Azi, după mai multe calcule despre timp împărţit între Sibiu şi Bucureşti săptămâna viitoare, mi-am făcut planuri de plecare c-o zi şi jumătate mai devreme, pentru ca miercuri să pot fi în Bucureşti, acolo unde trebuie să fiu, dar, în acelaşi timp, ceea ce e de făcut pentru FITS să nu rămână nefăcut.
Cea mai rapidă cale de transport, până inventează ăştia teleportarea, rămâne avionul. Zis şi făcut, să intrăm pe site-ul Tarom. De unde nu poti să-ţi iei informaţia referitoare la un zbor care se face în mai puţin de 12 ore. Trebuie să suni la dispecerat. Care nu e nonstop, nu. Duminica e închis. De parcă duminica nu sunt oameni care ar dori să călătorească.
Am sunat la Agenţia din Otopeni.
– Mai sunt locuri?
– Da, unul singur.
– Cât?
– 635 de lei?!
– Câââât?!
– 635 de lei.
Ca să ştiţi, asta e mai mult decât dublu faţă de un bilet luat în timp util şi ştiu sigur că anul trecut am zburat, tot la Sibiu, cu 50 de euro, bilet luat tot aşa, la prânz, pentru zborul de seară. Foame mare, monşer! N-am putut să nu întreb Dar de ce atât de mult?! Răspunsul? Un fel de “Pentru că putem”: avionul e plin, aşa că locul ăsta, ultimul, e la tariful cel mai mare.
Desigur, dacă e un nefericit care trebuie să ajungă repede din punctul A în punctul B, să-l jefuim, ce mama naibii!
OK, când n-ai de ales, n-ai de ales. Bine, zic. Rezervaţi. Cum plătesc?
– La agentie, în urmatoarele două ore.
– Dar agentiile sunt inchise azi.
– Dar noi ce suntem?
– Dar nu se poate cu cardul?
– Nu.
Pe scurt, dacă duminica la prânz ţi se pune pata să zbori cu Taromul în seara aceleiaşi zile, ia mergi matale la aeroport (n-are importanţă dacă eşti din Văscăuţi sau Dolhasca), plăteşte biletul cu cash, întoarce-te acasă sau unde vrei – treaba ta! – şi după aia vino înapoi mai încolo, când zboară avionul. Mda. Logic. Şi foarte practic. Şi modern, mai ales modern. Chiar contemporan! În ce an suntem?!
Altfel, spre lauda lor, trebuie să recunosc că n-am zburat niciodată rău cu Taromul, că însoţitorii de bord sunt printre cei mai amabili, iar biroul lor de la Frankfurt merită o medalie pentru răbdare şi operativitatea cu care au rezolvat, acum patru ani, problema unei zăpăcite care pierduse nu unul, ci două zboruri (da, eu, e un record personal). Astăzi, însă, frumoasa noastră relaţie s-a cam răcit. Şi abia ce se încălzise după frigălăul îndurat, acu’ trei ani, venind de la Cluj, iarna, într-unul din avioanele lor! Of!