Tag: asa da!

  • Westjet: un nou Crăciun, o nouă poveste

    Campania de Crăciun pe care WestJet a făcut-o anul trecut trebuie să fi fost unul dintre cele mai scumpe PR stunts în istorie, dar ce efect a avut! Anul ăsta, compania aeriană avea de împlinit așteptări destul de mari după năzbâtia de la Crăciunul trecut, una care a avut aproape 40 de milioane de vizualizări și o super vizibilitate.

    Eram, la fel ca mulți alții, destul de curioasă, fiindcă nu e prea simplu să repeți ori să depășești faza cu darurile de anul trecut, dar cumva cred că au reușit. Chiar dacă, în linii mari, isprava nu e cu mult prea diferită. Să vedem:
    (more…)

  • Do(m)n Café, un moment bun!

    Nu sunt cea mai blândă cu cei care se ocupă de comunicare, fie că e vorba de agenţii, fie de companii, pentru că ştiu că se poate mai bine şi vreau ca oamenii care se ocupă de asta s-o facă aşa cum trebuie, fiindcă încă mai trebuie să convingem de rolul comunicatorilor şi al comunicării, iar cu greşeli şi execuţii slabe treaba asta n-o să se întâmple.

    În egală măsură, zic şi când e de bine, pentru că aş vrea să încurajez şi pe alţii să urmeze exemplele de bună practică, iar după mine asta înseamnă, printre altele, reacţie rapidă şi personalizare.

    (more…)


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471