul, că unora le e teamă de aşa ceva. Dar să fie ieftin şi să bubuie? O, da!, asta vor toţi de la consultantul ori angajatul responsabil cu PR-ul. Şi asta nu e Guerilla PR, după cum nici outdoorul sau onlineul nu mai sunt neconvenţionale. Cam de mult, aş adăuga. Nu în ultimul rând, unele dintre cele mai tari campanii de aşa-zis Guerilla PR, au avut bugete care învârt capetele! Aşa că eu nu cred în aşa ceva! Dar, da, puneţi-vă mintea la contribuţie, că se pot face campanii foarte faine şi cu bani mai puţini. Totuşi, de notat: ele vin şi trec, la fel şi efectul lor, oricât de spectaculos!

Aş fi spus toate lucurile astea la Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare, vineri, când am fost acolo pentru a modera o discuţie taman despre tema ediţiei din acest an, Guerilla PR. Şi mai aplicat, în discuţia moderată de mine ar fi trebuit să discutăm despre “câmpurile de bătaie”, de la outdoor la online. Am preferat să nu fac nici una, nici alta, adică nici să spun ce cred, dar nici să discut despre ce nu cred.

În schimb, dimpreună cu ceilalţi trei vorbitori, Ioana Hreninciuc (Hostway), Andreea Timofte (CMV) şi Bogdan Moraru (Propaganda), am încercat să aducem în discuţie şi să schiţăm câteva idei pentru “Aşa DA” în campanii mai degrabă neconvenţionale (de fapt, basic common sense) şi, de asemenea, să răspundem la toate întrebările studenţilor.

All in one, m-a bucurat prezenţa (cred că erau binişor peste 100 de studenţi în sală – nu prea mă pricep să aproximez) şi interesul. Ce nu m-a bucurat, chiar şi trecând peste stângăciile de organizare (inerente şi scuzabile, dar totuşi prezente) a fost/este faptul că pagina de FB a Congresului a fost updatată pe sponci, fără coerenţă şi, evident, fără strategie, şi faptul că, la întrebarea mea “Mâna sus cine are cont de twitter” au reacţionat doar vreo 20 de oameni (cu Pandutzu cu tot). Când am întrebat cine are cont activ de Twitter, au mai rămas ridicate doar vreo 10 mâini. Mi-a fost teamă să întreb câţi au blog, aşa, ca exerciţiu de comunicare şi autodisciplină.

Şi iată de ce nu sunt prea optimistă în ceea ce priveşte viitorii profesionişti autohtoni întru PR. They don’t PReach and they don’t PRactice! Mă rog, mai au ceva vreme să înveţe. Dar nu prea multă: piaţa o să-i ronţăie ca pe popcorn!

Ah, luna mai e plină de evenimente care mai de care, iar mie mi-a invadat agenda de abia abia mai strecor – diseară – o mini mini sesiune de shopping, nu de alta, dar chiar îmi trebuie nişte încălţări. Mă rog, sigur că am! O mulţime, chiar. Dar am descoperit că nu am nimic negru, comod, fără tocuri, aşa, să meargă la orice. Eeee?! Apoi, numai şi numai cu pantofi noi, mă duc la avanpremiera Thor – băiat rău cu plete. Should do! :)

Mâine dimineaţă sunt la Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare, moderez o discuţie despre “câmpurile de luptă” din Guerilla PR. E cu înscrieri, dar dacă vreţi să veniţi… cred că încă se poate! S-ar putea să fie un pic amuzant, fiindcă eu nu prea cred că există – separat, distinct – Guerilla PR. Dar poate mă răzgândesc mâine, cine ştie?!După congres plec imediat către Sighişoara fiindcă am câştigat concursul Farmec şi-acum, dimpreună cu celelalte “cele mai fermecătoare“, o să fiu trăinuită despre cum să fac să le fie bine tenului şi pletelor mele, de-acum şi în vecii vecilor (amin!), însă sper că voi avea un pic de vreme şi pentru umblat prin Cetate, în aşa fel încăt hotelul în care stăm, construit în 1520!, să nu fie singurul loc istoric pe care apucăm să-l vedem!

De la Sighişoara, duminică, ţuşti pe hartă la Sibiu, pentru bunul mers al comunicării (FITS) Festivalului Internaţional de Teatru (27 mai – 5 iunie, da? aţi notat?) şi pentru SMS Sibiu, la care vă învit să vă înscrieţi fiindcă sunt speakeri mişto.

Apropo de FITS, vă anunţ şi pe această cale că azi am făcut public programul, că puteţi, tot de astăzi, să vă cumpăraţi bilete, chiar şi online, nu trebuie să vă duceţi la Sibiu pentru asta. Sunt vreo zece mii de bilete cu preţuri cuprinse între 10 şi 40 de lei – cultura poate şi trebuie să rămână accesibilă tuturor! Şi dacă preţul vă  pare, chiar şi aşa, prea mare, aflaţi că sunt zeci de evenimente la care accesul este liber.

În fine, după Sibiu, drumul mă poartă la Timişoara (mon amour!), la PRbeta, cel mai aşteptat eveniment al momentului, aş zice. Nebuloasa şi Cristina au anunţat şi ele programul astăzi, sunt trecută acolo, la panelul meu, totul e ok. Încă se fac înscrieri, să ştiţi, şi dacă lucraţi în industria comunicării, n-aveţi voie să lipsiţi fiindcă nici un aspect nu rămâne ignorat! Am zis!

Acestea fiind spuse, zic să mai şi muncesc un pic, fiindcă de călătorit, vedeţi şi voi, mă aşteptă fără număr! Uraţi-mi vreme bună!

Aproape zece ani au trecut de la atacurile teroriste din SUA pentru ca principalul vinovat să fie ucis într-o operaţiune ce a durat, din câte înţeleg, mai puţin de o oră. Sigur, e o ştire pe care nimeni nu avea cum s-o rateze, dimpreună cu speculaţiile de rigoare, că prea nu avem decât declaraţii, nu şi dovezi, şi prea l-au aruncat repede-repejor într-un mormânt acvatic.

Eu zic că Osama bin Laden e mort. Orice altă realitate, posibilitatea ca el să apară bine-mersi în viaţă cine ştie pe unde, ar fi echivala cu un dezastru pentru Casa Albă şi nimeni de acolo nu e atât de prost încât să rişte o asemenea catastrofă de imagine. Oricum nu contează foarte tare: dolarul s-a întârit un pic, preţul petrolului scade o idee. Cel mai probabil Osama bin Laden rămâne un simbol şi atât, planurile atacurilor teroriste nu vor fi nici mai multe nici mai puţine.

Practic, nu se schimbă nimic iar uciderea lui nu e vreun mare succes al americanilor, atata timp cât acţiunile lui au dus la moartea a aproape 3000 de oameni (doar in 9/11) iar lor le-a luat un deceniu să-l omoare.Totuşi, dincolo de alte consideraţii, mie mi-a atras atenţia informaţia potrivit căreia mii de americani au ieşit în stradă să se bucure, să cânte, urle şi danseze pentru că a murit Osama. Ceea ce, cu toate dramele provocate de 9/11, mi se pare cretin, mai cretin chiar şi decât bucuria românilor când a fost împuşcat Ceauşescu. Mai ales dacă citim declaraţiile elucrubante care spun că America e acum sigură sau că, ce gluma!, zece ani mai târziu am spus ultimul cuvânt! S-a făcut dreptate! Ha!

De fapt, totul e o mare “reuşită” a administraţiei Obama. Care, de altfel, a şi declarat, răspicat: “Today, at my command, the United States carried out that operation” bla bla bla

Deci PR. Deşănţat, chiar! Dar, după cum se vede treaba, la americanul de rând a prins. Nici nu era greu! Visul american începe să fie coşmar, iar americanii aveau nevoie de un superman! Dar, ştiţi, da?, băiatul în chiloţi e un personaj de ficţiune.

I-am invidiat pe domnii bloggeri care s-au răsfăţat în Heineken Mansion, dar nici noi n-am fost mai prejos! Uite-aici:

Ei – limuzină, noi – limuzină

Ei – Heineken Mansion, noi – Heineken Mansion

Ei cameră cu bere, noi la fel!

Ei jocuri, noi la fel (aţi rătăcit un zar, bă, şi n-am putut să jucăm yams, huo!)

Ei meci de fotbal, noi meci de… cinema! Adică am văzut, la aceeaşi plasmă uriaşă, meciul filmelor româneşti la finala pentru trofeul Gopo, cu strigăte de susţinere (sau dezamăgire) cu tot! Şi am avut şi comentator, pe Cristina!

Fiindcă, da, şi noi bem bere. Care, bere, Heineken adică, merge bine, nu ştiu cum, da’ merge, cu “stick”-urile din morcovi, yummy! Şi, cel mai bine, cu distracţia! Iar toate astea se potrivesc perfect în Heineken Mansion, un spatiu dedicat, gândit în acest sens, cu cinci dormitoare tematice, în care estimez că cei care se vor număra printre câştigătorii campaniei “Fii printre stelele UEFA Champions League” nu vor dormi prea mult, fiindcă ce sens are să dormi când eşti într-un loc aşa de mişto?! Detalii despre campanie găsiţi, fireşte, pe www.heineken.ro

S-au mai jucat cu mine în această “aventură” pusă la cale de Oxygen PR (mulţumiri tizei Ruxandra Morariu): Sana, Adina, Marie Jeanne,  Jipescu (a.k.a. anurim), Maldita, Andresa, Andra, Roxana, Pietricel, Iyli, Ciupercutza, Minxieee, Raluxa şi alte doamne simpatice ale căror linkuri nu le ştiu (dar le aştept la comentarii întru completare)

PS: Sîc! :p

Am aflat de PRbeta (12 mai 2011) acum ceva vreme, când Nebuloasa mi-a povestit de idee şi m-a întrebat dacă vreau să vin ca speaker. Care va să zică şi PR şi Timişoara. “Cum să nu?!”, am răspuns instant, fără să mă interesez măcar “cine mai vine”, fiindcă ştiu prea bine de-acum că la Timişoara nu se fac evenimente pe genunchi iar unul despre comunicarea online, despre relaţia dintre bloggeri, jurnalişti şi comunicatori e chiar foarte aşteptat la nivel regional. Şi, deci, obligă!

De altfel, aşa mi-a zis şi Nebuloasa, când am întrebat-o care sunt reacţiile la eveniment, într-o discuţie pe YM, din care spicuiesc (şi sper că o să-mi ierte indiscreţia):

N: reactiile partenerilor au fost foarte misto
N: adica ceva de genul: ce tare ca faceti asta in tara si ca va preocupati de oamenii ceilalti
N: unul din ei a zis a spus ca ceea ce nu intelege lumea este ca online-ul nu traieste doar la bucuresti
N: pentru ca, pe langa bucuresti, mai exista… toata tara

Word! Avem uneori tendinţa să ne concentrăm doar pe Capitală, şi e păcat. Clienţi, cititori, campanii, bloggeri, comunicare şi presă există şi în afara Bucureştiului, şi chiar reuşesc să atragă atenţia! Apropo, găsiţi PRbeta şi pe Facebook, dar şi pe Twitter, unde cele două organizatoare, Nebuloasa şi Cristina, vă ţin la curent nu doar cu noutăţile despre conferinţă, dar şi cu diverse resurse din domeniul comunicării.

Vorbitorii sunt toţi aşi în ceea ce fac, fie că e vorba de comunicarea pentru diverse companii şi/sau proiecte: Ana Bulgăr, Alina Crâncău, Bogdan Theodor Olteanu sau Monica Jitariuc, comunicarea via blog (şi nu numai): Alexandru Negrea, Bobby Voicu, Raluca Popa sau Andrei Crivăț, ori comunicarea din punctul de vedere al jurnaliştilor: Cristina Bazavan, Amalia Matei sau Victor Kapra.

E aproape inutil, cred, să insist pe fiecare dintre invitaţi, sunt sigură că îi cunoaşteţi pe toţi, aşa că o să vă spun ca dacă veniţi la PRbeta aveţi nu doar ocazia să aflaţi exemple de bună practică, secrete şi faze din culisele unor campanii de comunicare, dar şi să primiţi răspunsuri la întrebările voastre legate de comunicarea 2.0 şi nu numai. De aceea, mă bucur să vă anunţ că de azi au început înscrierile la PRbeta şi că dacă faceţi acest lucru până pe 10 aprilie, aveţi parte de 20% reducere.

Şi acum o să apăs publish fiindcă probabil v-aţi dus deja să vă înscrieţi şi nu mai sunteţi atenţi! :)

În PR ştii că atunci când trimiţi un comunicat e bine să ai un prilej pentru asta şi, de asemenea, că statisticile, declaraţiile şi alte resurse sunt binevenite. Chestii de bun simţ, până la urmă. Dar când exagerezi, e prostie. Azi exemplificăm AŞA NU-ul cu trei comunicate de la Live Well Products srl, trimise în două zile consecutive, unul pe 20 martie şi alte două pe 21 martie.

Primul dintre ele se intitulează, mult prea lung, “Un studiu medical de ultima ora arata ca 3 doze pe zi de min. 150 mg de Coenzima Q10 in capsule moi scade colesterolul rau (LDL) cu 12 % in doar doua saptamini“. Trec peste dezacordul flagrant (3 doze (…) scade) şi mă opresc la studiul medical de ultimă oră efectuat la Kiel, în Germania, pe 53 de bărbaţi! Cică “Suplimentele au ridicat nivelul de CoQ10 in plasma cu aproape 500% (de la 229.2+/_61,3lmol/mol la 1109,8+/_343,8 lmol/mol) si a redus nivelele de forma oxidata a CoQ10“. Întâmplător, compania are un produs cu Q10. 90 de lei cu TVA inclus. Ieftin ca braga!

Comunicatul doi zice aşa “Un studiu medical efectuat pe pacienti umani , aparut la sfirsitul anului trecut demonstreaza efectul anti inflamator al Celadrinului.” Desigur, firma are Celadrin la vânzare! Studiul, de altfel, e concludent: “Cinci din 24 de pacienti au prezentat cel putin o diferenta de 20 % in procesul general de agregare al sangelui atunci cand s-a utilizat concentratie de 5 microM de ADP“. Care va să zică, mai puţin de o cincime din subiecţi au prezentat o diferenţă de o cincime din ceva ce nu e clar explicat. E bine, bravo, continuaţi!

În fine, cel de-al treilea comunicat, trimis în aceeaşi zi, dă lovitura de graţie: “Scoala de Medicina din Pittsburg anunta ca Resveratrol 95 , antioxidant puternic , ofera protectie impotriva expunerii la radiatii nucleare“.  Faza e că studiul a fost făcut acum trei ani, pe şoareci, iar comunicatul contine traducerea unui articol din Medical News Today care face referire la faptul că resveratrolul AR PUTEA oferi protecţie împotriva radiaţilor. Desigur, firma comercializează produsul cu pricina.

E bine, fireşte, că cităm cercetări ştiinţifice ca argument pentru beneficiile aduse de produsele pe care le importăm. Mă, dar nu aşa, că ne rămân produsele în gât! Yuk!

PS adresa de contact e una de gmail! GG!

Zilele astea sunt la PR Forum, eveniment despre tendinţe, oportunităţi şi provocări în industria relaţiilor publice de azi. Azi Ieri s-a vorbit mult de PR şi de online, aproape un laitmotiv în cele doua discuţii la care am participat, primele doua conferinţe zilei şi, apoi, una dintre sesiunile restrânse, “Bune practici în social media”.

Cea mai bună comunicare online e offline

În prima discuţie, s-a vorbit câte ceva despre provocări şi despre unde e comunicarea acum şi mi-au plăcut mult vorbitorii care au punctat unele lucruri, chit că discuţia a fost destul de relaxată. Concluzii? După vorbă, după port. Eu am reţinut-o pe cea a lui Bobby Voicu, respectiv că onlineul înseamnă, paradoxal, offline. De altfel, pe asta au întărit-o şi cei din panelul cu social media, puţin mai târziu. Şi că nu trebuie să vă fie teamă să gândiţi out of the box (sorry, ştiu cum e asta, dar chiar n-ar fi sunat bine în română!) dar, totuşi, să aveţi alături pe cineva care cunoaşte mediul de comunicare în care intraţi, altfel s-ar putea să aveţi surprize. Neplăcute.

Tendinţe: oameni, rebeli şi un CEO carismatic

În a doua sesiune au vorbit Stephen Davies, Ioana Mănoiu şi Alan Parker despre Tendinţele anului în relaţiile publice şi comunicarea corporate. Stephen a vorbit despre două campanii care au făcut vâlvă în toată lumea, respectiv cea cu Alexandr Orlov, the meerkat, pentru compare the market – Simples!, şi cea cu The Man Your Man Could Smell Like de la Old Spice, care a devenit un viral cu adevărat impresionant şi a dublat vânzările în câteva luni! Apropo, ştiaţi că, iniţial, Old Spice a fost destinat doamnelor?

A urmat Ioana Mănoiu de la GPM, cu o prezentare foarte bine făcută şi suţinută, cu exemple, studii de caz şi câteva concluzii punctate pe ici, pe colo, despre reputaţie şi agenţii care se ocupă cu demolarea ei, despre campanii curajoase care au implicat consumatorii (Fiat Mio) sau comunităţi întregi (Levi’s). Ce nu mi-a plăcut a fost că exemplele au fost exclusiv din afară. Ştiu că nu avem bugetele uriaşe şi nici prea mulţi clienţi suficient de curajoşi, dar sunt convinsă că există şi campanii autohtone ce pot fi exemplu de bună practică.

Există, nu?

Alan Parker a vorbit de ceea ce înseamnă “rebel cu o cauză” şi despre cum comunicarea are trei repere importante: create – interact – connect. A vorbit despre oameni şi a fost singurul care a plecat de la pupitru spre sală în timpul prezentării – interact, da?

Care-i treaba cu Social Media

În fine, după pauza de masă, am participat la una dintre cele trei discuţii desfăşurate în paralel, respectiv cea despre Social Media, pe care am ales-o pentru că celelalte două, corporate şi crisis, sunt mai puţin aproape de preocupările mele actuale. Şi a fost mişto, pentru că au participat Cristina Bazavan, Sorana Savu, Cristi Dorombach şi Cristi China Birta. S-au pus multe întrebări din public şi a venit şi televiziunea să filmeze ceva pe la noi – cât de tare e să vină media tradiţională să facă material de ştiri despre online?! :) S-a discutat destul de mult despre posturile plătite – spui sau nu spui cititorilor? Spui!

După aia am plecat fiindcă aveam – încă am! – mailuri de trimis :)

Pe scurt, concluzia mea: încă suntem departe de unde ar trebui (am putea) să fim. Dar asta înseamnă şi că nu (ne permitem să) ne plafonăm. Ceea ce e bine! În orice caz, ceea ce vedeţi mai jos nu (mai) poate fi ignorat! În nici un caz!

PS Mulţumesc pentru PR Forum Cristinei şi lui Cristi dar şi a colegilor mei de la SPV Legal, care au citit wishlistul meu şi au bifat una din dorinţe :)

Ruxa  +  Timişoara + PR = LOVE!

AdicăPRbeta. Detalii aici, şi mai discutăm noi despre asta.

Deocamdată plec să mai redescopăr un pic de Românie. Foarte însorită şi azi! :)

Dar ce avem noi aici? O revistă, un proiect special, un colaborator, un interviu, un europarlamentar, un sponsor. Şi mai avem nişte acuzaţii urmate de nişte discuţii. Pentru că e o chestiune de imagine pentru cei implicaţi, poate se cuvine să discutăm un pic. Printre rânduri, desigur.

Pe scurt, o revistă de business pune la cale un proiect, un număr special, realizat în oraşul ce găzduieşte Parlamentul European. Aşa cum e şi firesc, se planifică şi se fac interviuri şi cu europarlamentarii români.

So far, so good. Numai că după ce iese revista, una dintre intervievate, să-i spunem doamna W, declară public, pe Facebook, cum că a fost minţită de cei doi băieţi simpatici care i-au luat interviul, fiindcă aceştia nu i-au comunicat că numărul special al revistei era susţinut financiar de către o anumită companie. O companie, e drept, împotriva căreia doamna intervievată s-a pronunţat în repetate rânduri. Totuşi, de aici şi până la a acuza doi oameni că sunt mincinoşi pentru că nu crezi că nu aveau cum să nu ştie de o anumită conduită a ta, e cale lungă. Şi multe “what if”-uri.

Opoziţie, cenzură, autocenzură

Cu siguranţă, interviul respectiv a fost stabilit cu ajutorul asistentei doamnei cu pricina, “Bună ziua, de la revista Cutare, facem un număr special, vrem un interviu. Se poate?”. Las la o parte faptul că s-a putut cu greu, 10-15 minute strecurateînre două întâlniri, dar că, până la urmă, discuţia a durat 40 de minute. Aham, deci se putea. Fireşte! Toată lumea ştie că timpul e o chestiune relativă…

E neprofi să nu te interesezi, din start, despre toate detaliile ce ţin de numărul special, mai ales dacă ai o listă de ne-asocieri. Cine mai e inclus, care sunt temele abordate şi, da, şi cine sponsorizează. E normal să întrebi şi e normal să ştii, pentru ca şefa ta să nu fie pusă în situaţii dificile. Se ştie, de altfel, că respectiva companie e unul dintre marii advertiseri din România. Te poţi aştepta oricând, oriunde, ca declaraţiile tale să apară în oglindă cu o machetă care promovează compania. Ce faci? Nu mai dai declaraţii?! Până unde merge opoziţia şi unde începe (auto)cenzura dusă la absurd?

Nici usturoi…

În fine, ai făcut interviul. El este publicat, vorbă cu vorbă, aşa cum ai declarat, nimic nu e modificat ori scos din context. Atunci ce anume îi face pe respectivii jurnalişti mincinoşi? Au spus ceva incorect? Nu. End of story. De aici, orice acuzaţie n-are nici o legătură cu cei doi ci cu propria incapacitate de a nu fi controlat mediul în care ai acceptat, de bună voie, să se publice opiniile tale. Îţi concediezi asistenta, dacă ţi se pare un capăt de ţară, dar nu te apuci să arunci cu acuzaţii ca să-ţi ascunzi incapacitatea de gestionare a unei probleme de imagine.

Cine ce pierde?

Păi… doamna W, neîndoielnic. Pierde la capitolul imagine pentru că 1. n-a ştiut să se informeze complet. 2. n-a ştiut scum să gestioneze efectele neinformării. În loc să pună accent pe fond, doamna W pune accent pe formă. Cum ar fi sunat: Nu am ştiut că respectiva companie a plătit pentru acest număr special, dar nici măcar asta nu face mai puţin importante lucrurile pe care le-am declarat şi problemele abordate. Aştept cu interes opiniile dvs referitoare la aspectele discutate în interviu în loc de Am fost păcălită, minţită prin omisiune, fiindcă nu pot să cred că ei n-au ştiut că eu n-aş fi acceptat dacă aş fi ştiut să mă implic în acest proiect mincinos finanţat de compania criminală.

A pierdut şi jurnalistul care a făcut interviul, pentru că a fost făcut mincinos şi nu aşa, de oricine, ci chiar de un europarlamentar. Urât!

A câştigat, în schimb, revista, pentru că toată discuţia a crescut interesul cititorilor – apropo, nu era taman nepotrivită o poziţie publică cu privire la acuzaţiile doamnei W. A câştigat şi compania, pentru că, în loc să modereze opiniile celor care se declară contra, dimpotrivă, finanţează apariţia lor – plănuit sau neplănuit.

Şi, desigur, au câştigat cititorii, datorită conţinutului revistei.

Foto: Dreamstime.com