Azi, în piaţă, fără să-mi dau seama, era să mă bag în faţa unui domn în vârstă, care, la celălalt capăt al tarabei cu fructe, încă nu ştia ce să ia. După ce l-am observat, m-am retras cuminte, la coadă. A ales patru pere, nu prea mari, le-a întins vânzâtoarei, să i le cântărească, şi se apucase să desfăşoare plasa veche de cârpă, pentru a le băga acolo.

Ceva legat de tristeţea bătrâneţii, poate amintirea părului din curtea bunică-mii, pe care tata l-a tăiat ca să facă loc unei terase, gândul la Darly, care e mereu prezent într-un colţ de minte, toate astea m-au făcut să-l rog să-mi permită să plătesc eu pentru perele dânsului.