Ta daaaaaaa! Aaaaadiiiii Hăăăăădeaaaaaan! Adică @adihadean.
Felicitări, domnu’, sper să faci ce-ai spus că faci, şi anume: “În primul rând, o să-mi iau chiloții roșii peste ștrampii albaștri, o să fâlfâi de două ori din mantie și o să dispară și foametea din Africa și războaiele din Orientul Mijlociu???. Sau măcar prima parte, documentată cu poze, spre bucuria fanelor care s-au implicat în campania ta într-un număr atât de covârşitor.
De altfel, votul publicului a fost decisiv, întrucât, după notele juriului, Adi Hădean şi Andrei Dobra au întrunit acelaşi număr de puncte, la zecimală: 10,8. Următorii clasaţi au fost Marius Matache, cu 9,8 puncte, şi Andrei Crivăţ, cu 8 puncte.
Mno, asta a fost. Domnu’ Hădean, vreau să precizez clar că tre’ să vedem poza cu strampii, fiindcă Mister Twitter musai să fie parolist, ne-am înţeles?
Toţi finaliştii vor primi tricouri personalizate de la partenerul nostru, Smart Gits, aştept mail sau comentarii cu măsura şi culoarea preferată pentru tricoul misteristic, fiindcă de mesaj mă ocup eu, mwahahahaha!
De asemenea, nu uitaţi de celelalte premii care vin de la Air France România, Body Art Wellness Club, Orhideea SPA, manly.ro – foarte foarte mulţumesc tuturor pentru implicare şi generozitate.
Şi de anunţul lui Patrick de Hillerin potrivit căruia Mister Twitter va fi luat la întrebări şi inclus (nu cu forţa!) în galeria Mari Amanţi Români de la Academia Caţavencu. Celebrity it’s on the way, cum ziceam!
Felicitări şi mulţumiri tuturor participanţilor, nominalizatorilor şi votantelor, Academiei Române de Twitter şi mulţumiri speciale juriului, fără de care toată această joacă ar fi fost mai puţin amuzantă, dragele de Mădălina Uceanu, Oltea Zambori, Daniela Petrescu şi Miruna Molodeţ.
Revin cu un post de poveste a poveştii, interviuri, declaraţii pe civorul roşu şi tot aşa :))
Dar ce avem noi aici? O revistă, un proiect special, un colaborator, un interviu, un europarlamentar, un sponsor. Şi mai avem nişte acuzaţii urmate de nişte discuţii. Pentru că e o chestiune de imagine pentru cei implicaţi, poate se cuvine să discutăm un pic. Printre rânduri, desigur.
Pe scurt, o revistă de business pune la cale un proiect, un număr special, realizat în oraşul ce găzduieşte Parlamentul European. Aşa cum e şi firesc, se planifică şi se fac interviuri şi cu europarlamentarii români.
So far, so good. Numai că după ce iese revista, una dintre intervievate, să-i spunem doamna W, declară public, pe Facebook, cum că a fost minţită de cei doi băieţi simpatici care i-au luat interviul, fiindcă aceştia nu i-au comunicat că numărul special al revistei era susţinut financiar de către o anumită companie. O companie, e drept, împotriva căreia doamna intervievată s-a pronunţat în repetate rânduri. Totuşi, de aici şi până la a acuza doi oameni că sunt mincinoşi pentru că nu crezi că nu aveau cum să nu ştie de o anumită conduită a ta, e cale lungă. Şi multe “what if”-uri.
Opoziţie, cenzură, autocenzură
Cu siguranţă, interviul respectiv a fost stabilit cu ajutorul asistentei doamnei cu pricina, “Bună ziua, de la revista Cutare, facem un număr special, vrem un interviu. Se poate?”. Las la o parte faptul că s-a putut cu greu, 10-15 minute strecurateînre două întâlniri, dar că, până la urmă, discuţia a durat 40 de minute. Aham, deci se putea. Fireşte! Toată lumea ştie că timpul e o chestiune relativă…
E neprofi să nu te interesezi, din start, despre toate detaliile ce ţin de numărul special, mai ales dacă ai o listă de ne-asocieri. Cine mai e inclus, care sunt temele abordate şi, da, şi cine sponsorizează. E normal să întrebi şi e normal să ştii, pentru ca şefa ta să nu fie pusă în situaţii dificile. Se ştie, de altfel, că respectiva companie e unul dintre marii advertiseri din România. Te poţi aştepta oricând, oriunde, ca declaraţiile tale să apară în oglindă cu o machetă care promovează compania. Ce faci? Nu mai dai declaraţii?! Până unde merge opoziţia şi unde începe (auto)cenzura dusă la absurd?
Nici usturoi…
În fine, ai făcut interviul. El este publicat, vorbă cu vorbă, aşa cum ai declarat, nimic nu e modificat ori scos din context. Atunci ce anume îi face pe respectivii jurnalişti mincinoşi? Au spus ceva incorect? Nu. End of story. De aici, orice acuzaţie n-are nici o legătură cu cei doi ci cu propria incapacitate de a nu fi controlat mediul în care ai acceptat, de bună voie, să se publice opiniile tale. Îţi concediezi asistenta, dacă ţi se pare un capăt de ţară, dar nu te apuci să arunci cu acuzaţii ca să-ţi ascunzi incapacitatea de gestionare a unei probleme de imagine.
Cine ce pierde?
Păi… doamna W, neîndoielnic. Pierde la capitolul imagine pentru că 1. n-a ştiut să se informeze complet. 2. n-a ştiut scum să gestioneze efectele neinformării. În loc să pună accent pe fond, doamna W pune accent pe formă. Cum ar fi sunat: Nu am ştiut că respectiva companie a plătit pentru acest număr special, dar nici măcar asta nu face mai puţin importante lucrurile pe care le-am declarat şi problemele abordate. Aştept cu interes opiniile dvs referitoare la aspectele discutate în interviu în loc de Am fost păcălită, minţită prin omisiune, fiindcă nu pot să cred că ei n-au ştiut că eu n-aş fi acceptat dacă aş fi ştiut să mă implic în acest proiect mincinos finanţat de compania criminală.
A pierdut şi jurnalistul care a făcut interviul, pentru că a fost făcut mincinos şi nu aşa, de oricine, ci chiar de un europarlamentar. Urât!
A câştigat, în schimb, revista, pentru că toată discuţia a crescut interesul cititorilor – apropo, nu era taman nepotrivită o poziţie publică cu privire la acuzaţiile doamnei W. A câştigat şi compania, pentru că, în loc să modereze opiniile celor care se declară contra, dimpotrivă, finanţează apariţia lor – plănuit sau neplănuit.
Şi, desigur, au câştigat cititorii, datorită conţinutului revistei.
Foto: Dreamstime.com
Aseară, înainte să răcesc de tot şi să pot molipsi alţi oameni, m-am avântat spre AFI, dar mai ales spre IMAX, la invitaţia tizei Morariu de la Oxygen PR, întru vizionarea, în avanpremieră, a lui “I am number four”, adică numa’ pentru film, nu şi pentru pişcoturi, ca alţii, da? :))
Am stat lângă Piticu, adică am râs, şi el lângă mine, adică a avut cui cere o pastilă de măsea. O aşezare mutual benefică, zic.
Despre film, na, că asta vreţi să citiţi, nu? Filmul e mişto, poţi să te duci şi cu clasa (cum am făcut noi) şi cu gagica, chit că nu prea sunt multe faze romantice de “pup-o, bă!” (sic!) şi cu băieţii. Pe scurt, Numărul 4 e John Smith (Alex Pettyfer), un blonduţ ciufulit, înzestrat cu pătrăţele şi cu ceva talent, care e refugiat de pe planeta Lorien şi se fereşte de nişte dubioşi urâţi pe care-i cheamă mogadorieni.
Urâţi rău, cu un soi de branhii pe lângă nas, ochi răutăcioşi şi maaaare nevoie de vizită la dentist, mogadorienii ăştia îl vânează pe John, dar şi pe alţi opt tineri Lorieni cu puteri speciale care, împreună, formează Garda, şi pe care trebuie să-i kilărească neapărat în ordinea numerelor de pe tricou. Primii trei au fost rezolvaţi deja.
John e însoţit de Henri (Timothy “Ah!” Olyphant), mega-bunăciune gardianul lui, împreună cu care ajunge în Paradise, Ohio, acolo unde se şi petrece acţiunea filmului. Şi mai e şi un căţel, un beagle, despre care eu am zis de la început că e dubios, şi am avut dreptate.
Deşi mogadorienii se apropie de ei, John refuză să mai fugă din calea lor, întrucât s-a amorezat de Sarah. Şi cum lorienii cică se înamorează doar o singură dată şi gata (unlike humans, ouch!), poftim, problemă, cum să plece de lână ea? Mai ales că între timp începe să-şi dezvolte şi propriile-i abilităţi supranaturale – luminiţe albastre cu care buşeşte diverse – , îşi mai face un prieten şi ajunge şi în atenţia poliţiei locale.
Long story short, filmul se termină cu un mare caft şi sânge de mogadorieni pe stadion. Dar cum seria urmează să aibă şase volume, sigur e cu “va urma”. Ceea ce nu e deloc un lucru rău. Mai ales dacă e văzut pe ecranul panoramic de la IMAX, ceea ce vă doresc şi vouă.
Au mai scris costin, marie jeanne, chinezu, corina, daniela… şi-or mai fi şi alţii, da’ n-am văzut eu, iertare!
Ca la orice concurs respectabil de genul “Să nu ne luăm chiar aşa în serios”, am întrebat concurenţii cum ar salva ei lumea in calitate de Mister Twitter şi iată ce au răspuns cei şapte finalişti:
Cetin Ametcea – blog – twitter – facebook – “Ii voi darui samanta mea”
Cristi China Birta – blog – twitter – Facebook – “O sa interzic astfel de concursuri care impiedica oamenii munci sa creeze plus valoare societatii”
Andrei Crivăt – blog – twitter – Facebook – “Voi face sa fie bine, e o promisiune pe care mi-am asumat-o deja public”
Crocodilu – blog – twitter – Facebook – “Toată munca mea de până acum de pe twitter s-a axat pe atingerea obiectivului de a ajunge Mister Twitter. Aşa cum promit şi prin sloganul meu electoral, îmi iau angajamentul de a vă face zilele mai frumoase pe twitter prin statusuri la fel de geniale, precum personalitatea mea ludică, jovială şi optimistă. În traducere: o să vă fac să râdeţi!”
Andrei Dobra – blog – twitter – facebook – “voi arata lumii ca poti castiga un concurs de mister chiar daca nu esti cel mai frumos”
Adi Hădean – blog – twitter – Facebook – “În primul rând, o să-mi iau chiloții roșii peste ștrampii albaștri, o să fâlfâi de două ori din mantie și o să dispară și foametea din Africa și războaiele din Orientul Mijlociu”
Marius Matache – blog – twitter – facebook – “Cantandu-i!”
Dacă doriţi, domnilor candidaţi, fireşte că puteţi reveni asupra răspunsurilor voastre, în orice manieră, via blog, twitter sau Facebook. Nu m-aş baza pe focurile de pe dealuri, însă, şi nici pe porumbei călători, pe motiv că aproape jumătate din juriu posedă pisici!
În schimb, vom lua în considerare orice au de spus fanele şi susţinătorii despre voi!
Acestea fiind spuse, poftiţi de votaţi. Până luni. Un vot per votant. Decizii, decizii… :))
Pentru a face lucrurile şi mai picante, Patrick de Hillerin a anunţat că Mister Twitter va fi luat la întrebări şi inclus (nu cu forţa!) în galeria Mari Amanţi Români de la Academia Caţavencu. Celebrity it’s on the way, deci!
De asemenea, nu uitaţi de premii!
Partener: SmartGifts.ro
Sponsori: Air France România, Body Art Wellness Club, Orhideea SPA, manly.ro