Cred cu tărie că atunci când mintea capitulează, organismul o să-i urmeze exemplul. Cred că stresul şi grijile pe care ni le facem (că noi ni le facem, da!) ne “ajută” să ne îmbolnăvim mai repede sau mai grav şi, în consecinţă, susţin demersurile prin care ne putem însenina frunţile, indiferent dacă e film, teatru, dans sau pur şi simplu o poveste frumoasă.

Se spune că Râsul e cel mai bun medicament. Nu ştiu cât e de eficient pentru orice afecţiune, dar cred, chiar cred, că, atunci când eşti bolnav, odată ce încetezi să mai speri că o să fie (mai) bine, bine ăsta sigur nu vine. Şi, de multe ori, lucru de înţeles, de altfel, nici singur, ci cu o mână de ajutor!

Vă amintiţi de spălătorii de geamuri din Pittsburg? Cel puţin în ziua aia nişte copii au uitat, pentru câteva ceasuri, că sunt bolnavi.