Zilele trecute vorbeam cu doi prieteni despre cerşetori şi despre cât sunt de agresivi unii dintre ei. Îmi povesteau despre un ţigan bătrân care răsare instant lângă maşina lor când vin sau pleacă de acasă şi le cere bani, uneori chiar şi cu împrumut, “până vine pensia”. De obicei,  îi dau, fiindcă altfel s-au trezit ameninţaţi şi nu le place ideea schimbării frecvente a geamurilor de la maşină. Uneori aceşti pungaşi ordinari precizează şi suma minim acceptată – cât tupeu să ai?!

Nu obişnuiesc să dau bani cerşetorilor. Nu rezist – e drept! – bătrânilor care vând te miri ce în încercarea de a mai face un ban, ştiu că-s amărâţi şi că n-ar putea munci chiar dacă ar avea unde sau ar putea, dar nu dau niciodată cerşetorilor care cer bani. Iar pe femeile care-şi târâie copiii prin intersecţii ori îi ţin “matern” la colţul străzi, agăţaţi de-o ţâţă, eventual la vedere, le-aş bate. Le-aş bate, le-aş steriliza şi le-aş lua copiii!

Nu le dau pentru că majoritatea arată în aşa manieră încât ar putea munci, ar putea produce ceva, altceva decât tânguieli interminabile şi veşnicul “dă şi mie o mie de lei, să-şi trăiască, să-şi crească, să alea alea”. Nu! Şi toţi cei care dau bani cerşetorilor nu fac decât să le confirme ideea că se poate, că pungaşii ăştia pot trăi din mila oamenilor slabi de înger, că pot să-i şantajeze, că pot “să-i facă”. În loc să pună mâna să facă ceva, nush, să măture în faţa unei prăvălii ori să spele nişte vitrine, preferă să ne şantajeze pe noi sentimental fiincă mila altor e mai uşor de obţinut decât cheful personal de a munci!

Aşa că, în 99% din cazuri, eu nu dau bani cerşetorilor. Prefer să-i donez printr-un SMS sau să cumpăr ceva din târgurile în care asociaţiile umanitare vând produse făcute de copii ori de persoane cu dizabilităţi. Nu pentru că am neapărat nevoie de acel ceva ci pentru că astfel banii mei, munciţi!, nu se duc de pomană, iar cei care îi primesc ştiu că sunt primiţi pentru munca lor.

Şi de aia mă bucur că a apărut un proiect de lege care propune pedepse pentru cerşetori dar şi amenzi pentru cei care le dau bani şi, astfel, îi încurajează! Sper să treacă şi sper ca poliţia să-şi facă treaba când o să existe o lege în sensul ăsta!

Voi daţi bani la cerşetori?

Săptămâna trecută, pe la şapte seara, venind dinspre birou, în faţă la Ibis Gara de Nord mă abordează o tânără bâguind ceva în engleză. Eu vorbeam la telefon, nu eram foarte atentă la ce-a spus dar, crezând că vrea o lămurire, o direcţie, ceva, şi cunoscând amabilitatea compatrioţilor mei, am închis telefonul şi i-am acordat atenţia mea.

Într-o engleză foarte corectă, cu toate verbele la timpii şi locul lor, cu vocabular destul de extins, tânăra mi-a spus că a fost prăduită în frumoasa noastră capitală şi că ar trebui să ajungă la Iaşi neapărat dar, ce să vezi, nu mai are cu ce! Şi oare n-aş putea s-o ajut eu cu ceva bani pentru “fuel” şi când ajunge ea la Iaşi, unde are prieteni, să mi-i trimită înapoi?! Uite, maşina, zicea ea, puţin mai încolo, e cea verde.

Că Bucureştiul e plin de şuţi nu e un secret pentru nimeni şi nici faptul că străinii sunt pradă uşoară pentru ei. Textul fetei era mai mult decât corect, încercând chiar să-mi inducă jena de a fi contemporană şi conaţională cu nişte oameni atât de răi şi fără suflet încât au putut să fure de la o biată fată, şi străină pe deasupra! Şi, cum ziceam, engleza era bună.

Nu i-am dat nimic, fiindcă nu dau oricum bani la cerşetori, poate să mi se spună şi povestea poveştilor odată cu mâna întinsă, dar n-am putut să nu remarc metoda şi să mă gândesc că, atâta timp cât se afla în faţa mea cu povestea cu pricina, probabil că i-a mers cu alţii. Singura hibă: pe o rază de 50 de metri, cât puteam eu să cuprind cu privirea, şi în direcţia indicată de ea, nu era absolut nici o maşină verde.

Şi tot apropo de asta, ieri, într-o benzinărie din Aiud, am fost asaltaţi de-a dreptu’ de doi copii, un băiat şi o fetiţă (cu cei mai incredibil de frumoşi ochi verzi-albaştri), teribil de agresivi şi de insistenţi deşi au fost refuzaţi, scurt şi ferm, din prima, de toţi cei cinci ocupanţi ai maşinii noastre. S-au cărat de lângă noi abia când am pomenit ceva de spălat geamurile maşinii pentru bani, dar a durat ceva până în acest moment.

Pricep că e multă lume necăjită, serios, iar mila e un sentiment ce nu-mi e străin. Dar cerşetoria nu are nici o legătură cu asta. Am citit multe articole despre asemenea specimene care fac bani serioşi din această activitate. Şi, nu, nu e vina lor că pot trăi pe spinarea altora. E vina celor care le dau bani. Exclusiv.