Azi, după mai multe calcule despre timp împărţit între Sibiu şi Bucureşti săptămâna viitoare, mi-am făcut planuri de plecare c-o zi şi jumătate mai devreme, pentru ca miercuri să pot fi în Bucureşti, acolo unde trebuie să fiu, dar, în acelaşi timp, ceea ce e de făcut pentru FITS să nu rămână nefăcut.
Cea mai rapidă cale de transport, până inventează ăştia teleportarea, rămâne avionul. Zis şi făcut, să intrăm pe site-ul Tarom. De unde nu poti să-ţi iei informaţia referitoare la un zbor care se face în mai puţin de 12 ore. Trebuie să suni la dispecerat. Care nu e nonstop, nu. Duminica e închis. De parcă duminica nu sunt oameni care ar dori să călătorească.
Am sunat la Agenţia din Otopeni.
– Mai sunt locuri?
– Da, unul singur.
– Cât?
– 635 de lei?!
– Câââât?!
– 635 de lei.
Ca să ştiţi, asta e mai mult decât dublu faţă de un bilet luat în timp util şi ştiu sigur că anul trecut am zburat, tot la Sibiu, cu 50 de euro, bilet luat tot aşa, la prânz, pentru zborul de seară. Foame mare, monşer! N-am putut să nu întreb Dar de ce atât de mult?! Răspunsul? Un fel de “Pentru că putem”: avionul e plin, aşa că locul ăsta, ultimul, e la tariful cel mai mare.
Desigur, dacă e un nefericit care trebuie să ajungă repede din punctul A în punctul B, să-l jefuim, ce mama naibii!
OK, când n-ai de ales, n-ai de ales. Bine, zic. Rezervaţi. Cum plătesc?
– La agentie, în urmatoarele două ore.
– Dar agentiile sunt inchise azi.
– Dar noi ce suntem?
– Dar nu se poate cu cardul?
– Nu.
Pe scurt, dacă duminica la prânz ţi se pune pata să zbori cu Taromul în seara aceleiaşi zile, ia mergi matale la aeroport (n-are importanţă dacă eşti din Văscăuţi sau Dolhasca), plăteşte biletul cu cash, întoarce-te acasă sau unde vrei – treaba ta! – şi după aia vino înapoi mai încolo, când zboară avionul. Mda. Logic. Şi foarte practic. Şi modern, mai ales modern. Chiar contemporan! În ce an suntem?!
Altfel, spre lauda lor, trebuie să recunosc că n-am zburat niciodată rău cu Taromul, că însoţitorii de bord sunt printre cei mai amabili, iar biroul lor de la Frankfurt merită o medalie pentru răbdare şi operativitatea cu care au rezolvat, acum patru ani, problema unei zăpăcite care pierduse nu unul, ci două zboruri (da, eu, e un record personal). Astăzi, însă, frumoasa noastră relaţie s-a cam răcit. Şi abia ce se încălzise după frigălăul îndurat, acu’ trei ani, venind de la Cluj, iarna, într-unul din avioanele lor! Of!
Tare-mi e ca nu prea esti la curent cu preturile companiilor aeriene la modul general dupa felul in care povestesti. Poate ma insel. La orice companie aeriana vei cumpara un bilet inainte cu 1 zi sau mai mult cu cate ore pretul este mai mare. Mai mult, preturile pot fluctua de la o zi la alta si in fct de destinatie. Si aceasta politica nu e valabila numai la Tarom.
de obicei nu’mi iau bilete in ultimul moment, dar mi se mai intampla si de astea. nu zbor chiar des, dar cam stiu preturile. 600 e scump, oricum o dai, pentru un buc-sibiu. iar faza cu plata cash.. pe bune!
Nu vreau neaparat sa iau apararea Taromului, insa zborurile interne costa 120 de euro la TAROM in general, deci in jur de 600 ron, asa cum ai scris tu. Prrobabil ca ai luat cu 50 de euro la o super-mega oferta anul trecut. Gandeste-te cat sunt taxele de aeroport si gandeste-te ca la zborurile interne se adauga si TVA, spre deosebire de zborurile externe. In ceea ce priveste plata cu cardul, cam nicio companie aeriana nu face rezervari cu cardul in ziua plecarii din simplul motiv ca plata cu cardul se proceseaza mai greu pentru ca bancile nu lucreaza in weekend. Nu mai fii suparata! :) Drum bun!
nu era oferta. dar era printre ultimele si probabil ca politica tarom nu era “hai sa scumpim cat putem daca tot sunt ultimele”. maine ar costa 80 de euro. peste doua luni ar costa vreo 60, parca
asa, si daca le intra banii luni sau marti are ceva?! c’mon! mi se pare inacceptabila formula in care tre sa te duci pana la otopeni ca sa’ti iei bilet de avion. cu cash. si la pretul asta!
Mi se pare aberant sa nu poti plati cu cardul inaintea plecarii. Eu am facut-o in Franta si nu a fost o problema. De fapt, nu i-ar fi venit cuiva ideea sa iti ceara sa platesti cash Of, niste tarani francezii astia!
Drum bun maine!
dada, niste tarani nepriceputi la servicii! :))
PS si louvre-ul ala? l’ai vazut? pfffff! o vechitura!
Alina: pe langa faptul ca sunt de-acord cu tine ca francezii sunt in general niste tarani :) faptul ca te lasa sa platesti cu cardul in ziua plecarii inseamna ca acestia nu dau 2 bani pe securitatea tranzactiei. Daca o sa citesti despre tranzactiile online o sa intelegi de ce.
La cursele interne este full mai mereu, dar nici gand sa creasca numarul de zboruri pe zi…
Singura data cand am prins avionul gol a fost la inceputul acestei luni, cand m-am dus la Timisoara. Am dat 180 Euro pe bilet (cumparat cu o luna inainte – la banii aia ma asteptam sa-mi ofere sampanie si caviar :)))) ) si gradul de ocupare era de maxim un om / rand.
la pariu ca daca verificai in ziua zborului era mai ieftin! :)))
daca ar ieftini si inmulti zborurile ar face bani seriosi la ce varza de servicii ofera CFR-ul. toata lumea vrea sa castige timp, si pricep sa se plateasca penru asta, dar nu sa fim jefuiti din lipsa de alternative si viziune :(
Cam au monopol. :( Viitorul nu suna ieftin (nici macar cand vine vorba de CFR)
au existat zboruri interne ieftine de la wizz dar au rezistat cateva luni doar. de ce le-au scos desi era full tot timpul, nimeni nu stie :D
Logica e perfect valabila pentru toate companiile aeriene. Vezi Lufthansa…Bilet luat cu 2 saptamani inainte de plecare este de 3 ori mai scump fata daca-l iei cu o luna inainte si in conditiile in care mai sunt 10-15 locuri libere:).
O sa explic intr-un articol putin logica asta cu preturile:). M-am documentat. Apropo, agentiile au comisioane peste pretul TAROM.