Tag: cafea

  • Agende prea încărcate…

    Am o grămadă de amici și amice cu care vorbesc la telefon sau online când și când și, inevitabil aproape, ne propunem mereu să ieșim la o cafea. Am chiar și prieteni cu care, tot așa, n-apuc să stau la povești live pentru că… agende încurcate. Mi-am adus aminte de treaba asta azi, când am văzut nole spoturi de la Starkbucks.

    Sigur, puteau fi la orice altă cafenea sau orice loc în care muzica e la volum mic sau lipsește, astfel încât se poate auzi om cu persoană. Dar am zâmbit, oricum. Ceea ce vă doresc și vouă!

    (more…)

  • Foodporn (nu există alt titlu pentru asta)

    Îmi place să gătesc, preferabil nu doar pentru mine, fiindcă în cazul ăsta, culmea!, mă pornesc mai greu la sofisticării culinare. De obicei, o salată sau altceva simplu de făcut e suficient pentru meniul meu zilnic dar dacă am musafiri imi las imaginaţia să zburde şi nu economisesc timp sau energie. Cum nu sunt mare amatoare de dulciuri, pe de rost ştiu să fac doar cremă caramel, lapte de pasăre şi reţeta universală de chec, cea mai simplă, dar care, depinzând de combinaţii, poate deveni un desert minunat când adaugi mac şi sirop de lămâie, sau un tort de neuitat, când ai (multă) rabdare.

    rosu
    Nu, nu eu :)

    Oricum, ideea e că îmi place să gătesc şi, mai mult de-atât, îmi place să experimentez tot soiul de combinaţii inedite. Dar ce o să vedeţi mai jos nu poate avea alt titlu decât ăsta pe care l-am pus. De la cum e filmat până la culori, texturi… Tot!
    (more…)

  • Cafea, teatru şi culoare

    Îmi place cafeaua. Beau o singură cană pe zi, dimineaţa, dar mi se pare că fără momentele alea de dezmeticire aromată nu m-aş putea repune în funcţiune, darămite să produc ceva, o idee cât de mică. Îmi place să simt în mână greutatea cănii, aroma cafelei fierbinţi şi gustul amărui, să am măcar cinci minute de linişte înainte ca ziua s-o ia din loc.

    Marţi, însă, am băut două cafele: pe cea de dimineaţă şi, mai apoi, un latte… cu stropi de culoare, după cum vă povestesc mai jos!

    (more…)


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471